Politistii bulgari au arestat 10 persoane chiar in momentul in care se pregateau sa jefuiasca o banca din centrul Sofiei
Zece persoane, membre ale uneia dintre cele mai mari bande de jefuitori din Bulgaria, au fost arestate in urma unei operatiuni speciale a politiei bulgare, chiar in momentul in care se pregateau sa atace o banca din centrul Sofiei, transmite Novinite. Banda fusese supravegheata de politisti de peste o luna, au anuntat autoritatile.
Potrivit informatiilor, suspectii au incercat sa jefuiasca o filiala a DSK Bank aflata in Piata Alexander Batenberg. Membrii bandei au mers initial la banca in jurul orei 23, vineri seara, incercand sa scoata din functiune sistemul de securitate, fara succes insa. Ei au revenit apoi la banca dupa o ora.
Ministrul de Interne de la Sofia, Tvetan Tvetanov, a declarat ca hotii calatoreau in doua masini si aveau asupra lor „echipament special”. Oficialul a adaugat ca suspectii au fost arestati dupa ce politistii i-au urmarit pe strazile capitalei si le-au blocat masinile, in centrul Sofiei.
„Operatiunea speciala a fost denumita Protejatii, deoarece, in majoritatea cazurilor, politistii i-au arestat pe membrii bandei, dar acestia au fost eliberati de judecatori de fiecare data”, a afirmat ministrul, care a spus ca banda fusese supravegheata de ofiteri de peste o luna.
Tvetanov a afirmat ca banda Protejatilor este una profesionista, fiind cei mai buni jefuitori din fostul clan de hoti Lyulin. Suspectii poarta porecle precum „Diplomatul”, „Creierul” sau „Copoiul”.