Preturile din piete au explodat inainte de Paste
Masa festiva de Paste ii va costa pe ieseni mult mai mult decit anul trecut si chiar mai mult decit s-ar fi asteptat. Cu o saptamina inaintea saratorilor pascale, preturile din pietele agro-alimentare iesene au fost umflate in mod inexplicabil, unele produse scumpindu-se chiar cu 50% in numai doua zile.
„Au crescut preturile la rosii, castraveti, legume de sezon, care sint consumate de regula in post, dar si la celelate produse. De exemplu, saptamina trecuta, casul se vindea cu 100.000 de lei vechi / kg, dar, de ieri (luni – n.r.), producatorii au crescut pretul la 140.000 de lei vechi / kg”, a declarat Iulian Strugariu, administratorul Pietei „Hala Centrala”.
Fata de anul trecut, taranii au crescut pretul si la carnea de miel. Daca anul trecut un kilogram de carne de miel se vindea cu 100.000-120.000 de lei vechi, anul acesta, preturile variaza intre 125.000 si 160.000 de lei vechi. De exemplu, in Piata „Hala Centrala” erau doar trei producatori, care vindeau carnea de miel cu 150.000 de lei / kg, in timp ce, in magazine, era de 160.000 de lei.
In Piata „Mihai Eminescu”, Vasile Nita, din Hirlesti, singurul care avea miei de vinzare, ii dadea cu 140.000 de lei / kg. „De cind am venit, nu am reusit sa vind decit trei miei si am de vinzare aproximativ 30 de capete. Cred ca pretul nu va cobori sub 140.000 de lei, eu oricum nu am de gind sa-l las mai jos”, ne-a spus Nita.
Cea mai ieftina este Piata „Alexandru cel Bun”, unde un kilogram de carne de miel variaza intre 125.000 si 130.000 de lei / kg.
Scump pentru unii, ieftin pentru altii
Parerile iesenilor fata de preturile din piete sint impartite, in functie de posibilitatile materiale ale fiecaruia. „Nu mi se pare prea scumpa carnea de miel anul acesta. Intentionez sa cumpar unul mai mare, care sa cintareasca in jur de 11-12 kg. Nici la celelalte produse preturile nu mi se par prea exagerate.
Cred ca, pentru masa de Paste, va trebui sa dau in jur de opt milioane de lei, daca tin cont ca voi avea si musafiri. Cred ca, la mine, este un caz fericit, pentru ca pot sa-mi permit”, ne-a spus Maria Zaharia.
In rindul pesionarilor situatia nu este chiar atit de roz
„130.000 pe kilogram mi se pare exagerat, in comparatie cu pensia pe care o primesc. Am venit la piata sa cumpar un miel si mi-am luat la mine doar 550.000 de lei, dar se pare ca trebuie sa ma intorc acasa, pentru a mai lua ceva bani, deoarece nu-mi ajung.
Cred ca, pentru masa de Paste, va trebui sa dau peste patru milioane de lei, tinind cont ca-mi vin si copiii acasa”, ne-a spus Mariana Udila.
Vinzarile sint inca slabe
De cealalta parte, producatorii sustin ca pretul la carnea de miel este mult mai mic decit ar fi trebuit sa fie. „Am venit de dimineata cu sase miei si nu am reusit sa dau mai nimic. Oamenii fac scandal pentru ca li se pare ca 125.000 de lei pe kg este prea mult pentru buzunarul lor si poate au dreptate, dar, la pretul acesta, nu ne scoatem nici cheltuielile.
Am acasa 120 de oi si nu cred ca voi reusi sa vind anul acesta prea multi miei”, s-a plins Elena Trofin, din localitatea Bogdanesti.