Cântarea României. Festivalul de lăutărie – IONICĂ MINUNE. Îi iubesc, să moară mama!

E ziua lui Ionică Minune și, generos, ne dă o Cântare a României. La mulți ani! Să ne trăiți! Priviți, e “criminal” Ionică și tac-su acordeonul, cum scot arpegiu cu derivă mare la suflete. El din 5 note face melodii, cum natura scoate ghiocei din loc în loc. Și duminică, de ziua lui, și-a invitat floarea cea vestită a lăutăriei, într-un concert – monstru de peste 4 ore. E chin să stai fără pic de șpriț, fără un deșt de țuică în Sala Palatului atăta amar de timp, dar, de, suferi pe uscat și vezi ce a văzut Paris-ul. Merită. CÂNTAREA ROMÂNIEI. FESTIVALUL DE LĂUTĂRIE “IONICĂ MINUNE” și-ntrebarea ce e lăutăria?

Chiar că e CÂNTAREA ROMĂNIEI. FESTIVALUL DE LĂUTĂRIE “IONICĂ MINUNE” Dar ce este lăutăria și ce vrea ea? Nu mă pricep s-o definesc, mă pricep s-o beau, s-o mănânc, s-o chefuiesc. Și asta m-a-nvățat lăutarul meu, al lui Viorel și Adi, nea Gigi Melody, nestemată rară a lumii ăsteia. Gigi acum ne încântă și acum din poza sa cu acordeonul, de la Izvorul Nou. Dorme acolo cu Fărămiță Lambru, cu Doina Badea. Așa că, iertare să fie la Ionică Minune. Când mă gândesc la dumnealui și la concertul de la Sala Palatului, aduc omagiu lui Gigi, care a visat o viață să ajungă și el la Sala. la Scala.

Lăutăria e un “uite-l! Cum îmi fură inima!

Trebuie să-ți ia piuitul imediat, să te atace direct la lingurea, altfel lăutarul scapă trenul, te pierde. Căci lăutăria e-n contact cu sufletul omului petrecăreț. Și lăutarii știu că ei nu cântă în crâșme, la nunți, botezuri, nu. Ei dau atac acolo la lingurică. Acolo trebuie lovit și făcut praf omul. De aceea uite stilul lui Ionică Minune. El dă tonul aici. Și orchestra se ia după acordeon. Și cât orchestra “bârfește”, tărăgănează cu melodii ce le spune omul la nevoie, un “nu mă uita”, un “iartă-mă, mămițule, n-o mai fac”, “iartă-mă că abia aștept s-o iau de la cap”, uite-l pe Ionică cum face zeci de bucle melodice. E răscoală mare, suflete! Ține trează lingureaua?

Te scoală din morți? Orchestra Fraților Advahov în “Hangul” și orchestra MOLDOVLASKA în “Sârba”. Uite aici unisonul unei “armate” de armonie. Te scoală din morți?

Lăutarul e mândru. Uite-l pe Marian Mexicanu.

Că dintre mulți semeni de-ai lui e înzestrat cum alții nu-s. E înzestrat de la Dumnezeu cu cântatul. Iar cântatul în familie e ca privighetoarea în natură. Rar dar. Uite aici mândrie că face cu acordeonul ce știe el mai bine. Priviți jocul între clapele șuierătoare ale acordeonului și atingerile din josul platanului. Ce mai joc! Asta ne vorbește despre “hau, mamă, mă doare frumusețea asta de viață”:

Lăutăria nu e curată. Și n-are de ce să fie curată. Atacă defectele oamenilor.

“Era într-o joi pe înserat / când m-am luat de furat” zice Ionel Tudorache în “Portofele” și continuă: “Portofele, portofele, voi sunteți visele mele.” Of, dar te rupe Ionel cum picură amarul, cum încearcă să fugă de răspunde și-i spune plutonierului că n-a furat de la el, de ce-l ține la gratie? Că furatul de portofele e chestie generică sper că v-ați prins, cu toții ciordim câte un pic, unii mai mult, alții mai puțin. Și când ne cântă Ionel “Portofele” fugim cu toții de adevăr, cu gândul la fuga asta de recunoaștere. E o bagatelă, un portofel pe care nu l-am furat de la tine, plutoniere, Vedeți schepsis al cântecului? Nu de la tine personal, l-am furat din altă parte. Lăutăria dă sensul ăsta “șmecher” al lumii noastre. Am furat? Recunosc, dar stai blând că nu pe tine te-am furat! Și plotonierul e lovit nu la funcție, nu la poziția lui de ordine în viața noastră, nu, e mângâiat să simtă ca omul. Adică, stai, nu mă lua cu morala, iartă-mă că suntem oameni. Logica pedeapsă-morală se suspendă. Ăsta e un sens al lăutăriei. Uite-l pe Ionel aici, briliant. “Bine, bine, bine, vine mașina cu pâine! / Te-am iubit să moară mama, te-am iubit cu foc! Te-am iubit să moară mama/ n-ai avut noroc!” E vorba de portofel, nu?

Lăutaria are povești. Nu? Le spune Ionel Tudorache. Le spune Panseluța Feraru

O implor să cânte de Magdalena duminică seară, da, Magdalena aia actriță de cinema. Dar vedeți buzele Panseluței cum țin isonului țambalului și apoi al acordeonului. Cum nu legumește nimic în a se întrece cu mecanica loviturii de băț. “Δ-ul ăla te distruge la inimioară, căci când asculți lăutărie, inima se-nmoaie. Uite “î”-ul Panseluței: Magadaleno, spune dreptîîîî, cine te-am mușcat de pieptîîîî?” Și, din nou metafora înaltă în lăutărie, surpriza. Cine o fi mușcat-o de pieptîîî pe Magdalena? O albină, doar o albinăăă. Adică, iar fugă de numire, de adevăr, ca-n “Portofele” a lui Ionel Tudorache. Și “albina n-are dinți, n-are măsele” e la Feraru înmormântare de om, te bagă la 2 metri sub pământ. E în lăutărie o punere în scenă a teatrului antic, unde nu scapi viu, capeți durere de conștiință. Se iau lucrurile în cântec că-s ele serioase. Și ca-n teatru antic, te iau în mâinile lor zeii și te zdruncină la cap, la “bibilică”:

Familia lăutăriei e Familia. Familia e sacră

Păi, cum să-l intereseze pe omul tot universul? Îl lovește la lingurică “familia”. Nu e ăsta adevărul? Că doar nu suntem kantieni cu toții? Nicu Boieru te lovește unde arde: “dacă n-ai nevastă bună să te furajeze, nevastă ca să te ridici”. Dorel de la Popești îți dă dorul. Am plecat forțat și mi-e gândul la bani și mi-e dor de acasă. Banii și Acasă. Asta-i dilema. Astea mă împart. Și încăpățânarea și răul îl fac să gândească spargă un bancomat. Răul, ca șarpele, te atacă. “O iau razna, o înebunesc.” Și Dorel face traseul românilor plecați în lumea aiurea. Asta e povestea unei dâre grele de dor, ca-n filmele cu criminali care fură inimile spectatorilor și spectatorii nu vor sa fie prinși de poliție. Lăutăria este a ceremoniilor și a căderilor. Mugurel de la Paris “Toate Diamantele” le cumpăr pentru tine! Le cumpăr s-o simți / Toată dragostea s-o simți! Doar diamantele dansează nevasta. Doar diamantele o fac pe nevastă să se simtă Marilyn Monroe. Și o fac pe nevastă să danseze de față cu toată lumea , fără grad de diferență. Sunt aici promisiuni care nu se știe dacă se împlinesc. Dar cui îi trebuie să știe dacă se împlinesc. E dans, e vâltoare, e scânteie.

Ionică Minune aduce toată România la Sala. Unește toate instrumentele cobza, vioara…

Uite-l pe Ninel de la Brăila:

Dar fără Frații Cocoș unde-i petrecere?

Milan Dimic & Dejan Matic – Serbia

Sergiu Diaconu – Cobza Moldovei

Ionel de la Giurgiu

Ninel de la Brăila

Formația Bogdan Sas

Deci, ce e lăutăria? Nu știu, dar fără lăutari ne-ar lua Poliția mai des, n-am avea dor România, am fi doar niște bieți gologani într-o viață dată și nemiloasă. CÂNTAREA ROMÂNIEI. FESTIVALUL DE LAUTARIE – IONICĂ MINUNE Sala Palatului, E Duminică. “Te-am iubit să moară mama, te-am iubit cu foc! Te-am iubit să moară mama/ n-ai avut noroc!”

Uite-i pe Marius Apostol și Debarre

Uite-i și pe Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase: