Sari direct la conținut

Comisia Europeana va prezenta raportul despre justitia romana la ora 14.00, ora Bucurestiului

HotNews.ro

Comisia Europeana va prezenta la ora 14.00 raportul privind starea justitie si lupta anticoruptie din Romania. In acest moment, el este discutat in sedinta comisarilor europeni. Potrivit proiectului de raport, Bruxelles-ul noteaza ca in Romania rezultatele sunt modeste, progresele lente si ca este nevoie de continuarea monitorizarii. In schimb, pentru moment, sprijinul este mai eficient decat sanctiunile si nu va invoca masurile de salvgardare posibile conform Tratatului de Aderare”.

HotNews.ro va tine permanent la curent, in timp real, cu ce se intampla la Bruxelles.

  • Raportul CE va critica „politizarea” dosarelor de coruptie la nivel inalt de catre Parlamentul Romaniei, care „trebuie sa demonstreze un angajament lipsit de echivoc in favoarea eradicarii coruptiei la nivel inalt”.
  • Dezbaterile din Parlament pe tema amendamentelor la Codul Penal si la Codul de Procedura Penala, si anume acelea care tinteau restrictionarea colectarii anumitor probe, creeaza nesiguranta in plan legal si influenteaza negativ investigatiile in curs.

  • Comisia va avertiza asupra lipsei condamnarilor pentru marea coruptie, care subrezeste increderea populatiei in statul de drept
  • Se va aprecia activitatea Direactiei Nationale Anticoruptie, care arata in mod consistent rezultate pozitive in anchetarea cazurilor de coruptie la nivel inalt, dar vor fi criticati judecatorii, intrucat sentintele sunt prea blande si inconsistente.
  • Consiliul Suprem al Magistraturii este criticat pentru faptul ca se misca prea incet cand trebuie sa ia decizii de management si disciplinare, sanctiunile impuse sunt adesea inconsecvente si trebuie sa demonstreze o pozitie fara echivoc privind lupta impotriva marii coruptii.
  • Agentia Nationala de Integritate, infiintarea si operationalizarea ei, reprezinta unul dintre „progresele modeste” facute de Romania.

Romania a convenit cu Comisia Europeana, in cadrul mecanismului de verificare si monitorizare, patru obiective.

Primul obiectiv- cere o transparenta si o eficienta sporita a actului de justitie, in special prin consolidarea capcitatii si raspunderii CSM, precum si prin raportarea si monitorizarea impactului noilor coduri de procedura civila si penala.

Al doilea obiectiv – se refera la infiintarea ANI, care trebuie sa verifice averea, incompatibilitatile si potentialele conflicte de interese, precum si sa emita hotarari cu caracter obligatoriu pe baza carora sa se poata decide sanctiuni disuasive.

Obiectivul nr. 3- solicita continuarea realizarii unor anchete profesioniste si impartiale in cazul sesizarilor de coruptie la nivel inalt.

Al patrulea obiectiv – urmareste adoptarea unor masuri suplimentare de prevenire si lupta impotriva coruptiei, in special in administratia locala.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro