Ce buget a avut anul trecut ASPA, instituția din Primăria Capitalei care se ocupă de câinii fără stăpân. Cine conduce instituția și ce salarii sunt
Autoritatea pentru Supavegherea și Protecția Animalelor, instituția din subordinea Primăriei Capitalei care se ocupă de câinii fără stăpân, a avut în 2022 un buget de 17,8 milioane lei. Anul acesta, propunerea de buget este de 20,4 milioane de lei. Pe ce a cheltuit instituția banii?
În 2022, din bugetul de 17,8 milioane lei, cheltuielile de personal au fost de 5,4 milioane lei, conform bugerului publicat de siteul Primăriei Capitalei. Hrana pentru animale a fost 1,6 milioane lei, iar pentru medicamente și utilități, încă 1,4 milioane lei. Alte bunuri pentru întreținere și funcționare – 5,1 milioane lei.
Investițiile au fost circa 2,9 milioane lei, principala sumă fiind alocată pentru consolidarea a două corpuri din adăpostul Pallady – 2,3 milioane lei.
În 2023, bugetul propus pentru ASPA este de 20,4 milioane lei. Bugetul încă nu a fost aprobat de Consiliul General.Cheltuielile de personal sunt 5,4 milioane lei. Hrana pentru animale este 1,6 milioane lei, iar pentru medicamente și utilități încă 1,4 milioanelei. Alte bunuri pentru întreținere și funcționare – 5,1 milioane lei. Investițiile se ridică la 2,5 milioane lei, majoritatea banilor fiind alocați pentru modernizarea adăposturilor pentru câini.
Cine conduce ASPA
Directorul general al ASPA este Georgiana Constantina Preda, conform siteului instituției. Ce pregătire are nu știm deoarece CV-ul nu este pe site. Singura informație găsită este că în 2020 Georgiana Constantina Preda a candidat din partea PSD la Consiliul Local Sector 1.
Georgiana Constantina Preda a ajuns directorul ASPA după ce fostul director Andrei Mina Drăghici, numit în funcție de către administrația PSD în august 2018, a demisionat în vara anului trecut. Înainte de a fi directorul general al ASPA, Georgiana Preda a fost director general adjunct.
Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat în vara anului trecut că directorul Mina Drăhici a demionst, fără însă să anunțe și cine îi va lua locul. Nicușor Dan spunea atunci că prin această demisie se pune punct „unui mandat în care resursele publice s-au dus mai degrabă către diverși clienți politici ai PSD, în detrimentul animalelor pe care ASPA le are în grijă”. El l-a acuzat pe fostul director al ASPA că a gestionat bugetul instituției „ca pe propriul buzunar”, și îl acuza de prejudicii de aproape 500.000 de euro.
Directorul general are un salariu de bază de 16.917 de lei, la care se adaugă un spor de condiții de muncă vătămătoare de 1.456 lei. În declarația de avere pe 2021 apare un venit net de 120.520 lei, asta înseamnă undeva la 10.000 lei/lună.
Directorul general adjunct al ASPA este Cătălina Trănescu. Salariul de bază al directorului adjunct este de 14.919 lei, la care se adaugă un spor de condiții de muncă vătămătoare de 1.907 lei.
În organigrama ASPA sunt 89 de posturi, din care 17 posturi de conducere. Dintre acestea, circa 60 sunt ocupate. Efectiv, de prinderea câinilor se ocupă între 13 și 15 persoane. În rest, majoritatea se ocupă de câinii din adăposturi, adopții și administrativ.
Șeful biroului pentru gestionarea câinilor fără stăpân are un salariu de bază de 9.690 de lei, la care se adaugă un spor de muncă pentru condiții vătămătoare de 1.238 lei.
Un șofer are salariul de bază circa 4.000 lei, iar un muncitor necalificat de la biroul intervenții circa 3700 lei la care se adaugă un spor pentru condiții de muncă vătămătoare de 500 lei.
Reamintim că o femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. Este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.
CITEȘTE ȘI:
- Cine este femeia care a fost ucisă de câini lângă Lacul Morii și ce spunea despre atacul din 2022
- Prima reacție a ASPA, după ce o femeie a fost omorâtă de câini: „Capturarea nu rezolvă cauza, ci efectul” / Instituția, sesizată inclusiv de victimă să ridice câinii
- Primăria Sectorului 6: Terenul este unul privat