Francezii dau socoteala acum pentru deportarea evreilor
francez si compania publica de cale ferata, Societe Nationale des Chemins de fer Francais (SNCF), au fost condamnate marti pentru rolul jucat in deportarea evreilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Sentinta a fost pronuntata de un tribunal din Toulouse, in procesul deschis de europarlamentarul Alain Lipietz, in numele tatalui sau, transportat in 1944 de trenurile SNCF in tabara de concentrare de la Drancy, punctul de plecare spre lagarele de exterminare.
Potrivit sentintei, care aduce deja un precedent pentru nenumaratele victime ale deportarilor, statul francez si compania de cale ferata trebuie sa plateasca familiei Lipietz despagubiri in valoare de 62.000 de euro.
Decizia judecatoreasca reprezinta o lovitura pentru Franta, care a refuzat timp de zeci de ani sa raspunda acuzatiiilor privind participarea la Holocaust in timpul ocupatiei naziste.
Subiectul este inca unul foarte sensibil in Hexagon, chiar daca, in 1995, pesedintele Jacques Chirac a recunoscut rolul jucat de statul francez in deportarea evreilor.
Mai mult decat cooperare
Compania de cale ferata a anuntat deja ca va inainta recurs, iar avocatul care o reprezinta a subliniat ca SNCF nu poate fi facuta responsabila din moment ce a fost fortata sa coopereze cu fortele germane de ocupatie.
De partea cealalta, Alain Lipietz a apreciat ca decizia judecatoreasca reprezinta o recunoastere a faptului ca statul francez – reprezentat la momentul respectiv de guvernul de la Vichy -, si SNCF au participat la Holocaust cu un zel care a depasit solicitarile nazistilor.