Vârsta maturităţii turmentate (de Cristian Pirvulescu)

Pe 20 mai s-au implinit 18 ani de la primele alegeri libere din Romania. Sa fi scapat intre timp electoratul roman de stigmatul Duminicii Orbului?

Greu de spus, caci varsta maturitatii electorale ne gaseste intr-un moment de indiferenta civica si indecizie politica. Nimic din efervescenta tineretii abia incepute. Sa fi fost copilaria democratiei romanesti atat de traumatizanta?

Daca privim retrospectiv, de la procesul Ceausestilor la „evacuarea“ Pietei Universitatii, de la violentele campaniei electorale fondatoare din 1990 la mineriade, de la Tigareta II la referendumul pentru demiterea presedintelui, totul s-a intamplat de parca ursitoarele ne-ar fi menit unui destin tragic. Sigur, mai e si cealalta paradigma, cea aparent ironica propusa de Caragiale prin transformarea cetateanului turmentat intr-un prototip al electorului care asteapta semnalul de „sus“ pentru a mima libertatea de alegere.

Dar, tragic sau ironic, oricum am lua-o, nu putem sa nu constatam ca au fost foarte putine clipe frumoase.

Iar la cei 18 ani abia impliniti si inaintea unor alegeri locale asa-zis cruciale, electoratul pare orbit. Sa fie o tulburare de moment? Ori poate efectul prea puternicei lumini a „soarelui“ dupa ce a fost „eliberat“ din pestera lui Platon? Sau poate e doar semnul ca maladiile congenitale, inclusiv cele ale democratiei, nu se vindeca?

Obisnuiti cu o cadenta electorala lenta, cu trei ani de liniste si unul de agitatie, romanii sunt debusolati. Aglomerarea de crize de toate felurile, de la cele institutionale la cele de nervi, la care s-au mai adaugat cele doua referendumuri cu scrutinul european cu tot, au tulburat ritmul molcom al alegatorului carpatin. Asa ca, in absenta unei referinte valorice si ideologice sigure, alegatorul rataceste inca pe cararile intortocheate ale tranzitiei. Acesta a fost cadoul otravit pe care partitocratia de prada, acest surogat dambovitean al democratiei, l-a facut Romaniei.

Acum, partidele se pregatesc sa fructifice lipsa de apetit politic al publicului pentru a supravietui. Vlaguite, dupa un exercitiu politic prelungit, partidele abia isi trag sufletul si incearca prin tot felul de stratageme sa ramana in joc. Caci anii trecuti nu doar organismul electoral, cat mai ales organizatiile de partid au fost supuse unui regim de viata publica fara precedent. Asa ca, pentru a rezista timpului neprielnic, partidele politice au incurajat dezinteresul cetatenilor.

Deceptionati de politica, fara alternative practice, romanii din 2008 nu mai stiu ce drum sa aleaga. Iar politicienii antisistem profita. Dupa Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali, e randul lui Sorin Oprescu sa incerce marea cu degetul. Folosind cu dexteritate limbajul antisistem, plasandu-se, prin demisia sa din PSD, in afara partidelor politice, Sorin Oprescu este pe val. Dar sondajul Insomar in care Sorin Oprescu este creditat cu 39% din voturi prezinta totusi o imagine idilica a electoratului bucurestean.

Caci o prezenta de 70% la vot pe 1 iunie in Bucuresti nu este doar improbabila, ci de-a dreptul imposibila. Si daca absenteismul traduce in plan politic dezinteresul unor importante categorii de populatie fata de politica, majoritatea celor ce apartin acestei categorii sunt nehotaratii, adica tocmai cei care se orienteaza catre candidatii antisistem. Daca Sorin Oprescu va reusi sa administreze un tratament potrivit acestui electorat volatil si inconstant, ar putea pune in dificultate PD-L si pe Traian Basescu.

Cotidianul