Jihadul lui Ponta. Urmatorul pe lista neagra: Marian Vanghelie. Vezi in detaliu evolutia conflictului intern, mutarile de culise din PSD si semnificatia lor
Dupa deciziile de excludere a lui Ion Toma si Mircea Geoana, presedintele PSD Victor Ponta si-a ales o noua tinta: Marian Vanghelie. Presedintele PSD Bucuresti a fost avertizat de Ponta, intr-un interviu acordat Agerpres, ca „risca sa scape lucrurile de sub control”. Mai mult, Ponta l-a atacat pe Vanghelie in punctul sensibil anuntand ca USL il doreste pe Sorin Oprescu drept candidat la primaria Capitalei. Surse din interiorul PSD au declarat pentru Hotnews.ro ca presedintele PSD ar dori tragerea pe linie moarta pe ediliul de la sectorul 5 insa nu are sustinerea necesara in partid.
Pe de alta parte, Vanghelie a prevazut intentiile presedintelui PSD si a avut grija sa intre in gratiile lui Ion Iliescu, asigurandu-si astfel pozitia in interiorul PSD.
Sursele citate sustin ca presedintele PSD, Victor Ponta, ar scapa bucuros de Marian Vanghelie, dar influenta pe care acesta o are in partid ii limiteaza intentiile. Dupa ce Ponta s-a debarasat treptat de oamenii fideli lui Mircea Geoana si i-a inlocuit din functiile de conducere cu apropiati de-ai lui, Marian Vanghelie este urmatorul pe lista neagra presedintelui PSD.
„Vanghelie are independenta financiara, e vicepresedinte si controleaza opt organizatii, fapt care ii ridica probleme lui Ponta in dorinta sa de-a scapa de el” sustin sursele citate.
Totodata, liderul PSD Bucuresti a stitut cum sa intre in gratiile lui Ion Iliescu, organizandu-i in urma cu o saptamana aniversarea zilei de nastere la pachet cu lansarea cartii. Potrivit surselor citate, Ponta ar risca sa se loveasca de Ion Iliescu, daca ar actiona impotriva lui Vanghelie.
Vanghelie, atacat ca face echipa cu Udrea
Votul dat saptamana trecuta de consilierii PSD in favoarea propunerilor PDL la bugetul Capitalei i-a oferit lui Victor Ponta ocazia perfecta de-al ataca pe Marian Vanghelie.
Elena Udrea si Victor Ponta in 2008, colegi de Guvern
Foto: Agerpres
„Domnul Vanghelie, in primul rand, risca sa nu mai fie luat in serios ca lider la Bucuresti, daca, pe de-o parte, el e contra doamnei Udrea, dar consilierii domniei sale voteaza cu doamna Udrea. E greu sa-l mai crezi serios. Ori asta este un risc foarte mare pentru el, inseamna ca nu mai stapanesti organizatia de Bucuresti sau inseamna ca lucrurile acolo scapa de sub control”, a declarat Ponta pentru agentia Agerpres.
In acelasi interviu publicat de agentia Agerpres, Victor Ponta l-a lovit pe Marian Vanghelie unde il doare cel mai tare: candidatura la primaria Capitalei. Ponta a declarat ca Sorin Oprescu va fi sustinut de catre USL pentru primaria Capitalei in 2012. Ponta nu a rata ocazia sa-i dea peste nas lui Vanghelie sugerandu-i ca trebuie sa dovedeasca Uniunii ca are sanse mai mari decat Oprescu pentru functia de primar al Bucurestiului.
Ponta ii sufla candidatura lui Vanghelie la Capitala
„Avem aceeasi parere exprimata si de Crin Antonescu si de mine – in primul rand ca vom avea un candidat comun, in al doilea rand ca va fi candidatul care are sansele cele mai mari si, in al treilea rand, daca Sorin Oprescu este candidatul cu sansele cele mai mari e foarte bine sa fie el candidatul. Stiu ca domnul Chiliman (Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 al Capitalei – n.r.) nu-i foarte fericit sau domnul Vanghelie nu e fericit. Intrebarea este, domnul Chiliman sau domnul Vanghelie sau domnul Piedone pot ei sa aiba o sansa mai mare decat domnul Oprescu? Daca ne dovedesc ei lucrul acesta, nu-i nici o problema. Dar e usor sa spui nu la ceva fara sa vii cu o solutie’ a declarat Ponta.
Atacurile lui Ponta vin in contextul in care Marian Vanghelie se pregateste intens pentru a candida la primaria Bucuresti. Liderul PSD Bucuresti si-a inceput campania de rebrenduire la sfarsitului anului 2010, debutand cu crearea unor conturi in retelele de socializare Facebook si Twitter.
Potrivit cotidianului Puterea, Vanghelie a fost sfatuit de consilierii sai de imagine sa renunte la colectia de ceasuri si la masina Mercedes S500 si sa-si achizitioneze o Dacia Duster. Edilul sectorului 5 si-a continuat campania cu vizita sa in America.
Un conflict istoric: Ponta – Vanghelie
Conflictul dintre Ponta si Vanghelie este vechi. In 2006 Victor Ponta il sustinea pe Mircea Geoana la sefia PSD in timp ce Marian Vanghelie face lobby pentru Ion Iliescu. In 2010 chiar inaintea alegerii lui Ponta in functia de presedinte al PSD, cei doi au avut un schimb de replici de fata cu presa.
„Mariane, sper ca de data asta nu o sa ne mai alergam prin sala, ca data trecuta”, i-a spus Ponta lui Vanghelie referindu-se la momentul congresului din 2006.
Replica lui Vanghelie a fost ironica. „La Romexpo eu am sa stau la prezidiu, am sa ma uit asa, am sa mai uit la tine si am sa-ti dau… linistit”, a replicat Vanghelie, fara sa precizeze ce anume doreste sa-i dea liderului PSD. La randul sau, Victor Ponta, a spus ca va fi in sala, si a plecat.
Un alt episod intre cei doi lideri din care Ponta a iesit cu mandria sifonata a fost episodul excluderii lui Mircea Geona. In Biroul Politic al PSD cand Ponta cerea excludere lui Geoana din partid, Marian Vanghelie i-a replicat nervos: „Vrei, nu vrei, urati, frumosi… mergem impreuna. Nici noua nu ne convine cum conduci partidul, dar suntem alaturi de tine” ar fi spus Vanghelie conform surselor Hotnews.ro.
Epurarea apropiatilor lui Mircea Geoana
In urma cu o saptamana, europarlamentarul Viorica Dancila, sefa delegatiei PSD in Paramentul european a fost inlocuita cu Catalin Ivan apropiat de Victor Ponta. Dancila ceruse initial o audienta la presedintele PSD insa aceasta a refuzat-o.
Europarlamentarul, invocand probleme de colaborare cu o parte din colegii social democrati de la Bruxelles, a cerut o mediere de la centru insa fiind refuzata, Dancila si-a depus demisia din functia de sefa a delegatiei PSD la PE. In ciuda protestelor europarlamentarilor Adrian Severin si Ioan Mircea Pascu, intr-o sedinta a Biroului Politic, Victor Ponta l-a numit pe apropiatul sau Catalin Ivan in fruntea delegatiei PSD de la PE.
Geoana si Ponta
Foto: Agerpres
Surse din interiorul PSD au declarat pentru Hotnews.ro ca Ponta incearca sa se debaraseze de vicepresedintii PSD fideli lui Mircea Geoana. La congresul din 2010 cand Ponta a devenit presedinte al PSD, la alegerile pentru functiile de vicepresedinti, practic jumatate din componenta Biroului Politic al partidului a fost preluata de oamenii lui Mircea Geoana. Ion Prioteasa, Ecaterina Andronescu, Gheorghe Nichita, Dan Nica, Rodica Nassar si Marian Vanghelie sunt persoanele de care Ponta ar dori sa scape, sustin sursele citate.
De altfel, din 2010 , Viorel Hrebenciuc, liderul de la Buzau, Ion Vasile si mai nou Ion Toma a fost, fie trasi pe linie moarta, fie exclusi din PSD. Dupa ce Victor Ponta a fost ales presedinte al PSD primul care a fost tras pe linie moarta a fost Viorel Hrebenciuc. Strategul PSD a fost inlocuit de la sefia grupului deputatilor PSD cu liderul PSD Harghita si deputatul Mircea Dusa, apropiat al lui Ponta.
A inceput Jihad-ul in PSD
Liderul PSD Buzau, Ion Vasile, a fost debarcat in mai printr-o decizie a Biroului Permanent al PSD condus de Victor Ponta din functia de presedinte al organizatiei. Vasile si-a dat demisia si din PSD si a facut declaratii dure la adresa lui Ponta.
„Am fost inlocuit prin vointa domnului Ponta, mi-a propus sa-mi pastrez functiile la nivel national, dar eu nu accept mila nimanui. Nu a unuia care se poarta in partid precum Stalin.(…) A inceput Jihadul in PSD. 20 de ani am muncit pentru acest partid, fara privilegii, dar asa se scrie istoria in PSD. Sunt oameni carora le-am strans voturi sa ocupe functii de ministri si care astazi se poarta cum se poarta”, declara Vasile la Realitatea TV.
Mircea Geoana a fost urmatorul pe lista lui Ponta. In decembrie 2010, Geoana a publicat pe site-ul personal o declaratie video prin care a explicat vizita sa, dintre cele doua tururi ale prezidentialelor, la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu.
In urma declaratiei, 26 de social democrati i-au transmis o scrisoare in care il acuzau ca „are planuri ascunse” si „doreste sa distruga PSD din interior”. In urma acestei scrisori, conducerea PSD s-a reunit intr-o sedinta informala in apropiere de Ploiesti, unde Ponta a amenintat cu demisia daca Geoana nu este exclus din PSD.
Social democratii au refuzat atunci sa-l excluda pe Geoana. La o saptamana de la sedinta in care greii PSD au facut zid in jurul lui Geoana si dupa informatia ca acesta s-ar inscrie in partidul lui Dan Voiculescu, Biroul Politic a luat decizia sa-l suspende pe fostul sef al PSD pe o perioada de sase luni.