Ucraina susține că l-a identificat pe comandantul rus care ar fi ordonat în prima zi de război uciderea civililor în Harkov
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) spune că locotenent-colonelul Yevgeniy Zelenov— un comandant adjunct în Districtul Militar de Vest — a ordonat trupelor să tragă în mașinile civile la intrarea în Harkov pe 24 februarie, în prima zi întreagă a invaziei, relatează CNN.
SBU susține într-un comunicat că în acea zi, Zelenov comanda un grup tactic de batalion rus și „a condus ostilități active cu unitățile Forțelor de Apărare în direcția estică”.
„Potrivit anchetei, grupul său de ocupație s-a apropiat de șoseaua de centură a Harkovului de pe marginea satului Lyptsi și a blocat intrarea în centrul regional”, continuă SBU.
„În același timp, localnicii care călătoreau din localitățile de frontieră ale regiunii au cerut deblocarea traficului și au rezistat ocupanților”.
SBU susține că Zelenov a ordonat subordonaților săi să deschidă focul asupra mașinilor cu civili.
Potrivit SBU, cel puțin a fost o persoană a murit atunci, iar cel puțin două au fost rănite.
CNN a contactat Ministerul rus al Apărării pentru a comenta acuzațiile. Rusia a negat constant că a vizat civili în ceea ce numește „operațiune militară specială” din Ucraina.
Când au eliberat Harkovul, autoritățile ucrainene au găsit mai multe mașini cu civili împușcați de ruși.
Citește și:
FOTO/VIDEO Imagini dure cu civili ucraineni găsiți împușcați în mașini – UPDATE