Sari direct la conținut

Guvernul Boc II va putea sa depuna in Parlament bugetul pe 2010. Deputatii au adoptat modificarea la legea organizarii si functionarii Executivului

HotNews.ro

Deputatii au dat, marti, unda verde modificarii legii de organizare si functionare a Guvernului, care permite Executivului demis sa transmita Parlamentului bugetul de stat pe 2010. Modificarea legii nu a intrunit nici un vot impotriva si doar doua abtineri si urmeaza sa mearga spre dezbatere la Senat, care este si Camera Decizionala.

Proiectul de lege modifica articolul 26 al legii de organizare a Guvernului si prevede ca, in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, Guvernul poate initia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internationale si proiectele de buget de stat si al bugetului asigurarilor sociale de stat.

Toate partidele reprezentate in Parlament au votat amendamentul adus pentru a permite Cabinetului Boc sa depuna bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale pe 2010.

Legea merge spre adoptare la Senat, care este Camera decizionala.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro