FOTO Dovada că Serghei Lavrov a fost internat în spital în Indonezia / Cum s-a dat de gol ministrul rus de Externe
Jurnaliștii de investigație de la Bellingcat au reușit să geolocalizeze înregistrarea video în care ministrul rus de Externe nega că a fost spitalizat după ce a ajuns în Indonezia pentru summitul G20, aceasta demonstrând contrariul celor afirmate de Moscova.
O imagine în acest sens a fost distribuită pe pagina sa de Twitter de Timmi Allen, unul dintre membrii echipei de investigatori ai Bellingcat, aceasta arătând cum jurnaliștii independenți au reușit să identifice locația lui Lavrov, folosind imagini din satelit, pe baza filmării și a unei fotografii distribuite de ministerul rus de Externe.
Allen a publicat și coordonatele locului unde au fost realizate înregistrarea și fotografia, acestea arătând că personalul lui Lavrov le-a făcut la o anexă a unui spital din stațiunea Nusa Dua, acesta dispunând de o clinică de fizioterapie și un centru de dializă.
Amintim că agenția Associated Press a scris luni că Lavrov a fost transportat la spital după ce a suferit o problemă de sănătate în urma sosirii sale la summitul Grupului celor 20 din Bali, citând 3 surse locale familiare cu situația.
Guvernatorul din Bali a confirmat informația, afirmând însă că ministrul rus de Externe a fost supus unui „control” de sănătate și că acesta a părăsit unitatea medicală.
Serghei Lavrov, dat de gol tocmai de imaginile publicate de ministerul rus de Externe
Ulterior, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a publicat un videoclip cu Lavrov îmbrăcat în pantaloni scurți și tricou, stând afara pe o terasă în timp ce răsfoia documente.
Serghei Lavrov a respins și el informațiile Associated Press, susținând că jurnaliștii occidentali ar trebui să scrie doar adevărul.
„Ei bine, ei scriu de vreo zece ani că președintele nostru este bolnav. Acesta este un fel de joc care nu este nou în politică”, a afirmat șeful diplomației ruse.
Lavrov at his hotel in Bali. Says reports about his health are a „political game” https://t.co/OddllPDgq7 pic.twitter.com/GKu0Ffo1st
— Pjotr Sauer (@PjotrSauer) November 14, 2022
Lavrov participă la summitul G20 în locul președintelui Vladimir Putin, Rusia confirmând săptămâna trecută absența acestuia de la întâlnirea cu marii lideri mondiali.
„Pot confirma că (ministrul de externe) Serghei Lavrov va conduce delegația rusă la G20. Programul președintelui Putin este încă în curs de elaborare, el ar putea participa virtual”, declara joi Iulia Tomskaya, directoarea de protocol a ambasadei Rusiei în Indonezia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că președintele rus Vladimir Putin nu merge la Bali la summitul G20, deoarece „circumstanțele dictează prioritatea ca președintele să fie în Federația Rusă”.
Urmărește ultimele evoluții din a 264-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.