Biserica, voturile si Europa (de Alina Mungiu Pippidi)

E greu de crezut ca Romania intra in Uniunea Europeana daca citesti stirile despre BOR si oameni politici din ultimele zile. Biserica noastra cheama la incalcarea legii ca sa nu restituie proprietati greco-catolice confiscate de comunisti, iar oamenii politici incearca sa legalizeze abuzul printr-o noua confiscare.

In America, unele biserici servesc in unele zile de sinagoga, in altele de biserica protestanta, iar in Italia catolicii au oferit comunitatilor in crestere romana si albaneza spatiu in bisericile locale ca sa se roage dupa legea lor.

La noi, editorialisti nationalisti isi exprima in diverse gazete ingrijorarea privitoare la locul ortodoxiei intr-o Uniune Europeana dominata de protestanti si catolici.

Patriarhul Teoctist, care nu incheia o predica fara proslavirea crestinului Nicolae Ceausescu inainte de 1989, a sarbatorit 20 de ani de mandat (intrerupt in 1990 de un trecator moment de rusine, cand s-a retras la manastire) in prezenta lui Traian Basescu si a lui Mircea Geoana, acesti cunoscuti crestini pravoslavnici.

Si-a exprimat cu aceasta ocazie regretul de nu a fi protestat contra demolarii bisericilor, cum au facut o mana de arhitecti si istorici laici la acea vreme, infruntand pe Ceausescu si Securitatea.

Dar nici macar astazi ierarhii nostri nu gasesc modul firesc de functionare al bisericii intr-o democratie si se ilustreaza prin chemari la incalcarea libertatii de expresie, la injustitie, la nationalism, la protectia celor care au colaborat cu Securitatea.

Ca Biserica isi apara colaborationistii nu e de mirare: a supravietuit colaborand cu cei tari si nici azi nu gaseste drumul spre cei slabi si oprimati.

La Nucsoara, cand majoritatea satenilor, care profitasera de pe urma impartirii bunurilor confiscate de la detinutii politici, au refuzat sa accepte in cimitirul bisericii o troita in memoria celor ucisi pe munte de comunisti, preotul a fost cu ei.

Cum mi-a explicat chiar el, troita pentru partizani era o forma de a „diviza” satul, astfel incat Elisabeta Rizea si altii au trebuit sa coboare la loc dealul, cu crucea in spate, si sa o puna la loc ferit, intr-o poiana. Acolo a ramas pana astazi si, cum din supravietuitori peste jumatate au murit intre timp, nu vad cine o sa o mai aduca inapoi.

Sugerez presedintelui si patriarhului sa faca asta in dupa-amiaza prezentarii raportului Tismaneanu in Parlament, 18 decembrie 2006, daca intr-adevar vor sa li se ierte una sau alta.

Politicienii care cred ca ajuta Biserica afisandu-se cu colaborationistii nedemocrati din Biserica sunt ghidati de proasta informare sau reaua-credinta a sfatuitorilor lor. Increderea in biserica din sondaje se refera doar la capacitatea bisericii de a organiza botezuri si inmormantari, functii traditionale importante intr-o societate taraneasca.

Altfel, 70% din romani nu au mare incredere in preoti si asteapta mai mult de la ei, iar 52% din credinciosi cred ca preotii ar trebui sa fie in mai mare masura un exemplu. Numai 7% cred ca biserica ar trebui sa ia pozitie in chestiuni politice.

Un infinitesimal procent (0,3%) crede ca preotii ar trebui sa dea oamenilor indicatii cu cine sa voteze (Sondaj CURS analizat pe larg in cartea mea „Politica dupa comunism”. Humanitas, 2002.) Baletul oamenilor politici este, cu alte cuvinte, gratuit. Oamenii au incredere in popa ca sa slujeasca la inmormantare, nu ca sa le spuna cu cine sa voteze.

Europa in care intram nu are o majoritate protestanta sau catolica, cum cred unii. Are o majoritate seculara, asta da identitatea ei politica. Secularismul european se bazeaza pe patru principii, care s-au dezvoltat istoric: 1. principiul liberal al tolerantei (problemele religioase tin de sfera privata, si nu de competenta statului); 2.

principiul impartialitatii: toate bisericile sunt egale in fata statului; 3. principiul neutralitatii: statul ii trateaza egal pe credinciosi ca si pe necredinciosi, si 4. principiul secularitatii: tot asa cum statul nu se amesteca in treburile bisericii, biserica nu se amesteca in politici si treburile statului in general.

Ca sa se ajunga aici au fost necesare Reforma, multe razboaie religioase si excese de ambele parti. La inceputul secolului nostru, a Treia Republica Franceza a expulzat preoti si a interzis invatamantul religios ca reactie la amestecul bisericii in politica. Urmarea este un pretios acquis european: o societate seculara, toleranta, in care oameni de credinte deosebite pot coabita armonios.

Cel putin, asa a fost Europa pana au venit fundamentalistii islamici. Acum venim si noi, cu proiectul actual al Legii Cultelor, care incalca mai multe din aceste principii. Cine stie, asta o fi contributia noastra la civilizatia europeana pe care atatia o cauta fara s-o gaseasca.