Sari direct la conținut

Doi consilieri județeni ai USR Vrancea au fost excluși din partid. „Au făcut jocul PSD”

HotNews.ro
Cătălin Drulă, președintele USR, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Cătălin Drulă, președintele USR, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Doi consilieri judeţeni ai USR Vrancea, Mihăiţă Lepădatu şi Vasile Alexe, au fost excluşi din partid după ce au încălcat o decizie a Biroului Judeţean privind votul în cadrul unei şedinţe de Consiliu Judeţean (CJ), a declarat luni, pentru Agerpres, preşedintele USR Vrancea, Liviu Mălureanu.

„Cei doi consilieri nu au respectat politica şi strategia noastră la nivel judeţean. Din punctul nostru de vedere, au făcut jocul PSD-ului, încălcând o decizie a Biroului Judeţean Vrancea al USR. Şi în trecut au existat discuţii cu aceşti consilieri privind votul în CJ, am mai avut decizii date prin Biroul Judeţean pe care la momentul respectiv le-au respectat, acum au ales să nu mai respecte decizia. Prin această excludere, USR Vrancea pierde doi consilieri, ne-am asumat acest lucru, dar considerăm că vom avea aceeaşi putere de negociere în cadrul CJ Vrancea. Statutar, cei doi consilieri judeţeni se pot adresa comisiei de arbitraj a USR de la nivel naţional şi pot decide să meargă în instanţă, după epuizarea căilor de atac interne, dar nu cred că vor putea avea câştig de cauză. Pot trage doar de timp pentru a mai rămâne în funcţie în această perioadă”, a declarat Liviu Mălureanu.

Potrivit liderului USR Vrancea, formaţiunea politică pe care acesta o conduce are o înţelegere cu PNL la nivel judeţean pentru susţinerea comună a proiectelor, care însă nu reprezintă „un cec în alb”.

„Pentru acest an avem mai multe proiecte în implementare, un proiect prin care vrem să ducem elevi de clasa a VIII-a din Vrancea în vizită la Palatul Parlamentului şi la Muzeul Antipa, un proiect pentru achiziţionarea de echipamente medicale la Spitalul Judeţean, proiecte care au venit la propunerea USR Vrancea şi au fost deja aprobate prin buget. Un alt proiect la care nu am renunţat este cel de reducere a indemnizaţiilor membrilor ATOP, care la momentul depunerii nu considerăm că a fost îndeajuns negociat. Susţinem proiectele PNL Vrancea, ei ne susţin proiectele noastre, dar asta nu înseamnă că dăm un cec în alb PNL sau că vom susţine necondiţionat proiectele lor”, a mai precizat Liviu Mălureanu.

Mihăiţă Lepădatu şi Vasile Alexe s-au abţinut de la vot în ultima şedinţă a CJ Vrancea, alături de consilierii judeţeni ai PSD, la proiectul de lege vizând plafonarea salariilor angajaţilor CJ Vrancea, deşi Biroul Politic al partidului stabilise ca acest proiect să fie votat de USR Vrancea.

Având în vedere că la alegerile din 2020 PNL şi USR au candidat pe liste comune, locurile celor doi consilieri ai USR vor reveni acum PNL Vrancea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro