Patru scenarii încă posibile ca România să intre în spațiul Schengen
„În pofida opoziției Austriei, România mai are încă patru posibile soluții pentru a intra în spațiul Schengen”, susține eurodeputatul Victor Negrescu.
Potrivit acestuia cele patru scenarii ar fi:
- varianta 1 este ca țara noastră să solicite menținerea subiectului pe ordinea de zi şi să insiste ca discuția să aibă loc în cadrul Consiliului de Justiție şi Afaceri Interne din 8 decembrie unde putem încerca, cum au făcut-o şi alte state în trecut, să presăm Austria să ne susțină;
- varianta 2 presupune ca România, cu suportul preşedintelui Consiliului European şi a preşedinției cehe la Consiliul UE, să pună tema pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului European din 15-16 decembrie şi să insiste pentru un vot pozitiv. Preşedinția cehă şi Bulgaria depun deja eforturi în acest sens;
- varianta 3 ar fi ca România să preseze pentru stabilirea unei date certe când acest subiect ar putea figura pe ordinea de zi a JAI sau, pentru o intrare în spațiul Schengen diferită de a Croației, după eventuala parcurgere a unor etape suplimentare de evaluare, generate de posibila decuplare de Bulgaria;
- varianta 4 este ca țara noastră să apeleze la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dar acest lucru ar putea fi făcut doar după un vot în cadrul JAI. Este o variantă care ar dura mai mult timp până la finalizare.
Negrescu mai spune că împreună cu colegii săi se află în contact cu guvernele social-democrate europene, cu comisarii europeni, în special cu Ylva Johansson, devenită un avocat al României, şi insistă pentru ca Olanda să îşi clarifice susținerea pentru România, printr-un vot în Parlamentul național (acest lucru s-a realizat printr-o campanie dedicată acestui deziderat al țării noastre, care a inclus atât discuții cu parlamentarii olandezi cât şi mesaje în presa din Regatul Țărilor de Jos).
Cu două zile înaintea consiliului JAI, Austria se opune aderării României la spațiul Schengen. Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat marți că „mai e nevoie de timp” pentru a da un vot pozitiv aderării României și Bulgariei la Schengen. El a reluat argumentele ministrului austriac de Interne privind migranții care au ajuns în Austria fără a fi înregistrați anterior în nicio altă țară UE.