La plecarea lui Alex Leo Serban

Nu stiu cum sa scriu despre Leo, dar o sa incep spunand ca in ziua cand a implinit 50 de ani – 28 iunie 2009, a organizat o proiectie privata la Institutul Francez cu filmul lui Jacques Tati, „Mon oncle”, pentru care platise o copie pe pelicula direct de la Paris.

Tin minte ca din cartierul unde locuiam pana pe Dacia am vazut atunci trei curcubee dupa care, cand am iesit de la filmul unde cel mai tare a ras tot sarbatoritul, l-am cinstit in ploaie, sub niste corturi din curtea institutului.

Primise tot felul de cadouri, de la un tablou imens cu Marilyn Monroe (preferata lui), pana la branza in scoarta de copac si tenisi. Totusi, prietenii, amicii si cunoscutii lui Leo – care alcatuiau o adunare destul de pestrita, nu l-au crezut cand acesta le-a spus ca pune in cui profesia de critic de film.

Erau convinsi ca e o toana, o plictiseala care va trece dupa o perioada de timp (tot spunea ca are nevoie de un an sabatic) sau ca Leo va incepe de acum inainte sa scrie numai carti.

Pe urma a plecat la Buenos Aires si, desi nu mai era „oficial” un critic de film in activitate, a continuat sa fie prezent in lumea de acasa, facandu-ne partasi, prin LiterNet.ro la toate lucrurile minunate pe care le-a vazut la Buenos Aires si pe urma la Lisabona. Pe LiterNet.ro sunt sutele de poze pe care le-a facut in plimbarile din ultimii doi ani.

Cu pisici, nori, graffiti, copaci infloriti, masini vechi din Buenos Aires cu capotele ridicate (sa se raceasca), case superbe umbrite de pomi inalti, afise de filme, interioare, parcuri cu tineri stand pe jos ori combinatii suprarealiste de elemente pentru care avea ochiul format.

Leo nu era doar cel mai valoros critic roman de film, ci o personalitate culturala complexa, cum rar mai gasesti azi. Avea o combinatie de cultura solida, inteligenta, umor, stil, dandism si fronda care putea fi fermecatoare, dar si letala pentru cei cu care nu era de acord.

Leo nu se ferea sa spuna ce gandea – lucru care l-a facut antipatic unora. Cu atat mai bine. (In liceu prefera sa fie antipatic decat genul culant.). Dar exista cativa critici cunoscuti pe care el i-a descoperit si ajutat sa se remarce, sa gaseasca un loc unde sa scrie. N-am mai vazut la altcineva din breasla atata generozitate.

Leo stia o gramada de lume si avea talentul unic de a vorbi pe limba fiecaruia si de a se face placut cu o usurinta extraordinara. Nu-i rezistai. Paradoxal, desi cunostea atata lume, era extrem de discret si a ramas asa pana la sfarsit. De aceea vestea disparitiei sale socheaza, unii probabil nici nu stiau ca e bolnav. Si extrem de putini din apropierea lui au stiut ca e atat de grav bolnav.

In „Ce s-a intamplat cu Baby Jane?”, unul dintre filmele sale preferate, Baby Jane (Bette Davis) canta la pian un cantecel de cand era mica si care suna astfel: „I’ve written a letter to Daddy/The address is heaven above”. Lui Leo ii placea personajul lui Bette Davis, care suferea pe ascuns, si nu sora ei in scaun cu rotile, victima evident si teatrala interpretata de Jane Crawford.

Cei care doresc sa-si ia ramas-bun de la Alex Leo Serban pot veni la Uniunea Scriitorilor – Casa Monteoru (Calea Victoriei colt cu Dacia) luni, 11 aprilie, dupa ora 16. Incinerarea va avea loc la Crematoriul Vitan Barzesti marti, ora 14.

Melodia preferata ale lui Leo era „Famous Blue Raincoat”, cu Leonard Cohen: