Sari direct la conținut

Frattini trimite din nou epistole la Bucuresti – de aceasta data ii raspunde ministrului de externe Lazar Comanescu pe tema amprentarii romilor din Italia

HotNews.ro

Franco Frattini este din nou in dialog epistolar cu autoritatile romane. Dupa scrisori adresate in calitate de comisar european pe justitie, in urma cu doi ani, in care sustinea Agentia Nationala de Integritate, de aceasta data Frattini ii raspunde ministrului roman de externe, Lazar Comanescu, pe tema amprentarii romilor, in calitate de sef al diplomatiei italiene.

Continutul scrisorii, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, se inscrie in retorica autoritatilor italiene din ultima vreme in dialogul cu autoritatile de la Bucuresti. Frattini asigura ca Guvernul de la Roma „are in vedere sa actioneze in absoluta concordanta cu dreptul comunitar, atat in ce priveste lupta impotriva discriminarii, cat si in ce priveste protejarea datelor personale”.

Ministrul italian de externe ii raspunde astfel sefului diplomatiei romane, care i-a adresat o scrisoare in 2 iulie 2008, cu privire la amprentarea romilor nomazi din regiunile Lazio, Calabria si Campania.

Potrivit comunicatului MAE, Franco Frattini a subliniat ca guvernul Berlusconi „nu vrea o catalogare sau crearea unei baze de date, ci un recensamant al rezidentilor din acele tabere, printre care figureaza si cetateni italieni si cetateni din tari extra-comunitare, deseori fara documente de identitate”.

Fostul comisar european pe justitie este acum membru al unui guvern care a decis amprentarea romilor din taberele de la periferiile oraselor italiene, inclusiv a minorilor, decizie care a suscitat ample prosteste ale autoritatilor, ONG-urile si mass media din Romania, dar si ale institutiilor internationale, precum UNICEF sau ONU. Mai mult, Parlamentul European a adoptat o rezolutie prin care ii cere guvernului Berlusconi sa renunte la o astfel de decizie discriminatorie, care incalca drepturile omului. Comisia Europeana la randul sau a cerut autoritailor italiene un raport complet pentru a vedea daca legislatia adoptata la Roma este in concordanta cu normele dreptului comunitar.

Franco Frattini, comisarul european care a cerut justificat, in repetate randuri reformarea sistemului juuridic romanesc si masuri anticoruptie ca o conditie a integrarii Romaniei in clubul statelor membre UE, este acum ministrul de externe al unui guvern suspectat ca emite legislatie pentru a-l proteja pe premierul Silvio Berlusconi. Amendamentul propus de Guvern si votat de Senatul italian de a amana o serie de procese pentru fapte a caror pedeapsa este mai mica de 10 ani – dar printre care se afla si procese in care Silvio Berlusconi este acuzat de coruptie – a suscitat atat nemultumirea opozitie de la Roma, cat si a magistratilor.

Dialogul epistolar al lui Frattini cu autoritatile de la Bucuresti a inceput pe vremea cand el era comisarul european pentru justitie. In septembrie 2006, el a trimis o scrisoare – cosemnatar fiind Olli Rehn, comisarul pentru extindere – presedintilor UDMR, Marko Bela, si PC, Dan Voiculescu, in care se declara ingrijorat si dezamagit de modificarile aduse de parlamentari legii de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate. Potrivit comisarilor europeni, astfel de modificari nu indicau angajamentul tuturor fortelor politice din Romania de a lupta impotriva coruptiei.

Mai mult, Frattini spunea atunci ca schimbarea modalitatii de numire a procurorului general si a procurorului sef de la DIICOT ar putea avea ca efect instabilitatea inutila in sistemul institutional de lupta anticoruptie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro