Muncitor roman in Germania: „Ca un bou, la Quelle”

Omul nostru sprijina canatul usii cu stanga si o sticla de bere pe jumatate plina, cu dreapta. Cu sticla n-are probleme, mai mult cu sufletul. „De zece ani in Germania, si ce am? Muncesc ca un bou la Quelle, vin acasa, doua-trei beri, televizor. Maine, iar o iau de la capat.”

La sfarsitul lui octombrie, romanii din Stuttgart si Nurnberg si-au luat baia de romanism, in arome de sarmale si folcloricele aferente. Un bal sau un hram ortodox sunt ocazii de a mai vedea, a mai reintalni si a mai vorbi cu altii ca tine, pe limba ta. „Tezaur folcloric” si „Mamaia 88”, reinviate in „tara suruburilor”.

Lumea vine, se simte bine, imbraca ce are mai bun sau mai la moda, de la paiete pana la Versace si treninguri Nike.

Pe cativa ii vezi in coada mesei, grup compact, care in afara de hainele de santier nu se pot afisa decat cu haine mai curatele, nicidecum de lux. „Talpa tarii”: betonisti, macaragisti, constructori pe santierele nemtesti, veniti cu contracte de sezonieri, unii direct din Israel, altii de la mama si nevasta de-acasa, pentru care aduna banutul chinuit.

11-12 euro pe ora e bine, salariul merge intre 1.200 si 1.800 in constructii, cazarea e asigurata, salariul minim pe economie merge si el, in tara, asigurarile sociale sunt platite sau nu, dupa bunul plac al antreprenorului care il ia cu contract de munca in strainatate.

Ei si altii ca ei, asa-zisii capsunari, sunt cea mai tare marfa de export romaneasca. Atrasi de mirajul unui castig mai mare in Occident, 2-3 milioane (daca nu mai mult) de venetici din Romania trag pe branci pentru propasirea europeinoastreceadetoatezilele.

Ii imping saracia, lipsa de locuri de munca in unele zone din tara, salariile proaste, concurenta cu vecinul care si-a luat casa, masina si alte acareturi.

Pentru sezonieri (in Germania au fost, in 2005, peste 15.000 cu contracte intermediate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca), treaba e clara: tragi cat ai contract, pui banul deoparte, scazi contributiile necesare si, dupa trasul liniei, daca ai fost econom si ai mancat de la Aldi, tot ramai mai bine, decat ai fi fost in prispa ta humulesteana. Motivatia e puternica, mai ales ca e pe termen limitat.

Dar ce ne facem cu omul nostru de la Quelle? El s-a stabilit in Germania, s-a conformat si se sacrifica de ani de zile pe baricadele carausiei pentru una dintre cele mai mari case de expeditie de bunuri.

Daca-l intrebi mai departe ce nu-i convine, iti spune ca si-a lasat sufletul in Maramures „…dar las’ca nu mai trece mult, si…” Si ce? Poate prinde un Sapard sau Phare, un teren, o ferma de vaci (a auzit ca laptele e mare afacere in tara) si-atunci nu mai sta sluga la nemti.

Marea Britanie, Franta, Italia chiar, Germania (cu clauza inca neactivata) agita din nou sperietoarea imigrantilor din est, care stau calare pe frontiere, gata sa le rupa, la 1 ianuarie 2007. In Germania cel putin, problema nu se pune, nici pe departe, atat de acut.

In primul rand, din cauza limbii, pentru care iti trebuie ani buni ca s-o stapanesti pentru a ocupa un loc de munca „nemtesc”. Astfel, raman cele doua variante: „elite” (IT, specialisti, tehnologi, consultanti si medici) sau la munca de jos, unde concurenta cu rusii, turcii si alte natii non-EU e din ce in ce mai acerba.

Sparanghelul se culege doar cateva saptamani pe an, la Airbus in Hamburg ajungi doar cu pile, contingentul de macelari a fost taiat in urma unui scandal provocat acum vreo doi ani. Raman constructiile -cu contingente relativ mici, de 30-50 oameni la santier- si muncile la domiciliu: curatenie, ingrijire de batrani si copii, in sistem au-pair.

Dar nu chiar usor isi aduc nemtii un strain in propria casa, si in general, nu pe termen lung.

Desigur ca exista perspective, pentru oricine e suficient de insistent, are un CV beton si stie sa se orienteze in spatiu. Insa valul din 90 nu se va mai repeta in Germania, chiar daca se deschid portile la 1 ianuarie. Mai degraba, in cativa ani, Romania se va umple de neofritzi veniti sa investeasca sau sa consilieze, fiecare dupa puteri si punga.

Iar omul nostru de la Quelle, poate ca-si va lua si el inima-n dinti, intelegand unde ii este, cu adevarat, sansa si locul.