Inadecvatii (de Cristian Ghinea)
Dupa scandalul legat de telefonul dat lui Botos, premierul Tariceanu a tras concluzia sinistra ca nu a gresit cu nimic, ca ar da si miine acel telefon. Acum, dupa ce a reusit prin ricoseu sa afecteze si imaginea Monicai Macovei, Tariceanu orbiteaza pe acelasi tip de logica.
Trebuia sa actionez pentru ca exista pericolul ca statul roman sa fie prejudiciat, spune seful Guvernului. Bineinteles ca este greu sa fie crezut cind toata lumea stie ca interesele statului in acest caz sint amestecate cu interesele prietenului si partenerului sau de afaceri, Dinu Patriciu.
Uimirile repetate ale lui Tariceanu in fata indignarii presei il arata putin confuz si depasit de vremi. Politician cu experienta in post-comunism, Tariceanu stia ca odata cu scaunul se primesc si citeva avantaje subintelese.
De pilda, avantajul unor telefoane scurte atunci cind nu iti place cum actioneaza institutii ale statului pe care in mod formal nu ar trebui sa le controlezi.
In raspunsurile sale, apar doua argumente care aparent il avantajeaza: procurorii au savirsit abuzuri fata de Dinu Patriciu si statul ar putea plati despagubiri substantiale de pe urma acestor abuzuri.
Problema este ca, si daca ar avea dreptate, Tariceanu a gresit dind telefonul lui Botos si aranjind intilnirea dintre Patriciu si Macovei. Un prim-ministru nu ar trebui sa intervina pentru a indrepta sistemul pentru anumite cazuri, intimplator ale unor apropiati, ci sa schimbe sistemul ca atare, pentru toti.
Altfel, un afacerist care are relatii cu premierul este evident avantajat fata de un afacerist care nu are aceste relatii, indiferent de natura si detaliile cazului concret, si astfel principiul egalitatii in fata legii nu mai functioneaza. Prietenii premierului sint mai egali.
Oricum ai analiza cazul, interventiile lui Tariceanu in favoarea lui Patriciu nu au facut decit sa discrediteze reforma in justitie, care putea fi principala realizare a acestui cabinet. Tariceanu nu a aflat, dar tara s-a schimbat mai repede decit politicienii si demnitarul nu mai primeste odata cu scaunul si telefonul scurt.
De altfel, premierul prezinta un simptom raspindit la politicienii aflati acum la putere: a ramas in urma propriului electorat.
Pentru ca presa si-a facut datoria demascind coruptia din PSD, liberalii si democratii au crezut ca povestea asta cu anticoruptia e un fel de hirjoana de suprafata, cit sa ajunga ei la putere si sa tina opozitia cu botul pe labe.
Acum par uimiti: cum adica, e pe bune?! Nu au inteles ca centrarea campaniei electorale pe lupta cu coruptia a schimbat peisajul pentru toti, publicul este intolerant fata de coruptie si, cu toate incercarile de a vedea conspiratii in toate, se discuta pe fapte, pe ce face fiecare raportat la niste reguli de comportament public
tot mai drastice, desi dictate deocamdata doar de simtul comun. Nici PD, nici PNL, ce sa mai vorbim despre Partidul Conservator, nu dau semne ca se adapteaza la noua realitate.
Altfel, senatoarea Cazacu nu ar mai fi fost acum membru PD. Afacerile sale cu Primaria Capitalei au fost ascunse pe numele mamei, cind de fapt erau conduse de sot, fost consilier general la Bucuresti. Primarul Videanu a spus ca licitatiile au fost organizate corect, cazind pe linga subiect.
Iar senatoarea in cauza a explicat emotionata ca schema respectiva s-a facut „pentru ca averea sa ramina in familie”. E clar ca doamna Cazacu nu a inteles nimic. Nimic din ideea de declaratii de avere si de interese si din filozofia care a stat in spatele acestei idei pe care a votat-o.
Nici colegii din PD nu au inteles mare lucru, zicind ca schema a fost neinspirata, dar ca afacerea e legala. Dupa logica asta, si mostenirea lui Nastase era legala, ca doar nu si-a fortat matusa sa ii lase bunurile prin testament.
Problema este banuiala legitima si perfect credibila de folosire a functiei pentru a face avere.
Asta reclama publicul si presa, iar partidele noastre nu sint inca pregatite sa sanctioneze politic, prin excluderi, prin comisii de etica interne care sa faca reguli si sa le aplice riguros, inainte ca justitia sa tergiverseze si publicul sa inteleaga ca politicienii se apara unii pe altii, ca in haita.
Cind parchetul a anuntat anchetarea lui George Copos pentru niste scheme oarecum complicate, dar cu substrat simplu – cumpar ieftin si vind scump la stat – Tariceanu s-a spalat pe miini zicind ca afacerea data dinainte de intrarea lui Copos in guvern.
Chiar vicepremierul a spus ca nu se poate vorbi de mita, pentru ca nu era ministru cind a vindut spatiile Loteriei. Corect, doar ca si darea de mita este o infractiune, nu doar luarea. Iar avantajul de pe urma abuzului altuia este la fel de imoral ca si abuzul in sine.
Iar Tariceanu faulteaza din nou logica: s-ar presupune ca daca o infractiune dateaza dinaintea preluarii postului, nu conteaza. Daca se va dovedi ca un ministru a fost pedofil acum citiva ani, ce s-ar intimpla? Ar fi iertat pentru ca s-a lasat?
Scandalurile care se tin lant acum arata de fapt o inadecvare: o clasa politica toleranta cu sine insasi fata in fata cu un public tot mai intolerant la coruptie. Vor cistiga politicienii care se vor adecva rapid.