Şedinţă de Guvern; ajutor de stat CE Oltenia pentru cheltuielile cu certificatele de emisii de gaze / Ordinea de zi completă
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, acordarea unui ajutor de stat pentru restructurare sub formă de grant pentru Complexul Energetic Oltenia S.A. în scopul finanţării cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2023.
„Ajutorul de stat sub formă de grant în sumă totală de 449.100.000 de lei pentru anul 2023 se acordă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, aprobat prin Legea nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023”, se arată în nota de fundamentare.
*** Executivul va aproba, tot prin hotărâre, acordarea unui ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, în insolvenţă, pentru anul 2023, potrivit Deciziei Comisiei Europene nr.C (2018) 1001/final, respectiv exploatările miniere Lonea şi Lupeni.
Potrivit notei de fundamentare, vor fi alocaţi 186.000 de lei, costuri cu plăţile compensatorii acordate celor cinci angajaţi de la Lonea cărora le încetează contractul de muncă şi alţi 60.000 de lei pentru asigurarea serviciilor de reconversie profesională a 12 salariaţi de la Lupeni.
Totodată, se vor aloca 26.996.000 lei pentru acoperirea costurilor de recultivare a suprafeţelor, din care 19.883.000 lei pentru Exploatarea Minieră Lonea, sumă ce va fi folosită pentru aproximativ 463.322 metri pătraţi, şi 7.113.000 lei pentru Exploatarea Minieră Lupeni pentru aproximativ 79.609 metri pătraţi.
*** Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru abrogarea HG nr.1573/2022 privind aprobarea amânării închiderii unor capacităţi energetice cu funcţionare pe lignit şi a exploatărilor miniere aferente acestora.
În nota de fundamentare a proiectului se arată că prin HG nr. 1.573/2022 s-a dispus amânarea scoaterii din exploatare a 660 MW de capacităţi de producere a energiei electrice pe bază de lignit, prevăzute la articolul 4 alineat (1) litera a) din OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată prin Legea nr. 334/2022, până la data de 1 octombrie 2023.
„Comisia Europeană prin comunicarea din data de 8 Martie 2023 a solicitat abrogarea articolului 19 din OUG nr. 108/2022 (….) în caz contrar jalonul 114 din cadrul Cererii de plată 2 fiind considerat neîndeplinit cu consecinţa de a nu acorda României plata a aproximativ 700 milioane de euro. Având în vedere modificările aduse asupra prevederilor OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, prin abrogarea articolului 19, în conformitate cu prevederile articolului 64 alineatul (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările şi completările ulterioare, se impun abrogarea HG nr. 1.573/2022”, se precizează în document.
*** În şedinţa de Guvern va fi discutat şi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia de Nord privind consolidarea cooperării în domeniul controlului intern şi al prevenirii şi combaterii corupţiei, semnat la 15 septembrie 2022, la Bucureşti.
*** Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru finanţarea activităţilor cuprinse în Acordul de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar – îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 17 iunie 2014 şi în Acordul de împrumut (Finanţare adiţională pentru Proiectul privind reforma sectorului sanitar îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 11 iunie 2021.
Proiectul vizează asigurarea finanţării corespunzătoare pentru construirea unor clădiri complexe ce vor include centre pentru tratamentul şi recuperarea pacienţilor cu arsuri grave din România, secţii de Anestezie-Terapie Intensivă, Blocuri Operatorii şi Unităţi de Primire Urgenţe sau conexiune cu Unităţile de Primire Urgenţe existente şi alte funcţiuni conexe acestora la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Finanţarea activităţilor se va asigura în condiţiile în care sumele împrumuturilor menţionate sunt insuficiente şi/sau nu mai sunt disponibile, inclusiv după finalizarea perioadei de implementare a acordurilor de împrumut, din sume alocate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat în bugetul Ministerului Sănătăţii.
*** Tot prin ordonanţă de urgenţă va fi modificat articolul 34 alineat (1) din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
„Modificarea articolului 34 din OUG nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, va permite şi ordonatorilor de credite din Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, similar celor din Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii, să angajeze şi să utilizeze fonduri publice prin utilizarea acreditivelor sau prin efectuarea de plăţi în avans pentru achiziţiile de active nefinanciare, bunuri materiale, servicii sau/şi lucrări, precum şi cele destinate executării misiunilor specifice”, se explică în nota de fundamentare a proiectului.
*** Guvernul urmează să adopte şi un proiect de hotărâre privind aprobarea acumulării unor stocuri de urgenţă în rezerva de stat, în anul 2023.
Prin acest proiect se propune aprobarea acumulării de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale ca stocuri de urgenţă în rezerva de stat în anul 2023 a cantităţii de 100 bucăţi construcţii uşoare din elemente modulate – grup sanitar, conform notei de fundamentare.
*** Un alt proiect de hotărâre aflat pe agenda Cabinetului Ciucă prevede scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, în vederea asigurării protecţiei populaţiei în contextul conflictului.
Ajutorul vizează acordarea unor produse alimentare în valoare de 562.521,60 lei, fără TVA, exclusiv transportul, constând în: conserve carne porc, conserve de legume, conserve din carne cu legume (ciorbă).
*** Va fi aprobat, tot prin hotărâre, un ajutor umanitar intern de urgenţă din rezervele de stat, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de incendiul major produs în localitatea Vulcan, judeţul Braşov, constând în materiale de construcţii, în valoare de 88.065,00 lei cu TVA.
*** Printr-un memorandum vor fi aprobate calendarele de implementare a activităţilor aferente măsurilor de acordare a voucherelor sociale în valoare de 250 lei şi de acordare a tichetelor pentru sprijin educaţional.