Sari direct la conținut

Luptele intense au continuat la Bahmut. Tirada lui Prigojin privind lipsa de muniție – „un bluf total”

HotNews.ro
Un soldat ucrainean la Bahmut, Foto: Diego Herrera Carcedo / AFP / Profimedia
Un soldat ucrainean la Bahmut, Foto: Diego Herrera Carcedo / AFP / Profimedia

Luptele intense au continuat sâmbătă în orașul asediat Bahmut din estul Ucrainei, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene afirmând că tirada șefului Wagner, Evgheni Prigojin, referitoare la lipsa acută de muniție a fost „un bluf total”, relatează CNN.

„Controlăm o parte din oraș. Nu s-a schimbat nimic acolo, războiul pozițional continuă. Inamicul nu a obținut niciun fel de progres major”, a declarat sâmbătă, pentru CNN, Serhii Cerevati, purtătorul de cuvânt al grupării estice a Forţelor Armate Ucrainene.

Cerevati a respins totodată afirmațiile lui Evgheni Prigojin, liderul companiei de mercenari ruși Wagner, cu privire la diminuarea stocului lor de muniții, precizând că forțele rusești au tras cu mii de obuze de-a lungul liniilor de front în ultimele 24 de ore.

„Ei trag acum cu peste 20.000 de obuze pe zi. De aceea (remarcile lui Prigojin privind lipsa acută de muniție) sunt un bluf total”, a declarat responsabilul ucrainean.

Se vor retrage mercenarii Wagner din Bahmut?

Declarațiile vin în contextul în care Evgheni Prigojin a susținut că îşi va retrage luptătorii din Bahmut pe 10 mai, din cauza pierderilor grele suferite şi a aprovizionării insuficiente cu muniţie, pe care a pus-o pe seama conducerii armatei ruse.

El a publicat vineri un video dur în care s-a filmat alături de zeci de cadavre ale luptătorilor săi, criticându-i mai dezlănțuit ca oricând pe șefii armatei ruse pentru faptul că nu-i dau destulă muniție. Apoi a anunțat că, din data de 10 mai, Wagner se va retrage din bătălia pentru Bahmut „pentru a ne linge rănile”.

Mercenarii Wagner ai lui Prigojin au fost vârful de lance al asaltului rusesc care durează de luni de zile asupra oraşului Bahmut din estul Ucrainei.

Kievul nu-l crede însă pe Prigojin când spune că se retrage de la Bahmut și susţine că, dimpotrivă, Moscova aduce aici mai mulţi luptători Wagner din alte părţi, pentru că Rusia doreşte să captureze oraşul la timp pentru sărbătorirea Zilei Victoriei de săptămâna viitoare.

De altfel, Serhii Cerevati, purtătorul de cuvânt al grupării estice a Forţelor Armate Ucrainene, a afirmat încă de vineri că Prigojin „minte” în legătură cu lipsa de muniţie a luptătorilor săi. El susține că şeful Wagner „caută un motiv pentru a se retrage pur şi simplu de pe câmpul de luptă”.

Mai mult, sâmbătă, Evgheni Prigojin a declarat că va transfera pozițiile mercenarilor săi Wagner din orașul Bahmut către „kadîroviți”, trupele lui Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecene, subordonate Forțelor Armate ale Rusiei. Asta după ce, vineri, Kadîrov a publicat un clip în care spune că este gata să ia locul luptătorilor Wagner dacă aceștia se retrag din bătălie.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro