Singuratatea Monicai Macovei (de Alexandru Lazescu)
Daca nu ar fi existat presiunile de la Bruxelles care au pastrat permanent in prim plan lupta impotriva coruptiei si demersul de refomare a sistemului judiciar Monica Macovei nu ar fi avut nici o sansa sa ajunga ministrul Justitiei si cu atit mai putin sa se mentina in functie, iata aproape un an si jumatate. De altfel e foarte probabil ca aceasta anomalie sa ia sfirsit nu peste multa vreme.
Fie in mod natural daca, asa cum e de asteptat, vom ajunge la o ruptura in coalitia de guvernare si la anticipate, fie atunci cind Monica Macovei va realiza ca suportul politic de care se bucura, si asa firav si conjunctural, se va epuiza in intregime atunci cind decizia privind aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007 va fi consemnata si parafata definitiv.
Va fi pina la urma o revenire la normal. In fapt, o formula gen Monica Macovei e daca nu imposibila cel putin improbabila nu doar la noi ci si pe multe alte scene politice europene, daca facem abstractie de regiunea scandinava unde viata publica e construita pe alt gen de valori si de constringeri morale.
Contextul politic cu totul special impus de procesul de aderare a tarii la Uniunea Europeana a fortat renuntarea temporara la obisnuitele reguli ale jocului. Lucru privit cu neplacere si chiar cu iritare de ceilalti actori de pe esicherul politic autohton pentru care limita de suportabilitate a fost deja atinsa.
De aceea si atacurile impotriva Monicai Macovei au o tonalitate diferita, nu se aseamana cu cele practicate in mod uzual pe arena politica al carui scop este in general acela de a cistiga puncte electorale nu de a-ti desfiinta adversarul. Ele vin din iritarea generala impotriva cuiva care a intrat pe un teritoriu exclusiv.
O persoana indezirabila care irita pe toata lumea si care trebuie indepartata cit mai repede cu putinta, atunci cind costurile politice vor deveni suportabile.
Reactia UDMR-ului ilustreaza foarte bine aceasta stare de spirit. Daca era de asteptat ca liderii maghiari sa dea o replica publica acuzatiilor ministrului Justitiei care ii facea responsabili de obstructionarea multor initiative din sfera refomei sistemului judiciar autohton si a luptei anti-coruptie vehementa si tonul insultator au surprins multa lume.
UDMR a fost considerat din 1990 incoace, chiar si de catre cei care nu au fost intotdeauna de acord cu pozitiile sale, drept un fel de exemplu fericit, mai ales prin comparatie cu formatiunile romanesti, din punctul de vedere al manierei in care trebuie facuta politica: cu competenta, cu echilibru si tenacitate.
Remarcile jignitoare la adresa Monicai Macovei ale unor lideri precum Kelemen Hunor, care este vazut drept unul dintre posibilii succesori ai lui Marko Bella la conducerea UDMR, tin mai degraba de registrul lui Becali sau al lui Vadim Tudor decit de cel la care ne asteptam din partea unui reprezentant al elitei politice maghiare.
Momentul e exemplar din mai multe puncte de vedere. Rezervele de fond ale UDMR fata de initiativele Monicai Macovei pot fi intelese pina la un punct. Chiar si unii sustinatori fermi ai ministrului Justitiei recunosc informal ca stilul ei abrupt si ceea ce ei numesc disponibilitatea redusa de a construi aliante nu poate merge multa vreme.
Dupa ce presiunea raportului de tara si a fixarii datei aderarii la UE vor trece capacitatea Bruxelles-ului de a influenta deciziile politice autohtone va scade semnificativ iar aceasta formula nu mai poate fi cistigatoare. Deja aproape nu mai functioneaza. E important ca s-a obtinut ceea ce s-a obtinut, dar nu e o solutie functionala pe termen mediu si lung.
Insa daca acest tip de discutie se poate face nimic nu scuza tonul atacurilor la adresa Monicai Macovei.
Mai mult, e foarte probabil ca rezerve serioase fata de acest comportament dar si fata de atitudinea generala a liderilor maghiari fata de lupta anti-coruptie sa vina chiar din partea unei parti a electoratului traditional al UDMR care pe masura ce integrarea euroatlantica a tarii devine fapt implinit priveste cu mult mai mare detasare emotionala chestiuni care ar fi imflamat lucrurile cu ani in
urma. La urma urmei, principala formatiune politica a maghiarilor din Romania s-a aflat mai mult sau mai putin explicit la putere neintrerupt timp de zece ani incoace. Combinind acest efect cu cel generat de fractura creata de aparitia fractiunii dizidente reprezentata de Uniunea Civica Maghiara nu putem sa nu anticipam unele probleme serioase pentru UDMR in viitorul nu tocmai indepartat. De exemplu chiar la viitoarele alegeri.
In mod inevitabil sprijinul pentru Monica Macovei devine tot mai fragil pe zi ce trece. Ea mai are inca sprijinitori tactici dar foarte putini prieteni. Si Traian Basescu a devenit in mod evident mai retinut in aceasta privinta. Daca nu pe fond cel putin in felul in care el crede ca batalia cu ceea ce el numeste structurile oligarhice trebuie dusa.
Cu toate acestea, in noul context politic si institutional post-aderare nu va mai exista foarte probabil cale de intoarcere pentru procesul de reforma declansat de Monica Macovei. Ceea ce inseamna ca, din fericire, urmele acestui demers vor marca in continuare evolutiile din societatea romaneasca chiar si dupa ce va avea loc o schimbare de stafeta in fruntea Ministerului Justitiei.