Bucuresti: top 5 lucruri de care sa ne fie rusine – LOCUL 3

Lucrurile se complică pentru mine pe măsură ce mă apropii de poziţiile fruntaşe ale topului meu despre lucrurile cu care să ne fie ruşine nouă bucureştenilor. Şi asta pentru că de săptămâna trecută de când m-am apucat de el am început să mă uit şi cu mai multă deferenţă la oraşul în care trăiesc şi chiar să-mi fac în minte un top cinci lucruri de care să fim mândri. Sunt şi astfel de lucruri. Dar cum întotdeauna am văzut partea goală a paharului, mereu fiind în mintea mea loc de mai bine, tind să fiu deturnat de lucrurile care nu-mi plac. Încă din prima zi în care mi-am început topul nu am ştiu exact cine şi ce va fi pe primul loc. Existau şi există lucruri care mă agasează, mă deranjează sau chiar mă agresează în Bucureşti. Le prioritozez aici în funcţie de cât de mult mă simt afectat de ele.

Nu am înţeles niciodată cum am avut primari care au câştigat alegeri cu mesajul că le place oraşul şi că-l iubesc. Acest oraş poate avea o şansă doar cu cineva care-l dispreţuieşte, cu cineva care să-şi dorească să-l schimbe profund. Să-l civilizeze. Am şi eu un anumit sentiment de patriotism local căci totuşi am trăit aici, am crescut pe maidanele Bucureştiului şi am fost adolescent în parcurile sale. La figurat vorbind, mi-am făcut liceul în Lăptăria lui Enache şi facultatea în Club A, am şi eu nostalgiile mele. Dar aceste sentimente pălesc în faţa realităţii zilnice. Îmi pasă de Bucureşti mult dar îmi e greu să spun că îmi place sau că-l iubesc aşa cum este astăzi şi de când îl ştiu.

Din politeţe şi pentru că vreau să-i mai dau Bucureştiului o şansă o să inversez topul iniţial, aşa cum l-am gândit în ultimele zile şi o să trec totuşi pe locul trei ceea ce mă gândeam să trec pe locul unu. Vă mărturisesc că am citit şi recitit cu mare atenţie multele dumneavoastră mesaje, pentru care vă mulţumesc. M-a interesat mult să-mi confrunt percepţiile mele despre oraşul meu cu ale altora asemenea mie şi m-am bucurat să vă că nu sunt singur.

Ştiu, locul trei o să doară şi mai mult decât precedentele, aşa cum sinceritatea doare, dar asta este: pentru a forţa schimbarea trebuie să ştim de unde plecăm, care este situaţia de fapt şi cu cine putem pleca la drum. Şi am totuşi curtoazia ca ceea ce pun pe locul trei să nu pun pe locul unu.

Locul 3: un procent substanţial dintre noi

Da, cred că trebuie să ne fie ruşine cu noi înşine. O să plec de la câteva exemple banale pe care le consider grăitoare şi parţial reprezentative. De la ele o să extrapolez şi o să generalizez fără frică, deşi în general îmi este frică de generalizări.

Primul pleacă de la o banală experiență recentă. De două zile, după patru ani de şoferie zilnică, am redescoperit RATB-ul. Mi-am făcut deja abonament şi cred că merită. Fac mai mult cu 15 minute decât de obicei dar pe de altă parte e mult mai relaxant decât condusul şi în cele două zile la care am plecat la ore de vârf am remarcat că foştii călători sunt acum şoferi. Aglomerația s-a mutat din autobuz pe carosabil. Dar nu despre această observaţie evidentă vreau să vă vorbesc ci despre alta: cinci din cele şase aşteptări în staţie pe care le-am experimentat s-au finalizat cu indivizi, de regulă bărbaţi, care îşi umplu plămânii cu un ultim fum de ţigară pe care-l expiră în autobuz, nu înainte de a arunca cu un gest natural, exersat, chiştocul pe peronul staţiei. Ultimul pe care l-am observat era un poliţist gras şi cu căşti în urechi.

Mai am un astfel de exemplu, independent de noua mea calitate de beneficiar al transportului în comun. Mai nou am observat că se urinează cu nonşalanţă pe stradă. Şi nu vorbesc doar de urme lăsate de beţivi şi de tineri afumaţi ieşiţi de prin baruri, prin ganguri şi pe la colţ de bloc. Am văzut în direct când îmi plimbam copilul împreună cu soţia, ziua în amiaza mare, oameni în toată firea, unii cu aer de pensionar nemulţumit, cum se întorceau cu spatele, deschideau prohabul şi mă opresc cu descrierea aici. Scene la care am asistat se petreceau în parc, în parcare, pe trotuar. O fi poate doar ghinionul meu, dar dacă şi dumneavoastră îmi veţi confirma…

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro