Sari direct la conținut

VIDEO Nicușor Dan, după victoria detașată la Primăria Capitalei: Alegerile sunt câştigate de comunităţi. Niciodată nu mi-am bătut joc de mandat / Ovaţii şi aplauze ale susținătorilor

HotNews.ro
Nicușor Dan la aflarea exit-poll-urilor, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Nicușor Dan la aflarea exit-poll-urilor, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, după rezultatele exit-poll la alegerile locale 2024, alături de susținătorii săi, în Parcul Cișmigiu.

„Sunt optimist. Așteptăm după ora 22:00 rezultatul alegerilor în Parcul Cișmigiu”, a scris Dan pe Facebook, înainte de rezultate.

Declarația lui Nicușor Dan, după rezultatele exit poll

„Sa știți că niciodată politicienii nu câștiga alegeri. Alegerile sunt câșigate de comunități. Azi am avut în București o uriașă comunitate, care și-a dorit instituții care să lucreze pentru oameni, dreptate. Vreau să vă mărturisesc că sunt copleșit de responsabilitatea pe care mi-o dați și speranțele pe care le puneți in noi. În acești ani, am luat foarte multe decizii greșite și probabil vom greși în continuare, însă ce pot să vă spun că niciodată, nici eu și nici colegii care au venit in administrație cu mine, nu ne-am bătut joc și nu ne vom bate joc de mandatul pe care ni l-ați dat.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la campania asta, dar și la cele din 2020, 2016, 2012, voluntari, oameni care au strâns semnături, care au dat bani, personalități publice care ne-au susținut. Vreau să mulțumesc în mod special celor care și-au lăsat carierele de la privat și au venit să lucreze în administrație. Vreau să mulțumesc USR, PMP, Forța Drepte, REPER, prin membrii lor care au făcut în această campanie, vreau să le mulțumesc. Sunt câteva lucruri pentru care în seara asta e momentul cel mai bun sa le spunem.

Sunt câteva mecanisme care de ani de zile au blocat dezvoltarea Bucureștiului și vor urma următoarele lucruri: Cu aprobarea Consiliului General, voi desfășura un referendum local pentru cum se vor împărți banii între Primăria Generală și cele de sector. De ani de zile București are un deficit de dezvoltare, de ani de zile Primăria Capitalei e obligată să gândească mic pentru ca nu are bani de dezvoltare. Nu putem să ne gândim la extinderea transportului public, noi corpuri pentru Universitățile din București, pentru noi spitale. În schimb, avem borduri peste borduri, pavele care înlocuiesc alte pavele și panseluțe care înlocuiesc alte panseluțe. Cu aprobarea CG, voi convoca un referendum local pentru a decide cine răspunde de urbanismul din București.

Este absurd ca primarii de sector să arunce cu autorizații de zeci și sute de construcții, iar Primarul Capitalei să răspundă de acestea. Îmi asum responsabilitatea pentru rezolvarea traficului din București, dar cer bucureștenilor să-mi dea responsabilitatea dezvoltării. Parlamentul are în dezbatere două legi – codul urbanistic si legea spașiilor verzi urbane. Solicit să fie pronunțate deciziile și până la alegerile parlamentare, sa tranșam aceste două legi. Numai așa vom fi în situația în care bucureștenii vor chestiona dezvoltarea urbană.

Orașul are un deficit de dezvoltare, aștept și sunt deschis să lucrăm cu toate structurile de dezvoltare care doresc să accelereze dezvoltarea Bucureștiului. Să ne bucurăm cu toții de seara asta și de mâine, toata lumea la muncă”, a declarat primarul, alături de susținătorii săi în Parcul Cișmigiu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro