VIDEO „Practic, fără arme”. Avocatul poporului din Rusia cere o anchetă privind modul în care sunt trimiși rușii pe frontul din Ucraina
Comisarul pentru drepturile omului din Rusia, Tatiana Moskalkova, i-a cerut luni șefului Statului Major rus Valeri Gherasimov să investigheze informațiile conform cărora bărbați mobilizați din Tatarstan ar fi fost trimiși să lupte în Ucraina „practic, fără arme”, relatează CNN.
Aceasta vine după ce un video publicat pe rețelele de socializare în care mai mulți bărbați îmbrăcați în uniforme de camuflaj spun că, la sosirea în Ucraina, au fost împărțiți în diferite unități, transferați sub comanda autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) și trimiși într-o misiune fără echipament sau sprijin.
“This isn’t fake, we’re not captured…just wanna tell you info that’s hidden from you. We’re the 4th reinforcement to come [to DPR #ДНР]—and no one’s rtn’d from here yet.”—1231 Regt of Tatarstan #Татарстан exposing ‘meat grinder’ nature of their Ukraine Op pic.twitter.com/ppjt3PgRVf
— Wes Andrews (@Wes_Andrews) February 12, 2023
Inclusiv soțiile și mamele din Tatarstan au publicat un mesaj filmat pe rețelele de socializare în care cer ajutor, pentru că soții și fiii lor au fost trimiși pe front fără pregătire.
Wives and mothers of mobilised men from Tatarstan are asking for help. Their men are thrown into assaults in Donbas without any preparation, only with assault rifles. The command regards soldiers as expendable material, telling them they are „future 200 [KIA]”. pic.twitter.com/n4nhq2LQ2j
— Dmitri (@wartranslated) February 11, 2023
„Am fost predați conducerii RPD. Conducerii locale nu-i pasă de noi, suntem văzuți aici ca un material consumabil. Motto-ul lor este: luptăm până la ultimul soldat, iar apoi li se vor trimite alții noi”, a spus unul dintre bărbații mobilizați în videoclipul distribuit pe rețelele de socializare. „Când am ajuns aici, am fost împărțiți în diferite unități, ne-au luat toate echipamentele și ajutorul umanitar. Pe 5 februarie am fost trimiși la atac fără nicio pregătire”, spune acesta.
Moskalkova a declarat luni că i-a cerut șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, generalul Valeri Gherasimov, să investigheze informațiile apărute pe rețelele de socializare „că soldații mobilizați din Republica Tatarstan au fost trimiși să execute misiuni de luptă ca parte a unei operațiuni militare speciale, practic fără arme”.
Consiliul Rusiei pentru Drepturile Omului – care este subordonată președintelui rus Vladimir Putin – a mai raportat că va analiza un alt caz privind bărbații mobilizați din Smolensk, care au apelat la consiliu cu o plângere cu privire la acțiunile comandamentului militar.
„Am primit o astfel de contestație și am reușit să o transmit prin canalele HRC (Consiliului Rusiei pentru Drepturile Omului): a fost programată o inspecție. Prin urmare, dacă vreunul dintre voi se confruntă cu probleme similare, contactați-ne. Măcar vom ajuta pe cineva”, a spus Eva Merkaceva, membră a Consiliului Prezidențial pentru Societatea Civilă și Drepturile Omului.
Potrivit lui Merkaceva, militarii mobilizați de la Smolensk au fost trimiși imediat în linia frontului, unde au stat trei luni. După aceea, au fost trimiși pentru scurt timp în spatele frontului și întors înapoi. Nu li s-a permis „nici fizic, nici psihic să se odihnească”.
Consiliul pentru Drepturile Omului a declarat că „vor monitoriza această situație flagrantă cu cei mobilizați”.
Putin a recunoscut că sunt probleme
În luna decembrie președintele rus Vladimir Putin a admis în premieră că au existat probleme cu echipamentele soldaților încorporați începând cu data de 21 septembrie, când a ordonat mobilizarea parțială, după ce numeroase înregistrări video distribuite chiar de recruții ruși pe rețelele de socializare au arătat acest lucru.
La o conferință pe care a susținut-o la Bișkek în timpul unei vizite oficiale în Kârgâztan, liderul de la Kremlin a dat însă asigurări că unele dintre problemele legate de aprovizionarea celor 300.000 de „rezerviști” mobilizați se atenuează.
Câteva zile mai târziu Putin a ordonat guvernului rus să creeze un așa-zis grup de lucru care să coordoneze problemele legate de mobilizare și pregătirea rezerviștilor mobilizați în contextul numeroaselor plângeri formulate de recruții și soldații ruși.