Sari direct la conținut

VIDEO Elicopterele britanice Sea King au ajuns în Ucraina

HotNews.ro
Elicopter Sea King aterizand pe un portavion american, Foto: U.S. Navy / Zuma Press / Profimedia Images
Elicopter Sea King aterizand pe un portavion american, Foto: U.S. Navy / Zuma Press / Profimedia Images

O înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare a confirmat în premieră că elicopterele „Sea King” promise Kievului de către guvernul britanic înspre finele anului trecut au ajuns în Ucraina.

Potrivit informațiilor distribuite pe platformele social media filmarea ar fi fost înregistrată undeva în sudul Ucrainei, ea arătând cum militarii ucraineni fac un exercițiu scurt de salvare.

De altfel, elicopterele „Sea King” s-au aflat atât în dotarea Forțelor Regale Aeriene ale Marii Britanii, cât și în cea a Marinei Regale britanice, fiind potrivit pentru astfel de operațiuni. Marina britanică le-a folosit până în 2018, când a retras ultimul model din serviciul forțelor sale.

Produse între 1969 și 1995, elicopterele Sea King au un echipaj de 2-4 persoane, o rază de acțiune de 1.230 de kilometri și o viteză de croazieră maximă de 207 km/h la nivelul mării, fiind alimentate de două motoare Rolls Royce H.I 400-2 Gnome.

Elicopterele donate de Marea Britaniei Ucrainei pot fi folosite și pentru operațiuni militare

Aceste modele ale elicopterelor „Sea King” pot fi dotate cu 4 torpile Mark 44, Mark 46 sau Sting Ray, putând transporta alternativ și 4 încărcături de adâncime pentru operațiuni împotriva submarinelor inamice.

Designul lor permite de asemenea montarea unei mitraliere în zona ușii aeronavei pentru creșterea puterii de foc împotriva unor ținte „moi”. Elicopterele Sea King au fost folosite de forțele militare britanice în timpul Războiului Malvinelor, Războiului din Golf și a intervenției ONU în Balcani la începutul anilor 1990.

În prezent, elicoptere „Sea King” se află în dotarea forțelor armate ale Germaniei, Norvegiei, Indiei, Pakistanului și Egiptului. În trecut ele au fost folosite și de Australia, Belgia și Qatar.

Ministrul britanic al Apărării Ben Wallace a anunțat în data de 23 noiembrie a anului trecut că Londra va furniza Ucrainei 3 elicoptere Sea King, acestea devenind primele elicoptere de fabricație occidentală primite de Kiev de la declanșarea invaziei rusești pe 24 februarie.

Mai devreme în cursul lunii ianuarie a acestui an, Marea Britanie a anunțat că va trimite forțelor ucrainene și tancuri de fabricație occidentală, o companie de 14 tancuri Challenger 2 urmând să fie furnizată Kievului ca parte a celui mai mare pachet de asistență militară pregătit de Londra până acum.

Urmărește ultimele evoluții din a 334-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro