Cristian Buşoi: Mi se pare destul de comic că Nicuşor Dan îşi pune problema unui al doilea mandat
HotNews.ro
Susţinerea pe care PNL i-a acordat-o lui Nicuşor Dan în urmă cu doi ani pentru a ajunge primar general al Capitalei este puţin probabil să fie replicată la următoarele alegeri locale din 2024, spune europarlamentarul Cristian Buşoi, vicepreşedinte al PNL: „Mi se pare destul de comic că Nicuşor Dan îşi pune problema unui al doilea mandat”.
- „Eu cred că va fi extrem de puţin probabil ca la următoarele alegeri Nicuşor Dan să mai aibă susţinerea Partidului Naţional Liberal şi cred că acestă delimitare va trebui făcută mult mai repede.
- Mai cred că PNL ar trebui să îşi găsească mai repede una sau mai multe soluţii, un lider care să înceapă deja să construiască o candidatură în numele PNL pentru alegerile din 2024, pentru că putem găsi soluţii foarte bune în interiorul PNL şi să încerce, pentru perioada următoare, să-l convingă, cu toate motivele şi inclusiv cu voturile pe care le acordă în Consiliul General, pe actualul primar să îşi revizuiască urgent atitudinea, pentru că, în acest fel, Bucureştiul rămâne blocat”, a declarat Cristian Buşoi într-un interviu pentru Gândul.
El a susținut că este de neacceptat blocajul din București și că va cere în PNL „să nu mai susţinem această abordare a actualului primar general”.
- „Iar în ceea ce priveşte candidatura (n.r. – lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei) evident, din punctul meu de vedere, ea nu poate fi luată în calcul.
- Mi se pare destul de comic să văd că actualul primar general îşi pune problema unui al doilea mandat”, a adăugat Cristian Buşoi.
PSD a anunţat deja că fostul primar al Capitalei Gabriela Firea va candida din nou, în 2024, pentru Primăria Capitalei.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro