Primul sistem ”kiss&ride” din București a fost implementat la o școală din Sectorul 2 / Ce este și cum îi ajută pe părinți
Primul sistem ”kiss&ride” din București a fost amenajat în fața unei școli din Sectorul 2 al Capitalei, a anunțat primarul Radu Mihaiu, într-o postare pe Facebook. Practic, în fața școlii, pe carosabil, a fost făcută o bandă separată unde părinții pot intra cu mașina și lăsa copilul. De acolo, cel mic este preluat de portar și dus în curtea unității de învățământ.Astfel părinții economisesc timp și nu mai blochează traficul.
”Astăzi s-a montat primul sistem ”Kiss and Ride” din București. Ce e acest sistem?Un culoar pe unde părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii, unde paznicul deschide portiera din spate și preia copilul. Cel mic își ia la revedere de la părinte, apoi este dus (de către paznic) în siguranță în curtea școlii. Părintele pleacă apoi către muncă. Timp total pentru a lăsa copilul la școală: 20 de secunde. Fără parcat pe trotuar, fără pus în pericol copilul, fără strecurat printre mașini parcate alandala”, a explicat Radu Mihaiu pe pagina de Facebook.
De la anul, acest sistem va fi implementat la toate școlile unde trama stradală permite, a spus edilul.