Romania: Modernizare fortata sau stat nefunctional?

La trei ani de la integrarea in UE, Romania se indeparteaza de modernizarea promisa de PDL si Traian Basescu, pasii inainte in reformarea statului si societatii fiind anulati de numerosi alti pasi inapoi. Romania se intoarce la imaginea de stat nefunctional, blocat in dispute politice, de tip Moldova sau Ucraina, puternic marcate de influenta feudala a Moscovei. Votul trucat din Parlament la legea pensiilor si presupusul santaj reflecta, plenar, un mod comun de actiune – duplicitar, corupt si impredictibil – larg raspandit in politica, justitie si presa, dar si printre oamenii de rand. Arestarea si eliberarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu au fost teste majore, ratate de procurori, judecatori si jurnalisti, actori importanti intr-o democratie functionala.

Imaginea de stat nefunctional a desavarsit-o in aceste zile Parlamentul Romaniei, prin votul fraudat la legea pensiilor. Altfel spus, locul unde se naste regula – Parlamentul – nu respecta el insusi nici o regula. O realitate cunoscuta de ani de zile, tolerata si exploatata azi intr-un razboi politic galagios si sterp intre putere si opozitie. Scenele din Parlament se multiplica in aproape toate celelalte institutii cheie: administratie, justitie, presa. Cuvintele zilei sunt troc, santaj, coruptie si incompetenta. In vremuri de criza economica, reteta garanteaza un blocaj pe termen lung.

O populatie debusolata

Clasa politica e in pragul unui faliment, pe un fond de confuzie generala, de isterie mediatica si populism feroce. Avem masuratori destul de exacte ca raportarea societatii la valori este deficitara. De exemplu, 61% din cetăţeni consideră comunismul drept o idee bună, faţă de 53% în urmă cu 4 ani, potrivit unui sondaj CSOP. Cercetarea, realizata la comanda IICCMER, este plina de paradoxuri si contradictii.

Oamenii regreta si condamna comunismul cu acelasi patos. Pentru multi, drepturile fundamentale au contat – si atunci, si acum – mai putin decat bunastarea personala. Un procent nesemnificativ, (doar 1%) pune coruptia si favoritismul pe lista motivelor de evaluare in rau a Romaniei de dinainte de ’89. Procent suspect de mic, deoarece compromisul era, sub comunism, un mod de viata. Totul se rezolva „pe sub mana” sau „cu mici atentii”. Or, teama de a recunoaste deschis culpa unei vieti marcate de gesturi neetice, executate benevol sau de nevoie, are o mare relevanta astazi: dublul discurs si dublul standard au patruns adanc in toate sferele societatii. S-au generalizat. De fapt, au supravietuit si s-au adaptat.

In cei 20 de ani de capitalism primitiv, cetatenii Romaniei n-au internalizat valorile occidentale,astfel incat sa atinga o masa critica reformista. Nici in straturile de jos ale societatii, nici printre elite. Cei putini, o minoritate tot mai restransa atrasa in mod real de spiritul occidental autentic, isi imagineaza astazi viitorul in afara tarii. Un recent studiu Oxford Analytica descrie excelent acest fenomen.

In umbra marelui urs

Cu toate acestea, viitorul, pe termen lung, nu pare chiar atat de sumbru, cum arata la prima vedere. FMI si Comisia Europeana detin inca parghii puternice, financiare sau politice, sa tracteze Romania spre Vest. Apoi, Romania are sansa istorica de a fi asezata, geostrategic, pe harta intereselor americane la Marea Neagra, o pozitie care-i securizeaza temporar orientarea pro-atlantica. Instalarea scutului anti-racheta si prezenta bazelor americane tin Bucurestiul mai departe pe axa, dar sporesc anxietatea Rusiei. Vezi spirala expulzarilor de spioni deschisa in 2009 si razboiul diplomatic fara manusi dintre Bucuresti si Moscova.

Agresivitatea Rusiei sporeste pe masura ce Romania se implica tot mai puternic in sprijinirea Aliantei pentru Integrare Europeana de la Chisinau. O recenta analiza Stratfor descrie Republica Moldova ca fiind campul de batalie dintre Rusia si Occident, iar esecul referendumului pentru modificarea Constitutiei apare ca un semn al influentei crescande a Rusiei in regiune.

Cu toata presiunea externa si vointa Occidentului de a mentine Romania pe directia buna, atmosfera interna este dominata de haos si confuzie, speculata din plin de adversarii occidentalizarii. Pana si intelectuali de forta, din randul putinilor pro-occidentali convinsi din Romania, par astazi dezorientati.

Abandon, lehamite si emigrare

Scriitorul si publicistul Mircea Cartarescu a declarat, intr-un interviu pentru revista Observator Cultural, ca ”epoca Basescu mi se pare terminata” si descrie portretul unui presedinte invins: ”Ca şi Emil Constantinescu, actualul preşedinte e azi un prizonier neputincios al sistemului politic românesc, corupt şi nenorocit. De cînd nu mai cred că Băsescu poate schimba ceva în România, n-am mai putut să scriu cu siguranţa cu care-o făceam înainte. Căci azi nu mai cred în nici o direcţie şi în nici o persoană de pe eşichierul politic. În momentul ăsta, cauza pierdută în politica românească mi se pare că este chiar România”. Intuitia pare doar pe jumatate exprimata. Nu doar o epoca, ci o mare iluzie pare acum spulberata. Iluzia ca statul roman poate fi modernizat in mod ireversibil si sincronizat, dupa teoria lovinesciana, cu Occidentul.

Defetismul si disperarea prezente in discursul unor intelectuali de prima marime reprezinta, de fapt, verbalizarea unei stari de spirit generalizate. Activi si vocali intr-o vreme, figuri importante, ca Gabriel Liiceanu de pilda, s-au retras complet din spatiul public. Cei mai multi evita astazi sa mai adopte pozitii publice, pentru a nu mai fi asociati cu un Guvern, un partid si un presedinte prabusiti in sondaje.

Un studiu Oxford Analitica, publicat in 16 septembrie, evalueaza pesimist sansele redresarii Romaniei: ”Profesionisti talentati si bine-calificati emigreaza, dezamagiti de salariile mici si, deseori, de coruptie si nepotism. Multi dintre ei au ajuns la concluzia ca Romania va ramane la nesfarsit o tara prost guvernata, bazata pe retelele informale de putere si influenta, in care profesionalismul conteza putin pentru a avansa… Romania pare capabila sa ofere unei mici parti din cetatenii sai conditiile pentru a duce o viata normala, fara probleme de stres inacceptabile si privatiuni severe ocazionale. Circa o zecime din populatia de 21.5 milioane a emigrat in ultimii 20 de ani, iar aceasta rata pare sa sporeasca”.

Diagnosticul lui Marino

Europa ne trage cu forta dupa ea, dar societatea, cu rare exceptii in pozitii cheie din politica, justitie sau presa, functioneaza mai departe in afara valorilor occidentale. Putini traiesc natural cu ele, le cultiva organic si devin apostolii lor. Observatia a implinit peste un veac si reprezinta, de la teoria formelor fara fond incoace, firul rosu in evolutia societatii romanesti. Modernizarea s-a petrecut mereu la impuls extern, fara mare sustinere in spatiul levantin.

Mai in vremurile noastre, Adrian Marino adauga explicatii suplimentare la intrebarea de ce comunizarea n-a intampinat, la noi, o mare rezistenta: ”In sfarsit, colaborationismul in masa se explica, in primul rand, prin lipsa totala de traditie si de constiinta civica, de tip liberal democratic occidental. A te bate pentru principii, democratie, drepturile omului si altele nu intra – in nici un fel – in mentalitatea subdezvoltata, minora, a acelei categorii. Ea era, in mod structural, organic si traditional, conformista si obedienta cu guvernul. Oricare ar fi fost acesta. In sfarsit, detaliu deloc neglijabil, ea depindea economic integral de Stat. De salarii, sinecuri si alte avantaje. Notiunea liberului profesionist intelectual lipsea cu desavarsire. Pe scurt, un vid ideologic antiliberal si antitotalitar total, cvasigeneral etc. Plus ravagiile mitului situatiei ireversibile. Intelectualii, scriitorii si publicistii de tip democratic-liberal, de o oarecare suprafata, puteau fi numarati pe degetele de la o mana. Iar audienta lor era mai mult decat redusa” (Viata unui om singur, Polirom 2010, pag 57, cap Revolta)

Observatiile lui Marino raman perfect valabile aplicate contemporanilor nostri. De ce intelectualii, jurnalistii sau societatea civila manifesta si astazi, in pseudo-democratie si pseudo-libertate, o rezistenta feroce la orice tip de reforma? Nimic nou sub soare. Aceasta categorie depinde mai departe de cineva: de stat, de oligarhi sau moguli. Nefiind suficient de liberi economic ca sa-si asigure libertatea spirituala, „a te bate pentru principii, democratie sau drepturile omului” nu intra nici astazi in sfera lor de preocupari imediate. Si astazi, anti-populistii, anti-demagogii si europenistii autentici din presa sau politica pot fi numarati pe degetele de la o mana.

Un popor din Estul salbatic

Romanii, nascuti cu un handicap istoric si geografic, au invatat, ca si moldovenii, bulgarii sau grecii, sa mimeze la pefectie valorile occidentului si regulile capitalismului. O fac dintr-un fel de fudulie balcanica, din mandria specifica tarilor periferice. Sunt natiile de barbari moderni camuflati intr-un decor capitalist, cu multinationale si alte ecosisteme care intretin iluzia progresului.

Romanii, bulgarii sau grecii conduc Mercedes, BMW sau Audi, isi fac cumparaturile la Carrefour, Metro, si Mall-uri, dar tot barbari au ramas in raport cu civilizatia apuseana. In jurul acestor aparente insule de capitalism occidental, altfel adaptat rapid la spatiul levantin, inoata rechinii capitalismului autohton. Ion Iliescu l-a numit de cumetrie, Traian Basescu i-a spus clientelar. E un amestec complicat de bani nefiscalizati, politica subterana, securism, kagebism si, eventual, asasinate sau razboaie medievale cu sabii si cutite. Depinde de tara. Newsweek a publicat, pe 14 august 2010, Generation Exile, un excelent articol pe tema modelului de business rusesc, adaptat la specificul local in Romania sau Bulgaria sau in alte tari de la granita cu UE, Moldova sau Ucraina.

Din aceste motive, statul roman nu este reformabil in sens occidental iar cetatenii lui – masa critica – prefera sa traiasca, in intimitate, dupa alte coduri politice si sociale, in care mita, coruptia, promovarea sociala pe criterii de clan, nepotismul etc, nu sunt in realitate rele chiar atat de mari. In mod public, cu totii declama coduri etice si morale pe care le incalca primii atunci cand sunt chemati sa le aplice.

Dublul discurs practicat pe scara larga in Romania i-ar putea determina pe naivi sa creada ca, de fapt, majoritatea cetatenilor si grosul clasei politice ar fi devotati unor principii mai inalte. Adevarul este ca nu sunt. Dovada sta frenezia cu care voteaza, cand i se ofera sansa sa-si aleaga conducatorii, cercetati penali, incompetenti, caricaturi sau si mai grav: personaje care le au pe toate astea la un loc.

Euroscepticismul si criza

Lipsa de orizont resimtita acum a mai dezarmat Romania, la o scara mult mai mare, imediat dupa mineriadele din ’90. Atunci, sperantele au murit pe termen lung iar disperarea i-a impins pe multi sa emigreze. Si acum, mineriadele televizate, cu cercetati penali agresand continuu justitia si statul de drept, induc lehamitea instalata in societate in urma cu 20 de ani. Si conducatorii, dar si poporul e gresit. Fara valori si repere, el trebuie cumva reparat, ca sa-si poate schimba, apoi, in mod corect, conducatorii.

L-ati auzit pe Verheugen, fostul comisar european? A spus de curand ca Romania si Bulgaria nu sunt copiii-problema ai sistemului, si ca, in absenta calitatii de state comunitare, consolidarea democratica nu s-ar fi produs in aceste tari. Dar tot el spune insa ca reputatia UE a fost grav afectata odata cu primirea celor doua tari. Exasperarea e deja un loc comun la Bruxelles, in raport cu tarile din Est, in special cu noi si vecinii de la Dunare.

Drept raspuns, in aceste tari risca sa castige teren discursul euro-sceptic si anti-occidental, predicat de populisti sau grupuri interesate sa exploateze nenorocirile aduse de criza economica. Reprezentanti ai Bancii Nationale avertizeaza tot mai apasat ca rezistenta populatiei la reforme este din ce in ce mai dura din cauza populismului unor politicieni.

Antioccidentalism latent

Avem apoi fenomene protestatare noi, pe langa miscarile sindicale clasice. Revoltele impotriva bancilor, organizate pe internet, contin in subtext un mesaj profund anti-occidental. Ele, revoltele, pleaca de la abuzuri reale, nu imaginare, dar pot fi deturnate pe parcurs in scopuri politice. Exploatate politic, efectele crizei mondiale pot face ravagii in tarile cu democratii fragile. Simbolul sifonat al capitalismului, bancile au tratat noile piete din Est cu lacomie, s-au cartelizat rapid si au profitat din plin de ingaduinta Guvernelor si Bancilor Nationale. Vom vedea daca pe desfasuratorul facturilor lasate in urma de banci vom plati si un pret politic.

Apoi, razboiul declarat de opozitie Fondului Monetar International si, implicit, Comisiei Europene, exprima, in esenta, refuzul modernizarii rapide. Asistam la asaltul falselor solutii. Populismul predica dispretul fata de etica muncii si vinde paradisuri iluzorii. Toate acestea la un loc ar putea fi speculate, la un moment dat, de forte interesate sa puna sub semnul intrebarii succesul integrarii in UE si sa scoata Romania de pe orbita euro-atlantica.

In discursul tinut de Traian Basescu in Parlament pe data de 21 septembrie, ideile despre modernizarea statului, despre reforma Constitutionala, care au tinut capul de afis in primul sau mandat, au fost expediate la final, in cateva cuvinte. In mod realist, fara majoritatea necesara de doua treimi in parlament, seful statului a abandonat cauzele pierdute. S-a multumit cu un discurs corect despre bani, munca, despre abuzul asistential si supravietuire. Ceva mai realist, dar fara anvergura istorica visata in urma cu ceva timp.

• O prima concluzie: schimbarile se produc, dar lent si mult sub ritmul occidentului. Ecartul dintre populatiile din Est si comunitatile din Vest se largeste periculos. In tot cazul, progresul este perceput vag la nivel personal, mai ales de catre generatia care se apropie azi de 40 de ani. O generatie ajunsa la limita rabdarii, care simte ca si-a ratat tineretea inaintand in ritm de melc. Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein, a facut recent o observatie cruda, dar cu un sambure de adevar prea dureros pentru a fi rostit public: „Revoluţia a avut loc cu 20 ani în urmă. Părerea mea umilă şi personală este că mai nimic nu s-a schimbat în primii cel puţin zece ani. Odată cu alegerea lui Emil Constantinescu lucrurile au început să se schimbe”, a susţinut ambasadorul SUA.

• O a doua concluzie: modernizarea va avea un adversar letal in criza economica, pe langa inamicii naturali, mosteniti din comunism. Tot mai putini politicieni, intelectuali si lideri de opinie vor fi dispusi sa se sacrifice si sa sustina masuri impopulare, dar obligatorii, pentru iesirea Romaniei din mocirla populismului pagubos si din sfera oligarihilor, dezavantajati de regulile democratiei functionale de tip occidental. In mod paradoxal, fortele politice care inca mai forteaza reforme comit, in paralel, erori inadmisibile, si imping statul, in mod fatal, in bratele adversarilor terapiilor de soc.

• Si a treia concluzie: revine unei elite minoritare, din politica, justitie, presa si alte domenii cheie, rolul dificil de a se bate mai departe – individual sau asociati in proiecte noi si credibile – pentru principii democratice, pentru economie de piata reala si pentru un stat functional, chiar daca activistii progresului dau astazi semne de resemnare si cocheteaza cu abandonul. Ceilalti nu obosesc, niciodata.