Sari direct la conținut

Alegeri pentru Baroul Bucuresti / Vezi care sunt mizele si cine sunt candidatii la demnitatea de decan

HotNews.ro
Alegeri pentru Baroul Bucuresti, Foto: Colaj foto
Alegeri pentru Baroul Bucuresti, Foto: Colaj foto

Membrii Baroului Bucuresti isi vor alege sambata, 21 mai, o noua conducere. Noua avocati s-au inscris la alegerile pentru demnitatea de decan, iar mizele sunt mari avand in vedere ca vorbim de cel mai mare barou din tara si cel mai influent din cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR). In ultima vreme, Baroul Bucuresti a fost tinta multor critici care fie se referau la modul de gestionare a banilor si a taxelor incasate de la avocati, fie aveau in vedere slaba reactie a Baroului in probleme ce vizau activitatea avocatilor, fie atingeau problema incompatibilitatii avocatilor care au rude printre judecatorii de la instantele unde profeseaza.

Care este miza alegerilor pentru Baroul Bucuresti

Alegerile pentru conducerea Baroului Bucuresti au o importanta deosebita avand in vedere ca vorbim de cel mai mare Barou din tara (aproximativ 12.000 de avocati inregistrati dintr-un total de 21.000 la nivel national) si de cel mai influent si puternic membru din cadrul uniunii Nationale a Barourilor din Romania (UNBR), un fel de „guvern al avocatilor”.

Pentru a intelege importanta alegerilor din cadrul Baroului Bucuresti, trebuie mentionat ca organul executiv al Consiliului U.N.B.R., Comisia permanenta, se compune din 15 membri, dintre care 5 membri sunt reprezentanti ai Baroului Bucuresti, iar 10 membri sunt reprezentanti ai celorlalte barouri din tara.

UNBR organizeaza examenul de primire in profesia de avocat si de dobandire a titlului profesional de avocat definitiv. Pe langa alte atributii, UNBR se ocupa si de anularea hotararilor barourilor pentru cauze de nelegalitate si rezolva plangerile si contestatiile facute impotriva hotararilor adoptate de consiliile barourilor.

Conducerea Baroului Bucuresti, pe langa diverse initiative privind modificarea si perfectionarea legislatiei in domeniu, dialogul cu magistratura si ceilalti factori implicati in distribuirea dreptatii, precum si raporturile cu celelalte puteri ale statului, se ocupa de masurile pentru organizarea controlului profesional, disciplinar si deontologic si de solutionarea sesizarilor si reclamatiilor.

Mai mult, conducerea Baroului modifica si da publicitatii tabloul anual al avocatilor, membri ai baroului, si il comunica celor in drept, verifica si constata indeplinirea conditiilor legale ale cererilor de primire in profesie si aproba primirea in profesie cu examen sau cu scutire de examen si hotaraste asupra starii de incompatibilitate si asupra incetarii acesteia.

Baroul Bucuresti este condus de un Consiliu format din 15 membri/consilieri, coordonati de Decanul Baroului si de doi prodecani. Consiliul este ales pentru o perioada de 4 ani. Actualul Consiliu al Baroului Bucuresti este ales pentru mandatul 2007-2011.

In cadrul Baroului Bucuresti sunt inregistrati aproximativ 12.000 de avocati, dupa cum sustinea intr-un interviu acordat in septembrie 2010 chiar actualul decan al baroului, Ilie Iordachescu.

Pentru demnitatea de decan al Baroului Bucuresti, s-au inscris 9 candidati, iar pentru posturile de consilier s-au inscris 66 de candidati.

Pentru demnitatea de Decan al Baroului Bucuresti, au fost validati urmatorii candidati:

  • Camarascu Mihail-Alexandru
  • Cudrici Eugen-Sebastian
  • Friedman-Nicolescu Iosif
  • Gadea Cristian-Alin
  • Giugula Mihai-Doru
  • Ilie-Iordachescu Ion
  • Maduta Sorin Dinu
  • Stoica Mihnea-Octavian
  • Teodosiu Flavia-Cristina

Vezi aici lista finala si completa cu candidatii la alegerile pentru Baroul Bucuresti 2011.

Baroul Bucuresti, criticat pentru activitatea din perioada 2008 – 2011

Baroul Bucuresti a fost mereu tinta a multor critici, atat din partea unor mebri, cat si a celor din afara lui. Criticile fie se referau la modul de gestionare a banilor si a taxelor incasate de la avocati, fie aveau in vedere slaba reactie a Baroului in probleme ce vizau viata si activitatea avocatilor, fie atingeau problema incompatibilitatii avocatilor care, individual sau ca parti ale unei societati de avocatura, au rude printre judecatorii de la instantele unde profeseaza.

Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea

Foto: Agerpres

Avocatul Gheorghe Piperea, fondatorul societatii „Piperea & Asociatii”, scrie intr-o postare pe blogul sau intitulata „Alegeri la Barou. Nimic interesant”, ca „in perioada 2008-2011 s-au intimplat multe lucruri importante pentru avocati, dar care nu prea au fost cunoscute decit de la televizor, reactia baroului fiind intotdeauna intirziata si inadecvata„.

Piperea aminteste de mai multe modificari ale legii avocatilor, discutate si aprobate in parlament, „cum ar fi cele referitoare la pregatirea profesionala continua a avocatilor, obligatorie sub sanctiunea excluderii din profesie prin refuzul innoirii licentei de avocat, si extinderea obligativitatii examenului la judecatori„.

Avocatul mai vorbeste si de „amendamente ridicole de genul definitivarii in profesie a avocatilor stagiari care sunt presedinti de consiliu judetean sau deputati (oare ce demnitar de acest gen este stagiar in avocatura?) si cu amendamente nedemne care inlaturau raspunderea penala a avocatilorcare si-ar fi instigat sau ajutat clientii la savirsirea unor fapte penale ori la acoperirea acestora. Bine ca a aflat presa si, in urma scandalului, amendamentul a fost abrogat prin OUG.

Gheorghe Piperea aminteste relaxarea conditiilor „in care se aplica normele relative la incompatibilitatea avocatilor care, individual sau ca parti ale unei societati de avocatura, au rude printre judecatorii de la instantele unde profeseaza. Or, aceasta este una dintre cele mai delicate probleme de concurenta profesionala neloiala, fata de care niciodata, nicicind Baroul Bucuresti sau UNBR nu au luat vreo masura, intrucit marile firme de avocati, cu sau fara parteneri selectati dintre „demnitarii” nostri profesionali, sunt cele cu care ceilalti avocati trebuie sa concureze.

(N.r. Statutul profesiei de avocat, Articolul 41. „Interdictia exercitarii profesiei de avocat in cazurile prevazute de Lege priveste instantele, parchetele de pe langa acestea, si organele de cercetare penala la care lucreaza ruda, sotul sau afinul avocatului pana la gradul al treilea inclusiv”. Sursa )

Site-ul Luju.ro, intr-un comentariu, scrie ca in cadrul Baroului Bucuresti „domneste suspiciunea, neincrederea si lipsa de respect”.

Este pentru prima data de la Revolutie incoace cand candidatii s-au polarizat in grupuri si si-au facut campanie electorala sadea. Este pentru prima data cand avocatii ies masiv sa-si strige nemultumirile in presa si alte mijloace de informare. Cand ataca la baioneta conducerea baroului. Adevarul e ca s-a ajuns prea departe cu umilirea avocatului, vazut doar ca o vaca de muls, care daca nu-si plateste taxele catre un barou care nu face nimic pentru el decat sa-i ceara bani, e automat suspendat din functie. O masura abuziva care a dus la existenta a aproape 3000 de avocati suspendati in Baroul Bucuresti pentru neplata taxelor.”

Sursa citata mai scrie ca „Baroul Bucuresti, desi are un site propriu nu a postat fotografiile si CV-urile candidatilor, nu a prezentat un proiect al acestora sau o dezbatere publica„.

Imaginea Baroului Bucuresti, afectata de arestarile unor avocati pentru mita sau trafic de influenta

In plus, in ultimele luni, imaginea Baroului Bucuresti a fost serios sifonata dupa ce mai multi avocati membri au fost retinuti pentru mita sau trafic de influenta.

Pe 7 martie 2011, un avocat al Baroului Bucuresti a fost retinut, dupa ce ar fi pretins de la un barbat 6.000 de euro pentru a interveni pe langa un angajat din cadrul Institutului de Medicina Legala in scopul obtinerii unui act medico-legal care i-ar fi putut ameliora situatia juridica.

Pe 2 martie, Marius Catalin Stancescu, avocat in Baroul Bucuresti, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru infractiuni de trafic de influenta in forma continuata, potrivit unui comunicat al DNA. Avocatul primise cateva zeci de mii de euro, prin intermediul S.C. Amerisco Enterprises Ltd, societate de tip off shore, pentru a interveni pe langa comisari din cadrul Garzii Financiare – Comisariatul General.

Pe 3 mai 2011, Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Cluj au anuntat ca efectueaza cercetari penale fata de inculpatul Szekely Adalbert Cornel, avocat in cadrul Baroului Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de trafic de influenta.

In octombrie 2010, un avocat din Baroul Bucuresti a fost cercetat in libertate pentru dare de mita, procurorii anticoruptie acuzandu-l ca i-a dat unui agent de politie 500 de lei pentru a nu-l retine pe clientul sau, acuzat de furt calificat.

Cine sunt avocatii candidati la demnitatea de decan a Baroului Bucuresti

Ion-Ilie Iordachescu, actualul decan al Baroului Bucuresti, si-a depus candidatura pentru un nou mandat. Iordachescu este membru al

Ilie Iordachescu

Ilie Iordachescu

Foto: Agerpres

Baroului din 1992 si a fost ales decan in 2008. Iordachescu este consilier al UNBR si lector in cadrul Institutului National de Pregatire si Perfectionare a Avocatilor.

Ion-Ilie Iordachescu este cunoscut si pentru faptul ca este unul dintre avocatii senatorului Catalin Voicu, care este acuzat ca ar fi primit sume de ordinul sutelor de mii de euro de la oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic, pentru a interveni pe langa judecatori si politisti spre a obtine decizii favorabile in dosarele in care acestia erau implicati.

In dosarul lui Voicu judecat la ICCJ, Iordachescu a sustinut ca, in preziua arestarii clientului sau, in presa se gaseau deja interceptarile discutiilor dintre Floarea si Voicu, tocmai pentru a confirma ca sustinerile DNA de influentare a martorului sunt reale.De unde a stiut mass-media ca Voicu Catalin a influentat pe Radu Dan Floarea? „, s-a intrebat decanul Baroului Bucuresti. Presedintele completului de judecata, magistratul Lidia Stanciu, i-a raspuns: „Nu are relevanta pentru acest complet, nu are legatura cu cauza, nu ne intereseaza, va rog, rezumati-va„. Iordachescu a dat dreptate instantei si a trecut peste pledoaria despre presa. (Sursa)

La inceputul anului, intr-un interviu acordat presei, Iordachescu sustinea ca, in calitatea de decan al Baroului Bucuresti, este multumit de eforturile facute pentru protejarea profesiei de avocat si a enumerat cateva din realizarile mandatului sau. (Sursa)

Intr-un alt interviu, Iordachescu a vorbit in termeni critici despre activitatea CEDO. El a calificat unele decizii ale instantei europene in materia retrocedarii caselor nationalizate ca fiind „contrare”, acuzand magistratii europeni ca au judecat fara sa „observe complexitatea cauzelor”. (Sursa)

Mihnea Stoica

Mihnea Stoica

Foto: www.alegeriavocati2011.ro

Stoica Mihnea Octavian (39 ani) este avocat membru in Baroul Bucuresti din 1997 si este in prezent consilier al Baroului. Stoica candideaza la demnitatea de decan al Baroului si este singurul candidat care propune avocatilor alegatori o echipa formata din 11 consilieri si el la conducerea Baroului.

Pe site-ul lansat de echipa lui Stoica, gruparea avocatului care candideaza la alegerile din 21 mai se descrie ca fiind o „echipa reformista” si propune un program care vizeaza reforma administrativa si reproiectarea logistica a Baroului.

Mihnea Stoica sustine ca „diferenta de opinii” si „de generatii” l-a determinat sa candideze la demnitatea de decan al Baroului Bucuresti si considera ca generatia tanara este mai potrivita reformarii si administrarii profesiei de avocat. (Sursa)

Doru Giugula

Doru Giugula

Foto: Agerpres

Mihai Doru Giugula (54 de ani) este avocat membru al Baroului Bucuresti din 1996 si este Consilier PSD in cadrul Consiliului Municipiului Bucuresti (CGMB).

Mihai Doru Giugula a candidat, la alegerile locale din 2008, la Primaria Sectorului 3, unde a primit 9,6% din voturi, pierzand batalia in fata lui Robert Negoita. (Sursa)

In decembrie 2006 a fost ales prim-vicepresedinte al Comisiei Nationale de Arbitraj si Integritate Morala a PSD.

Pe 20 septembrie 2007 a demisionat din Consiliul General al Municipiului Bucuresti, unde ocupa functia de consilier municipal PSD. (Sursa)

La sfarsitul anului 2007a primit verdict de politie politica din partea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). Sursele din CNSAS de la acea vreme spuneau despre Giugula ca isi urmarea si isi turna colegii din USLA. In mai 2009, Giugula a castigat procesul cu CNSAS pe care l-a dat in judecata in urma deciziei de politie politica. (Sursa)

Consilierul PSD a fost si membru in Consiliul Apa Nova. (Sursa)

Flavia Teodosiu

Flavia Teodosiu

Foto: avocatura.com

Avocata Flavia-Cristina Teodosiu este membra a Baroului Bucuresti din 1993, ocupa functia de Consilier in cadrul Baroului Bucuresti si este specializata in mediere. (Sursa) Cristina Flavia Cristina Teodosiu este si consiliera in cadrul Consiliului UNBR. (Sursa)

Flavia Teodosiu si-a depus candidatura pentru demnitatea de decan, dar si pentru cea de consilier al Baroului Bucuresti. Tatal avocatei, Flaviu Teodosiu a fost decan al Baroului Bucuresti pana in 1989.

Teodosiu are, din anul 1998, un cabinet de avocatura care ii poarta numele si pe care il conduce. Ea a fost, totodata, unul dintre membrii fondatori ai societatii civile de avocati „Popovici si Asociatii”.

In decembrie 2008, Actionarii Fondului Proprietatea au numit-o pe avocata Flavia Teodosiu in functia de membru al Consiliului de Supraveghere al societatii, in locul secretarului de stat in Ministerul Economiei si Finantelor Catalin Doica, dupa demisa acestuia cu o luna inainte.

Eugen Sebastian Cudricicandideaza atat pentru pozitia de decan, cat si pentru cea de consilier. Eugen Sebastian Cuudrici are 41 de ani si are o vechime in Baroul Bucuresti de 13 ani. Este specializat pe domeniile civil si contencios-administrativ, si, potrivit unui interviu oferit luju.ro, clientii sai sunt preponderent dintre cei care revendica despagubiri pentru proprietatile din Basarabia si Cadrilater pierdute in perioada 1940 – 1944.

Sebastian Cudrici

Sebastian Cudrici

Foto: avocatura.com

Pana in prezent generatia mea, a celor trecuti azi de 40 de ani si cu o vechime medie de 15 ani, nu a fost reprezentata in Consiliul Baroului si cu atat mai putin prin functia de decan„, declara Cudrici.

Cudrici reproseaza actualului Barou ca „nu a reglementat un fenomen care afecteaza corpul avocatilor, respectiv nu a impus niste onorarii minimale pentru anumite prestatii specifice. Si ma refer aici la situatiile acelor avocati a caror „loc de munca” este la intrarea in instante si care atrag clienti cu onorarii neserios de mici. Problema nu e ca se strica piata, dar o prestatie calificata a unui avocat nu se poate face fara un onorariu decent, care sa si oblige la o prestatie responsabila„.

Eugen Sebastian Cudrici a mai candidat pentru functia de decan al Baroului Bucuresti si la alegerile din 2008.

Avocatul Iosif Friedman-Nicolescu (58 de ani) este doctor in stiinte juridice al Institutului de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane si cercetator stiintific la acelasi institut. Iosif Friedman-Nicolescu este avocat in cadrul Baroului Bucuresti din 1983. (Sursa)

Si in 2008, Friedman-Nicolescu s-a inscris pentru alegerile la demnitatea de decan al Baroului Bucuresti. (Sursa)

Intr-o dezbatere inaintea alegerilor din 2007, Friedman-Nicolescu sustinea organizarea de sesiuni stiintifice pentru avocati si propunea ca Baroul sa riposteze public de fiecare data cand in presa este atacata profesia de avocat. (Sursa)

Cristian Alin Gadea

Cristian Alin Gadea

Foto: cabinetavocatcristianalingadea.com

Avocatul Cristian-Alin Gadea candideaza la demnitatea de decan si la cea de consilier al Baroului Bucresti. Gadea a absolvit facultatea de Drept din cadrul Universitatii Ecologice din Bucuresti in 1995, iar din 1997 este membru al Baroului Bucuresti.

Pe site-ul propriu, avocatul Cristian-Alin Gadea scrie ca pledeaza in procese din 1999 si pana in prezent si ca, in mai multe randuri, a fost delegat la mai multe congrese UNBR. Mai multe despre avocatul Gadea puteti citi pe site-ul sau.

Avocatul Sorin Dinu Maduta(42 de ani) a fost nascut in Oradea si candideaza pentru a doua oara la demnitatea de decan al Baroului Bucuresti, prima data fiind la alegerile din 2008. Sorin Dinu Maduta a absolvit in 1997 Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti si a devenit membru al Baroului Bucuresti in 1999.

Sorin Dinu Maduta

Sorin Dinu Maduta

Foto: avocatura.com

Sorin Dinu Maduta a fost in 1990 membru al PNL Bihor, iar intre 1999 si 2002 a fost Presedinte al Partidului Liberal Democrat Roman (PLDR), Filiala Bihor. In 2000 a candidat la Primaria Oradea si la Camera Deputatilor din partea PLDR. Din 2003 a devenit membru PNL in urma fuziunii partidelor, iar intre 2005 si 2008 a fost membru al PNL Sector 2 din Capitala.

Potrivit CV-ului, Sorin Dinu Maduta a fost participant la Revolutia din 1989 ca militar activ, posesor al Diplomei de Merit.

Intr-un interviu dinaintea alegerilor din 2008 acordat site-ului juridice.ro, Maduta se arata pentru stabilirea prin lege a unui onorariu minim pentru avocati de 10% din valoarea obiectului litigiului. „Prin stabilirea unui onorariu minimal s-ar realiza o echilibrare a veniturilor avocatilor, iar cei care pentru a-si mentine un client alaturi percep onorarii mai mici, il vor mentine pe respectivul client si cu un onorariu corespunzator valoric. Este de fapt un castig al avocatilor care nu inregistreaza in prezent venituri spectaculoase ci doar rezonabile sau mici„, declara atunci Maduta.

Mihail Camarascu

Mihail Camarascu

Foto: juridice.ro

Avocatul Mihail-Alexandru Camarascu (59 ani) este membru al Baroului Bucuresti din 1976. Mihai Camarascu a candidat si in 2008 pentru demnitatea de decan al Baroului Bucuresti, declarand inaintea elegerilor ca abia acum indrazneste sa candideze pentru functia de consilier, dupa mai bine de 30 de ani de profesie, „ceea ce ar trebui sa dea de gandit”. (Sursa) Despre programul sau, puteti citi mai multe aici.

Inainte de a candida si in 2011 la demnitatea de decan al Baroului Bucuresti, Mihai Camarascu si-a incercat norocul la emisiunea „Romanii au Talent”, acolo unde a interpretat o arie din „Traviata”, de Verdi.Potrivit lui Camarascu, el a incercat sa urmeze Conservatorul din 1976 si 1977, dar a fost respins la proba eliminatorie.

Ion Ilie Iordachescu a fost ales decan al Baroului Bucuresti pe 5 octombrie 2008, el primind 848 de voturi, cu peste 200 mai multe decat prodecanul Ion Dragne, urmatorul clasat. Ion Dragne, prodecan al Baroului Bucuresti, a fost votat atunci de 646 de avocati, fiind urmat de Viorel Pascu, cu 405 voturi.

Alegerile nu au fost fara incidente, in timpul votarii, un avocat a fost surprins de organizatori cand incerca sa introduca in urna 18 buletine de vot pe care era bifat numele candidatului Ion Dragne.

Cincisprezece avocati au candidat in 2008 la functia de decan al Baroului Bucuresti, ramasa vacanta din decembrie 2007, ca urmare a decesului avocatului Cristian Iordanescu ce detinea demnitatea de decan.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro