Primăria Capitalei va împrumuta 500 milioane lei pentru a achita datoriile Termoenergetica
Primăria Capitalei va împrumuta 500 milioane lei pentru a achita datoriile Termoenergetica, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat vineri de Consiliul General. Decizia vine după ce Guvernul a ridicat plafonul de îndatorare pentru Primăria Capitalei.
„Urgenţa acestui proiect de hotărâre vine din faptul că a fost publicată ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului naţional. În această ordonanţă de urgenţă se ridică plafonul de împrumut al Municipiului Bucureşti cu 500 de milioane de lei, numai că toate procedurile trebuie desfăşurate până la sfârşitul anului 2022. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce noi am convocat această şedinţă”, a spus primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Primarul general al Capitalei va fi împuternicit sa negocieze şi să semneze termenii şi condiţiile finanţării. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară.
Nicușor Dan a anunțat miercuri, pe pagina de Facebook, că a început discuţii cu reprezentanţii băncilor în vederea contractări împrumutului.
„Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii băncilor cu care am discutat posibilitatea de a contracta un credit de 500 de milioane de lei pentru a putea achita datoria către Termoenergetica, reprezentată de diferenţele între preţul real şi tariful stabilit de ANRE. Deşi termenul este extrem de strâns, iar suma este destul de mare, sunt optimist că vom găsi soluţii în piaţă pentru a împrumuta aceşti bani atât de necesari pentru a trece cu bine de această iarnă”, a scris Nicușor Dan.
De ce a acumulat Termoenergetica datorii
Compania ELCEN, aflată la Ministerul Energiei, este producătorul, iar Termoenergetica, aflată la Primăria Capitalei, este distribuitorul.
Termoenergetica a acumulat datorii de aproape 800 de milioane lei în periaoda 2020-2022 din cauza pierderilor tehnologice și financiare.
Mai clar, în 2020 și 2021, din cauza rețelei ciuruite și neizolate corespunzător, Termoenergetica a avut pierderi tehnologice de 37%. Adică 37% din gigacaloriile cumpărate de la ELCEN s-au pierdut.
Primăria Capitalei plătește subvenție Termoenergetica doar pentru gigacaloriile vândute populației, astfel că aici apare o gaură.
Apoi, iarna trecută, Termoenergetica a înregistrat pierderi de aproape 300 de milioane lei fiindcă tariful de transport al energiei termice a fost aprobat cu întârziere, la aproape trei luni după majorarea tarifului de producere, se arată într-un răspuns transmis de companie la solicitarea HotNews.ro.
În toamna anului 2021, când a crescut exponențial prețul la gaze, producătorul, ELCEN, a solicitat ANRE (autoritatea de reglementare) majorarea prețului de producere a gigacaloriei.
ANRE a aprobat la finalul lunii octombrie 2021 tariful pentru producerea energiei termice, respectiv o majorare cu 86,58% a preţului gigacaloriei produse de Electrocentrale Bucureşti, principalul furnizor, de la 176,55 lei la 329,41 lei.
După aprobarea tarifului de producere, Termoenergetica a solicitat majorarea tarifului de transport al energiei termice, însă acesta a fost aprobat abia pe 18 ianuarie 2022, la aproape 3 luni distanță, prețul global al gigacaloriei, producție plus transport, ajungând la 980 de lei. Dar acest preț a fost aprobat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica – din care face parte Primăria Capitalei și care a delegat serviciul Termoenergetica – abia pe 3 februarie și abia de la această dată Termoenergetica a vândut gigacaloria la prețul cu care o cumpăra de la ELCEN.
Pierderile de aproape 300 de milioane lei au rezultat din faptul că nefiind aprobată majorarea tarifului de transport, apa caldă care s-a pierdut pe rețea este decontată la prețul vechi de producere a gigacaloriei.
La fel, ANRE a aprobat majorarea prețului la gigacalorie la final de martie, dar Termoenergetica a obținut majorarea în iunie. O nouă creștere a avut loc pe 30 octombrie, dar nu și pentru Termoenergetica care iar vinde în pierdere până la majorarea tarifului de către ANRE.
ELCEN a obținut în instanță trei titluri executorii impotriva Termoenergetica, furnizorul de apă caldă și căldură din București, pentru datorii de 535 milioane lei. Astfel, ELCEN poate bloca oricând conturile Termoenergetica ceea ce ar putea conduce la intrarea în insolvență a companiei Primăriei Capitalei. Termoenergetica are în total datorii de aproape 800 milioane lei la ELCEN. Mai departe, ELCEN are datorii către furnizori, astfel că mai devreme sau mai târziu va fi nevoit să ia banii.
Plata datoriei de 600 de milioane de lei nu va aduce bucureștenilor apă caldă și căldură peste noapte. Dar o situație financiară bună oferă timp companiei Termoenergetica să facă lucrările de moedrnizare a rețelei, ca peste 2-3 ani să fie mult mai bine, să nu mai avem pierderi de 367% în rețea și avarii care lasă oamenii cu săptămânile în frig.