Sari direct la conținut

Adrian Nastase: Blocarea acestei guvernari se poate face unitar si coordonat in Parlament si in strada

HotNews.ro

Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, explica pe blog ca blocarea actualei guvernari se poate face „unitar si coordonat” pe doua planuri – in Parlament si in strada. El spune ca, din acest punct de vedere, motiunea de cenzura pe care intentioneaza sa o depuna partidele din opozitie in urma angajarii raspunderii Guvernului pe Codul muncii poate fi un succes.

Dupa realizarea proiectului politic al opozitiei unite, acum se concretizeaza dimensiunea sociala a acestei constructii. Avem de partea noastra sindicatele si patronatele, iar acest lucru ne arata ca facem bine ceea ce facem. Traian Basescu si Guvernul sunt tot mai izolati si se mentin la putere speculand slabiciunile si vulnerabilitatile fiecarui parlamentar ce compune actuala majoritate pervertita, arbitrara, aservita si abuziva”, afirma Adrian Nastase.

In opinia liderului CN al PSD, faptul ca Uniunea Social Liberala creeaza parteneriate cu sindicatele si patronatele „arata o data in plus care este alternativa la o guvernare tot mai abuziva, care nu are nicio legatura cu interesele, cu nevoile si cu problemele populatiei”.

Adrian Nastase mai afirma ca liderii politici maghiari trebuie sa aleaga daca vor „sa ramana parte a problemei, alaturi de PDL, sau vor trece de partea solutiei, de partea USL”. „Schimbarea de lider, dupa o conducere lunga a lui Marko Bela, nu se putea suprapune peste o chestiune strategica majora, cum este alegerea partenerilor politici. Cred insa ca aceasta ramane principala provocare pentru UDMR si in perioada urmatoare”, a spus Adrian Nastase.

Postarea social democratului incepe cu o „paranteza”: „Se pare ca apropiatii lui Traian Basescu si-au pierdut simtul ridicolului. Dupa ce Elena Udrea a declarat ca nu a vazut presedinte mai democrat decat Traian Basescu, iar Roberta Anastase, ca 76% dintre romani sunt nehotarati si asteapta rezultatele guvernarii PDL, a venit randul lui Sebastian Lazaroiu sa spuna o gogonata: „Boc a fost un premier mult mai bun decat Nastase!” Afirmatia e atat de ridicola incat nici nu merita comentata. Desi, daca se refera la clientela PDL, poate ca are dreptate. Remarc insa ca dl. Lazaroiu vorbeste la trecut despre premierul Boc. Cred ca i-a scapat fara sa-si dea seama”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro