Sari direct la conținut

Cine va fi șeful alegerilor de anul viitor: trei propuneri de la PSD, USR și AUR

HotNews.ro
Alegeri - sectia de votare, Foto: Hotnews / Clarice Dinu
Alegeri - sectia de votare, Foto: Hotnews / Clarice Dinu

Parlamentul se reuneşte marţi în plenul celor două Camere, de la ora 13.00, pentru a vota noul şef al AEP. În cursa pentru şefia Autorităţii au intrat Toni Greblă, propunerea PSD, Cristian Preda din partea USR şi Iulia Andreea Băbeanu, din partea AUR.

Parlamentul a decis, pe 7 martie, să prelungească termenul pentru depunerea candidaturilor pentru şefia AEP până pe 17 martie, după ce iniţial în comisii fuseseră validate doar două candidaturi, Toni Greblă şi Iulia Andreea Băbeanu, propunerile PSD şi AUR.

Marcel Ciolacu spunea, chestionat dacă a ajuns coaliţia la un consens privind şefia AEP şi când va fi numit preşedintele Autorităţii Electorale Permanente de către Parlament, că au fost nişte probleme deoarece termenul pentru înscrieri a fost prea scurt.

Întrebat dacă social-democraţii îl mai susţin pe Toni Greblă pentru conducerea acestei instituţii, Ciolacu a replicat: „Toni Greblă a fost audiat în Parlament, a fost trecut, este pe lista de vot. Nu pot să iau un drept al cuiva”.

USR a anunţat că a depus dosarul de candidatură a domnului Cristian Preda, ”candidatură care să facă din AEP o instituţie democratică, aşa cum trebuie să fie instituţia care garantează alegerile într-o ţară europeană”.

”PSD şi PNL îşi împart România ca pe o pradă, zi de zi. În cazul AEP, sub presiunea opiniei publice şi a USR, au făcut un pas înapoi şi fostul secretar general al Guvernului Dăncilă nu a fost instalat la conducerea acestei instituţii atât de importante. Fac un apel la toate forţele democratice din Parlament, care înţeleg importanţa acestei instituţii şi a unor alegeri asupra cărora să nu planeze niciun fel de suspiciune, să-l susţină pe Cristian Preda pentru funcţia de preşedinte al AEP”, spunea Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR, conform unui comunicat de presă al partidului.

Convocate din nou, comisiile parlamentare juridice i-au avizat favorabil pentru această funcţie pe Toni Greblă, din partea PSD, Iulia Andreea Băbeanu, propunerea AUR şi pe Cristian Preda, propus de USR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro