"Legaturi bolnavicioase", alaturi de Al Pacino, la Festivalul de la Roma
In cadrul celei de-a treia editii a Festivalului International de Film de la Roma, care debuteaza in ziua de 22 octombrie, va fi proiectat si lungmetrajul de debut al lui Tudor Giurgiu, „Legaturi bolnavicioase” (2006). Acesta a fost inclus in sectiunea „Fabrica dei progetti”. Cel mai prestigios invitat al festivalului in acest an este Al Pacino.
De altfel, festivalul se deschide chiar cu Al Pacino, care va primi Marc’Aurelio Alla Carriera – Acting Award pentru Actor’s Studio, printre ai carui presedinti este. Aceasta distinctie i-a onorat in anii trecuti pe Sean Connery si Sofia Loren.
In seara de deschidere va fi proiectat un film independent realizat de Al Pacino in anul 2000, „Chinese Coffee”, in care actorul interpreteaza rolul unui scriitor ratat din Greenwich Village. Scenariul este scris de Ira Lewis dupa propria sa piesa. Filmul fost finantat de Al Pacino si nu a fost lansat pana acum.
In cadrul festivalului va fi proiectat si filmul-colaj „8”, realizat pe baza celor opt obiective stabilite de ONU in septembrie 2000 pentru a imbunatati nivelul de trai al oamenilor planetei. Filmuletele sunt semnate de: Jane Campion, Gael Garcia Bernal, Jan Kounen, Mira Nair, Gaspar Noé, Abderrahmane Sissako, Gus Van Sant si Wim Wenders, iar autorii sunt si ei asteptati la festivalul care se incheie pe 31 octombrie.