Sari direct la conținut

Vadim a facut din nou show in Senat si si-a certat fostii colegi: "Cum simt ca se scufunda corabia PRM dau bir cu fugitii"

HotNews.ro

Luni, Vadim a facut din nou show la sedinta Senatului. Deranjat ca senatorul PRM Petru Stan si-a anuntat demisia din grupul parlamentar si a devenit independent, Corneliu Vadim Tudor a inceput sa tipe din sala: „Sa-ti fie rusine obrazului, domnu!”. Presedintele PRM a continuat in acelasi ton, facandu-l pe senatorul demisionar din PRM cu ou si cu otet.

„Uitati-va la el cum arata, are 108 ani. L-am bagat in Senat pentru ca reprezenta un judet si acum se vrea independent”, a urlat Vadim Tudor.

Liderul PRM a continuat seria „laudelor” la adresa fostului coleg: „Sa-ti fie rusine, domnule. E epoca negocierilor. Asta nu mai e politica, e negustorie. PRM va intra in Parlament si secaturile care au folosit partidul drept vehicul nu vor mai intra. Cum simt ei ca se scufunda o corabie, dau bir cu fugitii, brusc se trezesc fie liberali, fie democrat-liberali, numai ungur nu se descopera nimeni peste noapte”, a tunat liderul PRM.

Ajuns la tribuna, Vadim Tudor a uitat de senatorul PRM care a „parasit corabia” si a luat in discutie vechile si obisnuitele teme: datoria externa, mafia si coruptia, prabusirea nivelului de trai, Petrom si flota comerciala.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro