Sari direct la conținut

Presa despre Ziua Suspendarii

HotNews.ro

Romania libera scrie ca daca Traian Basescu va fi suspendat, Romania va avea pentru o zi doi presedinti. In cazul suspendarii, Nicolae Vacaroiu va deveni presedinte interimar, noteaza Evz. Cotidianul crede ca Vacaroiu ar putea face rocada cu Bogdan Olteanu, astfel incat presedintia interimara ar reveni liberalilor. Jurnalul National afirma ca in cazul unui vot favorabil suspendarii, Romania ar deveni prima tara europeana in care s-ar intampla acest lucru.

„Astazi, in Parlament s-ar putea adopta o decizie istorica pentru Romania: Traian Basescu poate fi primul presedinte suspendat al Romaniei. Suspendat de un Parlament perceput de electorat ca fiind plin de indivizi ce nu mai au nici o legatura cu interesele oamenilor de rand.

Daca Parlamentul voteaza suspendarea sa, presedintele este decis sa-si respecte promisiunea: va demisiona in cinci minute.” scriu Adriana Dutulescu si Romulus Georgescu (Romania libera) in O zi cu doi presedinti?.

„Daca Traian Basescu va fi suspendat astazi, Nicolae Vacaroiu va deveni noul sef al statului.

Senatorii si deputatii decid astazi daca il suspenda sau nu pe presedintele Traian Basescu. Sedinta dedicata suspendarii a fost programata pentru astazi dimineata, la ora 9.00, varianta desfasurarii sale ieri fiind abandonata pe motiv ca presedintele Basescu nu are timp sa se pregatesca pentru a raspunde acuzatiilor ce-i sunt aduse.

Seful statului a anuntat ca nu va veni in parlament, desi si-a amanat vizita in Macedonia. De asemenea, parlamentarii au cerut posturilor publice de radio si televiziune sa transmita integral si in direct sedinta, chiar daca aceasta se anunta a fi una prelungita.

Nicolae Vacaroiu iese la incalzire

Daca propunerea PSD va primi votul favorabil al majoritatii parlamentarilor, respectiv 233, presedintele este suspendat pentru 30 de zile, timp in care trebuie organizat referendumul pentru demitere.

In aceasta perioada, atributiile lui Basescu vor fi preluate de Nicolae Vacaroiu. Potrivit Constitutiei, presedintele Senatului este prima optiune pentru interimat, urmat de cel al Camerei Deputatilor”, noteaza Clarice Dinu (Evenimentul Zilei) in articolul Nu ma-nnebuni, nea Nicu?

Lucian Gheorghiu, Cristian Oprea (Cotidianul) analizeaza posibilitatea ca Presedintia sa revina liberalilor, in articolul Cine e presedintele?:

„Colaborator de nadejde al lui Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu (foto) este gata sa-i calce pe urme celui care „daca va fi vorba doar de suspendare, cele 30 de zile de interimat le voi asigura din biroul meu de la Senat.

In situatia in care dl Traian Basescu isi va da demisia, in acest caz interimatul va dura trei sau patru luni si voi fi nevoit sa ma mut la Cotroceni.

Tot in aceasta situatie va trebui schimbata garnitura de la Cotroceni, pentru ca efectiv nu mai avem presedinte“, a declarat Vacaroiu.

Intrebat de „Cotidianul“ daca va da curs solicitarii PNL de a retrage trupele romane din Irak si daca va desemna o persoana pentru postul vacant de director al SIE, Nicolae Vacaroiu a raspuns:

„Stiu ca am aceste prerogative, dar in acest moment nu stiu ce voi face. Sa asteptam intii sa vedem ce se intimpla in sedinta comuna a Parlamentului de joi“.

Rocada cu Olteanu?

Intrebat daca exista posibilitatea sa predea prerogativele interimatului in functia prezidentiala presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, Vacaroiu a afirmat ca „exista orice posibilitate. Legea fundamentala prevede o astfel de varianta doar pentru cazul in care presedintele Senatului se afla in imposibilitatea de a prelua mandatul.

Sa fiti convinsi ca am experienta necesara pentru a gestiona problemele curente legate de institutia prezidentiala. Dar, deocamdata, dupa cum observati, sint sanatos. Am o problema foarte mare pentru ca eu intotdeauna miercuri si joi am tenis si nu stiu daca mai am timp“, a precizat seful Senatului.

Surse din anturajul lui Vacaroiu ne-au declarat ca „nu se pune problema cedarii unui eventual interimat“.

In Ziua cea mai lunga, Monica Iordache Apostol si Gabriela Antoniu (Jurnalul National) scriu ca:

„Daca Parlamentul va decide astazi suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu, Romania nu ar fi singura tara europeana in care s-ar intampla acest lucru. Mai mult, lui Basescu i s-ar putea interzice candidatura pentru un al doilea mandat prin modificarea Legii electoratorale.

La 6 aprilie 2004, presedintele Lituaniei a fost suspendat prin votul Parlamentului, dupa ce, la 31 martie 2004, Curtea Constitutionala lituaniana l-a gasit vinovat ca i-a acordat ilegal cetatenia lituaniana traficantului de armament rus Iuri Borisov, fata de care a dezvaluit si o serie de secrete de stat.

In urma demiterii presedintelui Paksas au fost organizate alegeri pentru un nou presedinte, sefului demis fiindu-i interzis sa mai candideze printr-o modificare a Constitutiei care interzice unui presedinte demis sa mai candideze.

Posibilitatea modificarii Legii electorale in sensul interzicerii si lui Traian Basescu sa candideze pentru un nou mandat dupa ce a fost sanctionat de Parlament a fost avansata marti seara la Antena 3 de analistul politic Valentin Stan”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro