A fost săpat primul tunel pe uriașul șantier feroviar dintre Brașov și Sighișoara
CFR Infrastructură anunță finalizarea străpungerii tunelului Mureni de pe marele șantier al căii ferate Brașov – Sighișoara la care lucrările vor mai dura câțiva ani. Tunelul are 740 m lungime, săpăturile au început în 2023, iar Asociația Pro Infrastructura scrie că trenurile vor circula pe acolo cel mai devreme în 2027.
Este primul tunel care a fost săpat pe traseul unde mai sunt în construcție alte două perechi de tuneluri mult mai lungi: Ormeniș (7 km) și Homorod (5 km). Lucrările vor mai dura câțiva ani și, până atunci, chiar și trenurile cu puține opriri fac 3 ore pe 128 km.
Pe calea ferată, gara Mureni este la 11 km de Sighișoara, la 37 km de Rupea și la 111 km de Brașov.
Mai sunt multe de făcut la tunelul Mureni
Ce spune CFR SA
„Tunelul Mureni, situat între halta Mureni și stația Vânători, județul Mureș, are o lungime totală de 740,44 m, fiind alcătuit dintr-o parte naturală de 590 m și două tranșee de acces – 69,74 m la intrare și 80,70 m la ieșire. Este un tunel cu cale dublă, realizat prin Metoda Austriacă Nouă (NATM – New Austrian Tunneling Method), tehnologie care permite controlul permanent al stabilității frontului și al deformării căptușelii.
Lucrările principale finalizate includ: consolidarea terenului prin ancore și drenaje, excavarea secvențială, torcretarea frontului, execuția radierelor și aplicarea hidroizolației.

Etapele următoare vizează turnarea căptușelii interioare, montarea echipamentelor specifice și lucrările de finisare.
Asociația Pro Infrastructură: Lucrurile se complică dacă ne uităm la celelalte tronsoane”
Ce spune API
„Astăzi a avut loc străpungerea tunelului Mureni, parte din proiectul de modernizare a căii ferate Brașov-Sighișoara. În lungime de aproximativ 740 de metri, se află pe secțiunea Archita-Sighișoara care este executată de Arcada. Săpătura, realizată prin tehnologia NATM, a început în vara anului 2023. Mai este până când tunelul va fi gata: urmează pereții-casetă (turnarea căptușelii interioare), suprastructura (piatră spartă, traverse, șine, electrificare) și desigur finisajele.
Detalii seci pentru călătorii obișnuiți care vor să știe când vor merge cu trenul pe-aici. Răspunsul scurt: cândva prin 2027. Și noi am vrea să știm exact. În ambele capete ale tunelului rămân de făcut mai multe variante complicate care permit viteza maximă de 160 km/h: Vânători la nord și Mureni-Archita la sud.
Lucrurile se complică și mai mult dacă ne uităm la celelalte tronsoane dintre Brașov și Sighișoara, semnate cu Alstom, Aktor, Arcada și Euroconstruct în 2020 cu termen de 4 ani de execuție. Problemele sunt foarte mari și multiple. Vom reveni cu detalii. Oricum, nu vă grăbiți, sunt șanse maxime să trecem de 2030 până când vom circula cu trenul pe toate variantele și tunelurile noi”.
