Ministrul Seres cere presedintelui Basescu sa indice grupurile de interese din afacerile cu gaze
Ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, a solicitat presedintelui Traian Basescu sa divulge grupurile de interese care se invart in jurul afacerilor cu gaze naturale din Romania, dupa ce presedintele a vorbit din nou, luni, despre grupurile de interese din jurul Ministerului Economiei si Comertului.
„Sunt sigur ca domnul presedinte Traian Basescu are informatii la indemana si cred ca poate sa puna la dispozitia opiniei publice care sunt aceste grupuri de interese, pentru ca, dupa aproximativ un an de prelungire a suspansului, daca nu le precizezi, s-ar putea sa fii incadrat la zona de tainuire, ceea ce este extrem de grav”, a spus Seres.
„As ruga pe domnia sa ne precizeze care sunt grupurile de interese pentru ca anumiti binevoitori vor arata in permanenta cu degetul catre Seres, catre Voiculescu, din partidul caruia este Seres, si acesta ar fi grupul de interese care se invarte in jurul MEC”, a mai adaugat Codrut Seres.
Replica lui Traian Basescu nu a intarziat sa apara. Presedintele a precizat ca nu este interesat de declaratiile ministrului Seres. „Nu se putea o declaratie mai caraghioasa. Nu ma intereseaza ce spune Codrut Seres. Stiu doar ca Romania plateste cel mai mare tarif pentru gazele naturale din import”.