Laura Codruta Kovesi cere CSM sa apere reputatia procurorilor
Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, a tinut un discurs extrem de dur la adresa Consiliului Superior al Magistraturii, spunand ca asteapta ca CSM sa aiba reactii atunci cand se modifica legile care ” risca sa transforme societatea romaneasca intr-un off-shore al infractorilor”.
Intr-un discurs critic la adresa CSM, Laura Codruta Kovesi a spus ce „asteapta” de la CSM, punctind astfel toate slabiciunile si neregulile institutiei. „Astept ca atunci cand procurorii sunt citati la comisia de ancheta, CSM sa apere independenta acestora, ca atunci cand sintem facuti procurori comunisti, CSM sa ne apere reputatia. Procurorii care isi fac treaba asteapta ca CSM sa-i delimiteze de procurorii care gresesc”.
Kovesi a mai afirmat: „astept ca CSM sa aiba reactii atunci cind se modifica legile care risca sa transforme societatea romaneasca intr-un of-shore a infractorilor. Astept ca CSM sa fie consecvent cu deciziile pe care le ia cu privire la pensionarea, detasarea sau transferul magistratilor. Imi doresc sa nu primesc raspunsuri formale dupa luni de zile la solicitarile de a reorganiza Ministerul Public”
Laura Kovesi a spus ca din concluziile rapoartelor reiese ca Justitia functioneaza defectuos, dar ca a venit moment sa fie identificate cauzele lipsei de credibilitate a Justitiei. ” CSM nu are neaparat o problema legislativa, ci una de organizare institutionala si de functionalitate”, a precizat Kovesi.
Este asteptat discursul presedintelui Traian Basescu. Pina in acest moment nu s-a anuntat nici o candidatura pentru conducerea CSM.