Cum arata averile celor 30 de senatori si deputati care au marit pensiile parlamentarilor pe final de mandat
Conducerea Parlamentului a votat in Birourile Permanente reunite o hotarare care, schimba modaliatea de calculare a pensiilor pentru parlamentari astfel incat ele cresc cu cateva sute de lei. Cei mai multi dintre cei 30 de deputati si senatori stau bine la capitolul avere, raportand mai multe proprietati, conturi de zeci de mii de euro si alte surse de venit. Cei mai multi se declara aparatorii masurilor votate pe furis pe 24 septembrie, insa unii politicieni sustin ca majorarea pensiilor parlamentarilor trebuie inghetata pana dupa alegeri iar altii contesta legalitatea masurii.
In cerc restrans, membrii birourilor permanente au votat in ziua in care Traian Basescu si-a tinut discursul in Parlament o hotarare simpla prin care se schimba legea salarizarii deputatilor si senatorilor. Hotararea a fost propusa de doi parlamentari PSD: Eugen Nicolicea si Doru Ioan Taracila. Mai exact, acestia au decis ca pensia unui parlamnetar se va calcula din ultima indemnizatie bruta in proportie de 80% si nu din ultimele 12 indemnizatii cum este in lege.
O alta modificare importanta este cumularea simultana a pensiei de parlamentar si a indemnizatiei. Altfel spus, daca un parlamentar ajunge la varsta de pensionare si, in acelasi timp, mai castiga un mandat poate primi atat pensie cat si indemnizatie de parlamentar. Precizam ca indemnizatiile parlamentarilor s-au majorat in 2008 in doua transe.
Potrivit calculelor facute de Evenimentul Zilei, fiecare parlamentar si-a asigurat un minimum de 300-400 de lei in plus la pensiile de 2.000-3.000 de lei platite dupa un singur mandat. Potrivit sursei citate, pensia unui parlamentar obisnuit se raporteaza la suma de 6.994 de lei si poate ajunge la 3.357 de lei pentru un mandat, 4.476 pentru doua si 5.595 pentru trei.
Cum arata averile celor 30 care au decis marirea pensiilor parlamentarilor
Camera Deputatilor
- Eugen Nicolicea PSD, vicepresedinte: detine trei case, doua masini , o barca cu motor, un depozit bancar in valoare de 179.632 RON, 19.794 EURO si 18.033 USD, iar indemnizatia anuala de deputat este in valoare de 56.791 RON.
- Ioan Oltean PD-L vicepresedinte: detine doua terenuri intravilane, doua extravilane, patru apartamente, o casa in constructie, un autoturism, certificate in valoare de 130.000 RON sau Euro nu este specificat, actiuni in valoare de 10.000 RON sau Euro nu este specificat, indemnizatia anuala de deputat 65.000 RON, venit anual din functia de agent comercial 6.324 RON si venit din chirie anual 50.000 RON
- Lucian Augustin Bolcas PRM vicepresedinte: detine doua apartamente, o casa de vacanta si un teren, venit anual din indemnizatie de deputat 57.587 RON si 41.052 RON anual cumulata pensia si venitul de la Casa de avocatura.
- Dan Radu Rusanu PNL secretar: detine un teren 7,5 h plus un intravilan de 0,6 hectare, teren intravilan 3,5 hectare plus 0,5 hectare, 1,3 h, teren forestier 176,5 h, teren intravilan 81,5 hectare, 1 hectar intravilan, are trei case, bunuri pretioase in valoare de 55.000 euro, plasamente 6.910 RON, actiuni in valoare de 401.900 RON, venit anual din indemnizatia de deputat 63.606 RON, din profesia de director, 34.114 RON, salariul anual de profesor conferentiar 35.625 RON si din recolta agricola 140.000 RON.
- Valeriu Tabara PD-L secretar: detine doua terenuri intravilane suprafata toatala 4.389 mp, doua case de locuit, doua masini, depozite 76.769 RON, indemnizatie anuala deputat 52.800, salariu anual profesor 48.000 RON, salariu de cercetator 8.400 RON.
- Daniela Popa PC secretar: detine doua apartamente, bunuri in valoare de 10.000 euro , venit indemnizatie deputat 55.726 RON.
- Gheorghe Albu PD-L chestor: detine un teren intravilan cu o suprafata totala de 2.018 mp, o casa de locuit, doua masini, bijuteri in valoare de 19.500 euro, depozite bancare si conturi in valoare de 676.086 RON, actiuni 600 RON, indemnizatie deputat anual 53.433 RON, venit din activitatea notariala 371.018 RON.
- Hunor Kelemen UDMR – chestor detine un card in valoare de 113.482 RON, actiuni in valoare de 1,8 milioane lei, venit indemnizatie anuala 63.606 RON.
Reprezentantii grupurilor parlamentare
- Aurelia Vasile – PSD: detine un teren agricol de 7.059 mp, teren intravilan 360 mp, doua case de locuit si un apartament, bijuterii si bunuri in valoare de 25.000 euro, actiuni 450.534 RON, cont de 343.643 RON, indemnizatie de deputat de 49.485 RON.
- Ioan Ghise – PNL: detine doua terenuri intravilane suprafata totala 1.853 mp, doua terenuri agricole suprafata totala 15 h, o casa si un venit anual de deputat in valoare de 48.880 RON, indemnizatie anuala medic 19.795 RON.
- Cristian Radulescu PD-L: detine teren agricol suprafata totala 6 h, doua case de locuit si un apartament, trei masini, bijuteri si bunuri in valoare de 310.000 euro, depozite bancare si asigurari de viata in valoare de 162.959 RON, 2.689 euro si 11.447 dolari, indemnizatie anuala de deputat 53.433 RON si salariu anual de medic 6.000 RON.
- Márton Arpad-Francisc UDMR: detine teren forestier 14 h, doua apartamente, doua masini, in cont are 185.286 RON, indemnizatie anuala de deputat 63.606 RON si alte activitati 39.201 RON.
- Ioan Tundrea PC: detine teren agricol suprafata totala 10 h, doua terenuri intravilane suprafata totala 700 mp, trei case de locuit si doua apartamente, trei masini, un tractor, un autocaminon si o remorca, creante de 136.000 RON, indemnizatie anuala de deputat si obtine anual 10.000 RON din activitate agricola.
Senat
- Doru Ioan Taracila PSD, Vicepresedinte: detine un teren agricol de 5 h, o masina, bijuterii si bunuri personale in valoare de 16.500 euro, actiuni in valoare de 244.470 RON, 27.500 USD si 8.000 euro, indemnizatia anuala de senator, 56.785 RON, din venitul ca avocat 66.500 RON si dividende in valoare de 195.000 RON.
- Norica Nicolai PNL, vicepresedinte: detine teren cu o suprafata de 6.168 mp, trei masini, bijuterii si bunuri in valoare de 13.500 euro, cont deschis de 3.600 euro si 70.000 RON, indemnizatie anuala de senator 55.057 RON.
- Corneliu Pascu PC, vicepresedinte: detine un apartament si doua case de locuit, doua masini, un depozit de74.139 euro, 112.699 RON si un cont curent de 376.700 RON, depozit 2.133.000 RON, actiuni de 13.000.000 RON, venituri indemnizatie anuala senator 43.000 RON, dividende anual de 4.300.000 RON.
- Ivan Cismaru PD-L, secretar: detine teren intravilan 7.000 mp, extravilan 10.800 mp si 2,4 h extravilan, o casa de locuit, o masina si bijuterii si bunuri in valoare de 11.000 euro, actiuni in valoare de 61.000 RON, depozite 65.000 RON, 20.000 euro, 10.000 dolari, venit indemnizatie anuala profesor universitar 103.269 RON, indemnizatie anuala senator 50.096 RON, profesor universitar 101.195 RON.
- Daniel Ilusca PNL, secretar: detine doua terenuri intravilane de 6.640 mp, un apartament si o casa de locuit, depozit 699.000 RON, indemnizatie anuala de senator 52.213 RON, indemnizatie economist 6.850 RON, 2.862 RON din functia de consilier management.
- Stefan Pete UDMR, secretar: detine teren agricol 49 de hectare, 1.900 mp teren intravilan, trei apartamente, doua case de vacanta, o masina, depozite in valoare de 2.000.000 RON, indemnizatie anuala de senator 50.489 RON si 38.499 RON ca lector univeristar.
- Ilie Sarbu PSD, secretar: detine o casa, bijuterii si bunuri in valorare 45.000 euro, 54.000 RON, conturi si depozite in valoare de 23.486 dolari, 15.615 euro si 22.000 RON.
- Ioan Chelaru PSD, chestor: detine teren intravilan 6.420 mp, 7.200 mp teren agricol, doua autoturisme, bunuri in valoare de 30.000 euro, plasamente-actiuni 57.200 RON, indemnizatie anuala de senator 63.606 si 312.800 RON din activitate de avocat.
- Ion Moraru PSD, chestor: detine teren intravilan de 1.600 mp, o casa de locuit, trei masini, bunuri in valoare de 20.000 euro, depozit bancar 338.600 euro, plasamente 2.000.000 RON, indemnizatie 48.600 RON.
- Mario-Ovidiu Oprea PNL chestor: detine un apartament si dividende de 7.277 RON.
- Alexandru Peres PD-L, chestor: detine teren intravilan de 648 mp, doua case de locuit si un apartament, bunuri si bijuterii in valoare de 22.200 RON, indemnizatie 62.668 RON.
Reprezentanti grupurile parlamentare
- Serban Nicolae PSD: detine teren agricol de 2.150 mp, bunuri in valoare de 40.000 euro, cont 1.840 RON si 9.656 euro, indemnizatie 50.097RON.
- Puiu Hasotti PNL: detine doua case de locuit, card de 16.260 euro, card de 10.550 RON si un depozit de 176.000 RON, indemnizatie 53.433 si salariu anual de bibliotecar 14.400 RON.
- Constantin Gheorghe PD-L: detine doua apartamente si o garsoniera, depozite bancare 63.074 RON, indemnizatie 50.309 RON, salariu anual de profesor 16.860 RON.
- Nicolae-Marian Iorga PRM: detine o casa, o masina, indemnizatie de senator anuala 51.966 RON.
- Andras Levente Fekete Szabo UDMR: detine teren forestier de un hectar, pasune 0,75 h, un apartament, o casa, o masina si indemnizatie de senator de 50.097 RON.
- George Sabin Cutas PC: detine o casa, doua autoturisme, indemnizatie 60.700 RON si venit anual din inchiriere aparatament 40.800 RON.
Mircea Geoana : „Sfatul si recomandarea mea este sa inghetam aceasta masura iar viitorul Parlament sa se aplece, de ansamblu, la sistemul de pensii si la modul in care demnitarii, inclusiv parlamentarii, primesc beneficii, dar numai dupa ce rezolvam problema pensionarilor cu pensii mici. Cred ca cei care reprezinta partidele in Birourile Permanente trebuie sa dea dovada de foarte multa retinere. Nu mi se pare firesc sa procedam la majorarea de salarii si de pensii pentru demnitari inainte sa rezolvam problema pensiilor pentru cei care au nevoie de sprijin din partea statului”
Corneliu Vadim Tudor: „Sunt unii demnitari de o lacomie iesita din comun, dar in imensa lor majoritate sunt oameni saraci. (…) Parerea mea e ca nu sunt salarii asa mari in raport cu altii”
Norica Nicolai: „Foarte multe persoane pot cumula pensia cu salariul. Nu este interzis celor care au iesit la pensie, sa mai lucreze si sa primeasca pensia. Sunt foarte multe cazuri de categorii profesionale care fac acest lucru. Niciun fel de avantaj pentru ca imdemnizatia e aceeasi. Eu cred ca toata lumea stie ca in Parlament nu se primesc salarii, ci indemnizatii, iar la aceste indemnizatii nu se acorda niciun fel de sporuri”.
Serban Nicolae: „Normele de aplicare a legii pe anumite chestiuni sunt date in competenta Birourilor Permanente reunite, deci nu era nevoie de un vot in plenul celor doua Camere. Nu este vorba de o modificare a legii, ci de o modificare a normelor, care, potrivit legii, se aproba in Birourile Permanente”
Peter Eckstein Kovacs: „Hotararea Birourilor Permanente este ilegala din punctul meu de vedere, ca jurist. Ea este aplicabila din momentul in care a fost publicata in MO dar, ea poate fi contestata in instanta. De asemenea, daca legea care reglementeaza pensiile parlamentarilor este dezbatuta si adoptata in Parlament si, nu contine aceste norme metodologice, hotararea BP este anulata, pentru ca legea este de baza si mult mai importanta”
- Hotararea luata de Birourile Permanente reunite a schimbat normele metodologice prin care se aplica legea si intra in vigoare in momentul in care este publicata in Monitorul Oficial. Pe de alta parte, chiar daca aceaste norme pot fi aplicate in prezent, ele pot fi anulate cu amendament, prin dezbaterea si modificarea legii pensiilor parlamentarilor. De asemenea, hotararea adoptata de Birourile Permanente poate fi contestata in instanta, sustine senatorul jurist, Peter Eckstein Kovacs. In schimb, hotararea nu poate fi atacata la Curtea Constitutionala.