Rusia: Elvira Vikhareva a fost otrăvită cu săruri de metale grele / Politiciana, cunoscută pentru că este una din puținele voci critice ce a rămas în țară
Elvira Vikhareva, una dintre puținele voci de opoziție ale politicii ruse ce a rămas în țară, a fost otrăvită cu săruri de metale grele, potrivit publicațiilor independente SOTA și The Insider.
În sângele lui Vikhareva a fost găsit un cancerigen foarte toxic, dicromatul de potasiu, potrivit SOTA, care a consultat analizele Vikharevei.
La începutul lunii decembrie 2022, concentrația sa din sânge era de 2,3 mg, în februarie 2023 – 1,6 mg. Vikhareva a declarat publicației că primele simptome de otrăvire i-au apărut la sfârșitul lunii noiembrie.
Ea a început să aibă dureri de stomac, creșteri ale ritmului cardiac și amorțeală la nivelul membrelor, convulsii și leșinuri, și a început să-i cadă părul.
Potrivit medicilor, simptomele corespund otrăvirii pe termen lung cu săruri de metale grele.
În februarie, Vikhareva a scris pe canalul său Telegram că „a început să rămână fără toate resursele energetice și fizice posibile”.
Ea este cunoscută pentru o opoziție vocală față de puterea de la Kremlin, acuzând că alegerile din Rusia „au fost furate” și criticând inclusiv mobilizarea bărbaților pentru războiul din Ucraiana.
Tănăra politicană a candidat atât pentru Duma de Stat cât și pentru un district din Moscova, pierzând în fața candidaților partidului „Rusia Unită”.
Russie / l’opposante russe Elvira Vikhareva, empoisonnée avec des sels de métaux lourds, un cancérigène hautement toxique, le dichromate de potassium, a été trouvé dans le sang de #Vikhareva pic.twitter.com/LIeE5MLhqc
— RU/UK (@Uk_Eu_Ru) March 24, 2023
(foto articol: DreamsTime.com)