Romania Libera: Un partid, doua doctrine (de Cristian Parvulescu)

In urma cu mai bine de un deceniu China populara a acceptat, pentru a facilita integrarea Hong Kong-ului, principiul „un stat, doua sisteme”. La doar o saptamana dupa referendumul pentru uninominal si alegerile europene, viata politica romaneasca cunoaste o noua dezvoltare prin care se urmareste impunerea unui sistem bipolar, daca nu unul bipartidist.

Fortand fuziunea democrat-liberala, Traian Basescu a incercat nu doar sa relativizeze „esecul personal” de la referendumul din 25 noiembrie, nu doar sa

preia initiativa mediatica si politica, ci sa creeze conditiile politice pentru bipolarizarea alegerilor locale si parlamentare.

Doctrinar, noul partid nu are insa o situatie confortabila. Dupa ce in 2005 PD a trecut ca prin farmec de la socialism la „doctrina populara”, iar in 2007 PLD si-a p

rezentat optiunea pentru o abordare neoconservatoare, PDL se afirma inca de pe acum ca un partid popular-liberal. Dar, mult prea ambigua doctrinar, formula „populara” acopera atat conservatorismul de tip britanic, cat si crestin-democratia. Or, intre cele doua tendinte doctrinare au intervenit in ultimii ani tensiuni serioase care pot duce la decuplarea conservatorismului de crestin-democratie.

Pe de alta parte, noul partid prezidential prezinta, pe langa ambiguitatea ideologica, un dublu risc congenital: confuzia organizationala si caracterul personalizat. De aceea, preconizatul avantaj al bipolarizarii vietii politice romanesti ar putea sa nu fie atins. Insa, dupa scorul sub asteptari al PD la alegerile europene, noul partid ii permite lui Traian Basescu sa abordeze in forta spatiul politic si institutional in 2008. Anul viitor se anunta deja mai agitat decat 2007. Asumandu-si un rol activ, luand asupra sa sarcina conflictului politic, Traian

Basescu lasa noului partid posibilitatea de a se inchega. Dar aceasta tactica prezinta un alt risc, ca presedintele, expus politic si mediatic unei confruntari permanente cu partidele antiprezidentiale, sa isi epuizeze capitalul electoral. Daca va functiona ca un mecanism politic perfect, noul partid prezidential poate compensa insa acest deficit prin castigarea unei majoritati lipsite de echivoc la urmatoarele alegeri parlamentare.

Daca fuziunea dintre PLD si PD nu este o noutate, modalitatea prin care se realizeaza dovedeste o graba care indica, daca nu o schimbare de paradigma politica, in orice caz o noua abordare a conflictului politc intern. si daca in fapt PLD va fi absorbit de PD, asta se intampla nu din motive doctrinare, ci ca urmare a unei abordari pragmatice.

Pentru ca daca in politica 1±1 nu fac 2, ci de multe ori inseamna ceva mai mult decat 1, fuziunea dintre PD si PLD aduce cu sine altceva: fortarea bipolarizarii. Succesul operatiunii depinde insa de capacitatea noului partid de a gestiona crizele interne ce vor fi inerente unificarii, dar si de a beneficia de un spatiu politic bipolarizat.

Spectrul fuziunii, deja vizibil dupa alegerile locale din 2004 prin relansarea proiectului de fuziune democrato-liberala al lui Valeriu Stoica a grabit doar un proces politc previzibil: aspirarea PLD de catre PD. si asta pentru ca atata vreme cat la nivelul electoratului raportul de forte ii ramane inca favorabil lui Traian Basescu, situatia poate fi gestionata bipolar.

Cu atat mai mult cu cat electoratul romanesc a devenit din ce in ce mai volatil. Doar astfel, asumand toate riscurile, inclusiv cel al cacofoniei ideologice, va putea fi fructificat contextul politic de dupa alegerile europene.

Romania Libera