Sari direct la conținut

Recomandari pentru populatie in caz de canicula

HotNews.ro

Ministerul Sanatatii a elaborat un set de recomandari pentru populatie in caz de canicula. Iata cele mai importante dintre acestea, precum si cateva sfaturi pentru a face ca temperatura din locuinte sa fie cat mai suportabila.

Pentru populatia generala

• Evitati, pe cat posibil, expunerea prelungita la soare intre orele 11 – 18;

• Daca aveti aer conditionat, reglati aparatul astfel incat temperatura sa fie cu 5 grade mai mica decat temperatura ambientala;

• Ventilatoarele nu trebuie folosite daca temperatura aerului depaseste 32 grade Celsius;

• Daca nu aveti aer conditionat in locuinta, la locul de munca, petreceti 2-3 ore zilnic in spatii care beneficiaza de aer conditionat (cinematografe, spatii publice, magazine);

• Purtati palarii de soare, haine lejere si ample, din fibre naturale, de culori deschise;

• Pe parcursul zilei faceti dusuri caldute, fara a va sterge de apa;

• Beti zilnic intre 1,5 – 2 litri de lichide, fara a astepta sa apara senzatia de sete. In perioadele de canicula se recomanda consumul unui pahar de apa (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

• Nu consumati alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizeaza deshidratarea si diminueaza capacitatea de lupta a organismului impotriva caldurii;

• Evitati bauturile cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

• Consumati fructe si legume proaspete (pepene galben, rosu, prune, castarveti, rosii) deorece acestea contin o mare cantitate de apa;

• O doza de iaurt produce aceeasi hidratare ca si un pahar de apa;

• Evitati activitatile in exterior care necesita un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc).

• Aveti grija de persoanele dependente de voi (copii, varstnici, persoane cu dizabilitati) oferindu-le, in mod regulat lichide, chiar daca nu vi le solicita;

• Pastrati contactul permanent cu vecini, rude, cunostinte care sunt in varsta sau cu dizabilitati, interesandu-va de starea lor de sanatate.

Pentru copii si familiile lor

• Dati copilului sa consume, in mod regulat, lichide proaspete, chiar daca acesta nu vi le cere, si ajutati-l sa le bea;

• Nu lasati niciodata copilul singur, chiar pentru perioade scurte de timp, in masini sau in incaperi prost ventilate;

• Luati cu dumneavoastra cantitati suficiente de apa in cazul unei deplasari cu un autovehicul;

• Evitati sa scoateti copilul din casa, pe perioada de canicula, mai ales daca este bebelus (0-12 luni) ;

• In cazul in care iesiti cu copilul, imbracati-l lejer, chiar daca are pana la 9 luni.

• Nu uitati sa-i protejati capul cu o palarie de soare;

• Nu ezitati sa lasati copilul dezvelit atunci cand doarme;

• Nu este recomandat scaldatul in apa rece.

Cum putem sa limitam cresterea temperaturii in locuinte:

• Inchideti ferestrele expuse la soare, trageti jaluzelele si/sau draperiile;

• Tineti ferestrele inchise pe toata perioada cat temperatura exterioara este superioara celei din locuinta.

• Deschideti ferestrele seara tarziu, noaptea si dimineata devreme, provocand curenti de aer, pe perioada cat temperatura exterioara este inferioara celei din locuinta.

• Stingeti sau scadeti intensitatea luminii artificiale.

• Inchideti orice aparat electro-casnic de care nu aveti nevoie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro