Sari direct la conținut

Avioane de luptă europene: Dassault confirmă în sfârșit acordul cu Airbus

HotNews.ro
Aeronava Dassault Falcon 7X, Foto: Cristopher Petersen / SplashNews / Profimedia Images
Aeronava Dassault Falcon 7X, Foto: Cristopher Petersen / SplashNews / Profimedia Images

Dassault Aviation a confirmat în cele din urmă joi că a făcut un pas spre viitorul avion de luptă european, după intense presiuni politice franco-germane pentru a salva acest proiect ambițios și costisitor, scrie AFP.

„Da, astăzi s-a făcut. Avem un acord cu Airbus. Toate obstacolele au fost înlăturate”, a declarat pentru Le Figaro directorul general al constructorului francez Eric Trappier, adăugând că „tot ce mai rămâne este semnarea oficială a contractelor în câteva zile”.

La 25 noiembrie, alături de cancelarul Olaf Scholz, prim-ministrul Elisabeth Borne a declarat că „s-a ajuns la un acord (între) industriași” pentru contracte de studiu care să conducă la un demonstrator al viitorului sistem de luptă aeriană (SCAF).

„Acest lucru presupune o validare din partea statelor și cred că acest lucru este în curs de desfășurare”, a adăugat dna Borne. Un purtător de cuvânt al Dassault a declarat ulterior că „nu s-a făcut”. Cu o săptămână mai devreme, însă, Ministerul german al Apărării a anunțat un acord între producători.

„Au existat presiuni din toate părțile. Am exercitat presiuni. Am fost sub presiune. Dar, atât timp cât acordul industrial nu a fost încheiat, era prematur să îl anunțăm”, a declarat Trappier într-un interviu publicat online joi după-amiază de Le Figaro, ziar deținut de grupul Dassault.

Potrivit acestuia, de acum înainte „vom putea intra în executarea noii faze de studiu, cunoscută sub numele de 1B, care ar trebui să pregătească dezvoltarea unui avion, care ar trebui să zboare în jurul anului 2029”.

În ceea ce privește contractele, „acestea vor fi notificate de către Direcția Generală pentru Armamente, care este agenția executivă pentru contracte, în numele celor trei țări partenere – Franța, Germania și Spania”, a spus el.

Potrivit dlui Trappier, „toate negocierile implică concesii. Dar da, am obținut toate garanțiile pentru a deschide o nouă fază a ceea ce este, vă reamintesc, o fază de studiu își nu încă un program”. Compania a fost deosebit de dornică să își protejeze statutul de lider al proiectului aeronavei în sine.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro