Toate costurile avansului zero
BRD si ING nu au comision, dar cresc dobinda, in timp ce Alpha Bank sustine ca nu face nici una, nici alta. In primul rind, creditul cu avans zero este mai scump in mod natural din cauza includerii celor 25% in principal.
Costurile suplimentare pentru un credit pe 25 de ani in valoare de 100.000 de euro generate de includerea avansului in credit pot ajunge la 40.000 de euro pe toata perioada creditarii. Un calcul simplu arata ca efortul financiar lunar se majoreaza cu pina la 210 euro.
Dar acestea nu sint singurele costuri suplimentare care diferentiaza un credit normal de unul fara avans.
„Banca noastra impune un comision de risc de 0,254% aplicabil la soldul creditului si platibil lunar“, ne spune Alina Ferseta, director de marketing al Volksbank, una dintre bancile care dau credite fara avans pentru persoanele cu venituri lunare de peste 2.250 de euro.
La BRD, situatia este diferita. „Noi nu aplicam un comision de risc pentru creditele fara avans“, ne-au spus reprezentantii bancii. A doua banca din Romania prefera insa sa modifice dobinda.
„Exista un standard de la care incepe negocierea cu clientul. Nu putem sa folosim pentru toti aceeasi dobinda“, explica Lucian Cojocaru, directorul comercial al bancii.
Astfel ca, cu cit profilul de risc este mai ridicat, cu atit dobinda este mai mare. Cum credit cu avans zero inseamna si risc mai mare, dobinda poate creste, cum spun si reprezentantii BRD, cu pina la un punct procentual.