Sari direct la conținut

Rusia susține că nu a atacat marți Kievul / Ce spune despre distrugerile din capitala ucraineană

HotNews.ro
General-locotenentul Igor Konasenkov, Foto: AFP / AFP / Profimedia
General-locotenentul Igor Konasenkov, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că nu a atacat Kievul în timpul „atacului masiv” lansat în urmă cu o zi asupra mai multor localități din întreaga Ucraina, relatează Meduzași Novaia Gazeta.

„Dorim să subliniem că atacurile de înaltă precizie au fost lansate doar împotriva unor ținte aflate în Ucraina și la o distanță maximă de 35 de kilometri de granița dintre Ucraina și Polonia”, afirmă un comunicat remis presei de ministerul Apărării de la Moscova.

„Toate rachetele lansate au lovit cu acuratețe țintele desemnate. Toate instalațiile au fost neutralizate”, adaugă acesta.

Comandamentul militar de la Moscova susține că „toate distrugerile din cartierele rezidențiale din capitala ucraineană, demonstrate de regimul de la Kiev, sunt consecința directă a căderii și autodistrugerii rachetelor antiaeriene lansate de către forțele ucrainene cu sistemele aeriene produse în străinătate”.

Forțele armate ruse și-au continuat atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei

Rusia a lansat marți un nou atac cu rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina, ucigând cel puțin o persoană. Jumătate din locuitorii Kievului au rămas fără electricitate după lovituri.

În total, peste 7 milioane de locuințe ucrainene au rămas fără curent electric din cauza atacurilor cu rachete ale forțelor armate ruse.

Sistemele de apărare aeriană au fost activate în zona orașelor Poltava, Hmelnîțkîi, Vinița, Jîtomir, Sumî, Odesa și Cerkasî. Localnicii au raportat de asemenea lovituri în orașul Harkov unde metroul a fost închis.

Ministerul rus al Apărării a mai susținut miercuri că „experți” din industria rusă de Apărare au identificat rămășițele rachetei căzute în urmă cu o zi în Polonia ca aparținând unui sistem S-300 ucrainean.

Urmărește ultimele evoluții din a 266-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro