Sari direct la conținut

Scandalul de corupție din Parlamentul European. Detalii din ancheta în care un vicepreședinte PE a fost reținut / Reacția PE

HotNews.ro
Europarlamentarul socialist grec Eva Kaili, Foto: Eurokinissi / Zuma Press / Profimedia
Europarlamentarul socialist grec Eva Kaili, Foto: Eurokinissi / Zuma Press / Profimedia

​Europarlamentarul socialist grec Eva Kaili, care este unul dintre vicepreședinții Parlamentului European, a fost reținut vineri seară la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciunile de corupție care implică Qatarul, a declarat o sursă pentru AFP. Alte patru persoane au fost reținute în același caz, iar în timpul celor 16 percheziții care au avut loc în capitala Belgiei, polițiștii au descoperit peste jumătate de milion de euro în numerar.

UPDATE 12:20 Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a avut o primă reacție în acest scandal de de corupție, spunând că instituția va „coopera pe deplin” cu toate autoritățile relevante de aplicare a legii și judiciare.

…………………

Poliția belgiană a desfășurat o operațiune de amploare la Bruxelles, într-o anchetă care vizează mai multe persoane, inclusiv pe eurodeputata Eva Kaili și un fost europarlamentar italian, Pier-Antonio Panzeri, notează AFP.

Poliția din Belgia a reținut vineri cinci persoane pentru interogatoriu, dar nu a numit suspecții și nici „țara din Golf” care este implicată în scandalul de corupție, dar o sursă AFP a afirmat că este vorba despre Qatar, după cum a dezvăluit o anchetă comună a ziarului francofon Le Soir și a săptămânalului flamand Knack.

Ancheta, condusă timp de patru luni de un judecător financiar din Bruxelles, vizează „corupția” și „spălarea de bani” în cadrul unui grup organizat, a precizat parchetul federal într-un comunicat.

„Țara din Golf” este suspectată că „a influențat deciziile economice și politice ale Parlamentului European, prin plata unor sume de bani substanțiale sau prin oferirea de cadouri importante”, a mai precizat sursa citată.

În ceea ce privește beneficiarii, aceștia sunt oameni cu „o poziție politică și/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European.

Peste jumătate de milion de euro în numerar, găsit la percheziții

Poliția a făcut în total 16 percheziții în capitala Belgiei, unde are sediul și Parlamentul European.

În cursul operațiunii, poliția a confiscat „aproximativ 600.000 de euro în numerar”, precum și „echipamente informatice și telefoane mobile”, al căror conținut va fi analizat.

Cadourile sau beneficiile oferite ar putea fi legate de dorința Qatarului de a-și îmbunătăți reputația, fiind aspru criticată în ceea ce privește drepturile omului și tratamentul lucrătorilor străini.

Printre cei interogați de poliția belgiană, secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor, Luca Visentini, a vorbit din nou în această săptămână despre situația lucrătorilor din Qatar, într-un interviu difuzat vineri de AFP.

În special, oficialul italian a cerut „o presiune continuă asupra autorităților și angajatorilor” pentru salarii mai bune și o mai mare mobilitate a locurilor de muncă.

Partidul Socialist grec (Pasok-Kinal), din care Eva Kaili făcea parte, a anunțat în cursul serii de vineri, la Atena, că aceasta a fost „demisă”.

Citește și:

Morții de pe șantierele din Qatar

Fosta prezentatoare Eva Kaili, în vârstă de 44 de ani, care este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European, s-a întâlnit în Qatar cu puțin timp înainte de începerea Cupei Mondiale 2022 cu ministrul qatarez al Muncii, Ali bin Samikh Al Marri.

Europarlamentarul grec a salutat cu această ocazie, în numele UE, angajamentul Qatarului de a „continua reformele în domeniul muncii”, potrivit unui tweet al ambasadorului UE la Doha, Cristian Tudor.

„Astăzi, Cupa Mondială de fotbal din Qatar este o dovadă concretă a modului în care diplomația sportivă poate duce la o transformare istorică a unei țări ale cărei reforme au inspirat lumea arabă”, mai spusese Eva Kaili la 22 noiembrie, în Parlamentul European.

„Qatarul este un lider în ceea ce privește drepturile lucrătorilor”, a spus Kaili.

Qatar se apără

Qatar, gazda Cupei Mondiale de fotbal din 2022, a fost acuzată de ONG-uri că neglijează condițiile de muncă și de viață ale sutelor de mii de lucrători migranți din Asia și Africa.

Ca răspuns, Doha a promovat reforme revoluționare ale codului muncii, salutate de sindicate, care solicită totuși o aplicare mai strictă.

Cotidianul britanic The Gaurdian dezvăluia în februarie 2021 că 6.500 de muncitori străini au murit în Qatar în ultimii 10 ani, de când a câștigat dreptul de a găzdui turneul final al Cupei Mondiale din 2022.

Autoritățile din Qatar au negat cu tărie acest lucru. Iar Organizația Internațională a Muncii, prezentă la Doha din 2018, a documentat cincizeci de accidente de muncă mortale ale angajaților într-un an, în 2020, și 500 de răniri grave. Cu toate acestea, a remarcat lipsa datelor disponibile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro