Sari direct la conținut

Brokerii din asigurări i-au transmis Ministrului de Finanțe protestul lor față de prelungirea plafonării RCA

HotNews.ro
Despagubiri RCA, Foto: Aron M / Dreamstime.com
Despagubiri RCA, Foto: Aron M / Dreamstime.com

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) a trimis o scrisoare ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, în care protestează față de proiectul de Hotărâre de Guvern pentru prelungirea până la 31 martie 2025 a plafonării comisionului de distribuție și înghețării prețurilor la polițele RCA. Ei spun că prelungirea va „destabiliza iremediabil” distribuția de asigurări din România și va expune distribuitorii de asigurări la un „risc major de faliment”.

UNSICAR, care reprezintă brokerii de asigurări, cu o cotă de piață estimată la peste 70% mai susține în scrisoare că această industrie reprezintă singura formă de manifestare a capitalului românesc în domeniul asigurărilor. În România, distribuția de asigurări este constituită, în principal, din companii independente, cu profil antreprenorial și acționariat român, care oferă locuri de muncă pentru peste 50.000 de angajați, asistenți și agenți de asigurare.

„De aceea, UNSICAR se opune ferm oricărei forme de îngrădire a concurenței, o limitare care persistă pe piața asigurărilor de aproape doi ani și ale cărei efecte negative sunt resimțite profund atât de întreaga piață a asigurărilor, cât și, în mod particular, de segmentul distribuției de asigurări, acesta din urmă confruntându-se cu pierderi financiare semnificative”, mai spun autorii documentului.

UNSICAR mai solicită ca dezbaterea privind adoptarea acestui proiect să fie amânată și lăsată în responsabilitatea noului Guvern rezultat în urma alegerilor din 2024, cu inițierea unor consultări reale cu toți actorii implicați în această industrie.

„Cu cât se prelungește mai mult aceasta măsură, cu atât reculul pieței va fi mai dur, cu efecte imediate în prețurile produselor de asigurare. Prioritatea autorităților ar trebui să fie gradul de cuprindere în asigurare, care este aproximativ 70%, conform datelor furnizate de ASF în rapoartele oficiale (numar polițe valide vs număr vehicule înmatriculate)”, susține în scrisoare Dorel Duță, președintele UNSICAR.

El arată că o distribuție slăbită cronic scade îngrijorător perspectiva de dezvoltare a întregii industrii pe termen mediu și lung și că o parte semnificativă a distribuitorilor nu au putut absorbi acest șoc, de la începerea implementării măsurii de plafonare fiind deja înregistrate două falimente.

„Orice prelungire care nu ține cont de situația intermediarilor va avea efecte ireparabile pe termen mediu asupra industriei, dar și a clienților și a gradului de protecție financiară în societatea noastră. În plus, trebuie să subliniem că Guvernul actual ignoră impactul grav pe care aceste măsuri îl au asupra distribuției independente și, implicit, asupra accesului rapid al clienților la oferte multiple și comparatoare RCA. Această situație va conduce la creșterea costurilor pentru clienți, întrucât oamenii vor ajunge să plătească mai mult. De altfel, așa-zisa plafonare nu a produs niciun efect pozitiv; dimpotrivă, prețurile au crescut peste rata inflației, iar piața românească de RCA rămâne, probabil, cea mai neconcurențială din Europa. Cu cât această plafonare va fi prelungită, cu atât lipsa de concurență se va adânci, afectând direct clientul”, apreciază președintele UNSICAR.

Dorel Duță precizează că reducerea masivă a distribuției independente afectează semnificativ interesele consumatorilor de asigurări pe termen mediu și lung, prin restrângerea accesului la asigurări și la consultanța care însoțește produsele complexe, mai ales în orașele și localitățile cu o populație sub 30.000 locuitori, aceste zone acoperind peste 50% din populația României.

INTERVIURILE HotNews.ro