Sari direct la conținut

Primăria Sectorului 4: Persoanele care nu sunt la zi cu plata taxelor locale își pierd locul de parcare

HotNews.ro
Parcare resedinta, Foto: Primaria sector 1
Parcare resedinta, Foto: Primaria sector 1

Locuitorii Sectorului 4, care nu sunt la zi cu plata taxelor și impozitelor locale, inclusiv amenzi de circulație, își pierd locul de parcare închiriat de la Primărie, au anunțat reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.

”Important de menționat, pentru toate persoanele care dețin un loc de parcare închiriat de la Sectorul 4 al Municipiului București, este faptul că, până la 31 decembrie anul curent, este neapărat necesar să fie la zi cu plata tuturor taxelor sau a altor debite la bugetul local, chiar dacă este vorba doar despre o simplă amendă de circulație. În caz contrar, sistemul electronic ce gestionează locurile de parcare, va anula automat contractul de închiriere a locului de parcare”, au anunțat reprezentanții instituției.

Primăria Sectorului 4 a desființat de anul acesta ghișeele, însă taxele și impozitele pot fi plătite online sau la automatele de plată.

Serviciile publice pe care cetățenii le accesează sunt disponibile online, prin intermediul platformei electronice a Sectorului 4 al Municipiului București, http://start.ps4.ro. Astfel, taxele și impozitele locale pot fi achitate utilizând fie aplicația de mobil „Primaria Sectorului 4”, fie accesând adresa web http://taxeimpozite.ps4.ro.

”Persoanele care întâmpină dificultăți în a accesa mediul online au la dispoziție cele 30 de aparate SelfPay, destinate exclusiv pentru plata taxelor și a impozitelor locale, amplasate în cele mai aglomerate zone comerciale de pe raza Sectorului 4”, a mai transmis instituția.

Zece dintre acestea sunt montate în Grand Arena, atât la parterul centrului comercial, în imediata apropiere a căilor de acces, cât și la etajul 1, în locația în care, până de curând, a funcționat Primăria Sectorului 4. Restul aparatelor se regăsesc în următoarele locații: Sun Plaza, Piața Progresul, Piața Apărătorii Patriei, Piața Sudului, Piața Covasna, Metro Berceni, Auchan Berceni, Selgros, Carrefour, Hornbach, precum și în benzinării și supermarket-uri de pe raza sectorului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro