Sari direct la conținut

Ce beneficii va aduce listarea Hidroelectrica la bursă / Interviu VIDEO cu Călin Meteș

Smile Media
Călin Meteș, Foto: Adi Iacob / HotNews
Călin Meteș, Foto: Adi Iacob / HotNews

Listarea Hidroelectrica este așteptată să aibă loc în acest an, iar asta va aduce o serie de beneficii economiei. Călin Meteș, deputy CEO pentru Investiții al Franklin Templeton International Services, sucursala București și Deputy Portfolio Manager al Fondului Proprietatea, a explicat care sunt acestea.

„Pe lângă avantajele de ordin economic în ceea ce privește posibilitatea companiei de a accesa fondurile de pe piața de capital, vorbim de o transparentizare a companiei”, spune el.

Hidroelectrica, afirmă Meteș, va fi obligată, conform regulilor care sunt aplicate oricărei companii listate, să-și publice trimestrial situațiile financiare.

  • Investitorii și societatea sunt ținuți la curent cu modul în care compania evoluează, cu modul în care resursele companiei sunt utilizate și investite pentru a genera un plus de valoare în viitor.

„Vorbim și de avantaje la nivelul pieței de capital în sensul că România este considerată în acest moment o piață de frontieră. O listare a unei companii de talia Hidroelectrica oferă un avantaj foarte mare și o încredere că România poată să acceadă la nivelul de piață emergentă”, a precizat reprezentantul Fondului Proprietatea.

Acest lucru, spune el, înseamnă mai multe fluxuri de capital care vor fi direcționate de către investitorii internaționali către România.

  • În timp, poate duce la o scădere a costurilor de finanțare ale țării.

De asemenea, a explicat că duce la posibilitatea ca și alte companii, inclusiv Hidroelectrica, să poată să atragă resurse de pe piața de capital la costuri mai reduse.

„Ca țară ne ajută să avem acces la capital pe care putem să-l investim aici al costuri mai reduse”, a precizat Călin Meteș.

În cadrul interviului VIDEO puteți afla și:

  • Cum a evoluat Hidroelectrica în acest an
  • Cât de pregătită este compania să se listeze la Bursa de Valori București în 2023
  • Ce face mai exact consorțiul de banci
  • Care este stadiul actual al pregătirilor pentru listare și ce pași mai urmează
  • Care crede că va fi impactul listării la BVB a pachetului de până la 20% din acțiunile Hidroelectrica deținut de Fondul Proprietatea asupra pieței de energie din România
  • Dacă există vreun mod în care ar putea fi afectați clienții Hidroelectrica de această listare
  • Ce beneficii va aduce listarea pentru compania de stat

Articol susținut de Fondul Proprietatea

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro