Sari direct la conținut

Atac asupra portului din Sevastopol, unde se află baza principală a flotei ruse de la Marea Neagră

HotNews.ro
Portul Sevastopol, Foto: Olena Kornieieva / Alamy / Alamy / Profimedia
Portul Sevastopol, Foto: Olena Kornieieva / Alamy / Alamy / Profimedia

Apărarea antiaeriană din peninsula Crimeea ocupată de ruşi a interceptat luni seară drone ucrainene după mai multe zile de atacuri ruseşti cu drone kamikaze asupra oraşelor ucrainene, informează AFP, citând agenţia rusă de presă TASS.

Două drone ucrainene au fost doborâte deasupra portului Sevastopol, conform sursei citate.

”Apărarea noastră antiaeriană a continuat să respingă atacurile”, a declarat guvernatorul numit de Moscova, Mihail Razvojaiev.

La Sevastopol se află baza principală a flotei ruse de la Marea Neagră. Portul a fost ţinta atacurilor cu drone ucrainene de mai multe ori, cel mai recent pe 30 decembrie.

În octombrie, armata ucraineană a folosit drone bărci încărcate cu explozibili pentru a ataca flota rusă în apropiere de Sevastopol. Există informaţii contradictorii din partea celor două părţi aflate în conflict cu privire la eficacitatea acestora. (Sursă Agerpres)

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro